Iranul a arestat 17 persoane, acuzate că sunt ”spioni CIA”. Două, condamnate la moarte

intrarea in sediul cia din langley
Agerpres

Autorităţile iraniene au anunţat luni că au arestat 17 persoane, dintre care câteva au fost condamnate la moarte, în cadrul unei operaţiuni de dezmembrare a unei ''reţele a CIA", relatează AFP şi Reuters.

"Unii au fost condamnaţi la moarte, iar alţii la ani grei de închisoare", a declarat presei şeful serviciului de contraspionaj din Ministerul de Informaţii iranian, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Anunţul survine la trei luni de la escaladarea tensiunilor cu Occidentul, care s-a declanşat atunci când la începutul lunii mai au intrat în vigoare noi sancţiuni impuse de SUA Teheranului.

Săptămâna trecută Iranul a sechestrat un petrolier britanic în strâmtoarea Ormuz după ce infanteria marină britanică a reţinut pe 4 iulie petrolierul iranian Grace 1 în largul Gibraltarului.

''Spionii identificaţi erau angajaţi în centre private sensibile şi vitale din sectorul economic, nuclear, de infrastructură, militar şi din domeniul cibernetic... unde aceştia colectau informaţii clasificate", potrivit unei declaraţii a ministerului citată de televiziunea de stat.

Citește și
petrolier capturat de Iran
Primele imagini VIDEO cu petrolierul capturat de Iran. Pe navă flutură steagul iranian

Nu este clar deocamdată dacă arestările au legătură cu cazul în care Iranul a anunţat în iunie că monitoriza o reţea de spionaj despre care se presupunea că era condusă de CIA şi că mai mulţi spioni americani au fost arestaţi în diferite ţări ca rezultat al acestei acţiuni, menţionează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Tensiuni tot mai mari între America și Iran. Reacția SUA după arestarea ”spionilor CIA”
Tensiuni tot mai mari între America și Iran. Reacția SUA după arestarea ”spionilor CIA”

Secretarul de stat american Mike Pompeo a respins, luni, informațiile conform cărora Iranul ar fi reținut 17 spioni care lucrau pentru Agenția Centrală de Informații (CIA).

Primele imagini VIDEO cu petrolierul capturat de Iran. Pe navă flutură steagul iranian
Primele imagini VIDEO cu petrolierul capturat de Iran. Pe navă flutură steagul iranian

Televiziunea iraniană de stat a difuzat primele imagini video cu petrolierul britanic sechestrat, Stena Impero, pe care se află un steag iranian.

Londra a reclamat Iranul la ONU pentru sechestrarea petrolierului: ”Inacceptabil”
Londra a reclamat Iranul la ONU pentru sechestrarea petrolierului: ”Inacceptabil”

Londra a denunţat duminică sechestrarea unui petrolier britanic de către Iran "încălcându-se (astfel) dreptul internaţional" şi a respins versiunea incidentului oferită de Teheran într-o scrisoare adresată Naţiunilor Unite, informează AFP.

Anunțul Iranului despre echipajul petrolierului britanic sechestrat
Anunțul Iranului despre echipajul petrolierului britanic sechestrat

Toţi cei 23 de membri de echipaj ai petrolierului sub pavilion britanic Stena Impero, sechestrat vineri de Iran, sunt în siguranţă şi în stare de sănătate bună, au asigurat duminică autorităţile portuare din provincia Hormozgan, transmite Reuters.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.