John Kirby: „Biden s-a exprimat clar încă de la începutul conflictului. Nu vom trimite soldați americani în Ucraina”

×
Codul embed a fost copiat

Washingtonul și puterile militare europene au insistat că nu vor trimite trupe terestre în Ucraina, după ce Emmanuel Macron a declarat că acest lucru „nu poate fi exclus”.

Ulterior, șeful diplomației de la Paris a încercat să calmeze lucrurile și a declarat că eventuala prezență a unor trupe occidentale în Ucraina nu ar depăși „pragul de beligeranță”. Pe teren, forțele ruse au anunțat capturarea unui al treilea sat în doar câteva zile.

Stephane Sejourne, Ministrul z de externe: „Trebuie să analizăm noi acțiuni de sprijin pentru Ucraina. Acestea trebuie să răspundă unor necesități foarte specifice, mă gândesc în special la curățarea terenului de mine, apărarea cibernetică, producerea de arme în țară, pe teritoriul Ucrainei. Unele dintre aceste acțiuni ar putea necesita o prezență (a trupelor) pe teritoriul ucrainean, fără nevoia de a depăși pragul de beligeranță”.

Melissa Bell, Corespondent CNN: „Am vorbit cu surse de la Élysée pentru a clarifica comentariile președintelui z. Ideea este că acum este responsabilitatea fiecărei țări în parte, nici a NATO și nici a Uniunii Europene, să decidă dacă ar trebui sau nu să existe o implicare suplimentară. Important este, însă, că acest mesaj a fost transmis cu fermitate Moscovei. Ideea, explicată de o sursă de la Élysée că fiind una de „ambiguitate strategică”, este aceasta: A venit momentul ca Moscova să înțeleagă că aliații ar putea fi dispuși să meargă mai departe decât au făcut-o înainte”.

Oricum, după liderii unor puteri militare europene, ca Marea Britanie, Germania și Polonia, și Casa Albă a negat planurile de trimitere de trupe în Ucraina.

Citește și
Scholz şi Zelenski
Zelenski le propune ţărilor balcanice să colaboreze cu Ucraina în producţia de arme şi muniţii

John Kirby, consilier pe probleme de securitate națională: „Președintele Biden s-a exprimat clar încă de la începutul conflictului: nu vom trimite soldați americani care să lupte pe frontul din Ucraina.”

Însă, a avertizat din nou președintele Biden, că dacă ajutorul pentru Ucraina întârzie și mai mult....

Joe Biden: „Cred că consecințele lipsei de acțiune pentru Ucraina, cu fiecare zi care trece, sunt grave”.

Președintele american a făcut aceste comentarii către liderul republican al Camerei reprezentanților, Mike Johnson, după o întrevedere în Biroul oval cu responsabili din Congres, întrevededere descrisă drept „intensă".

John Kirby, consilier pe probleme de securitate națională: „(Rușii) sunt în ofensivă, nu vorbim de un conflict înghețat. Pentru soldații ucraineni, „momentul potrivit” e acum.”

Reporter: „Senatorul Schumer (liderul majorității democrate din Senat) a spus că ucrainenii nu mai pot aștepta ajutoarele militare o lună sau două, întrucât există riscul să piardă războiul. Este aceasta și concluzia istrației prezidențiale?”

John Kirby, consilier pe probleme de securitate națională:Situația e gravă. Rușii nu doar că au cucerit Avdiivka, dar au luat alte două localități (din apropiere) în ultimele 48-72 de ore. Soldații ucraineni trebuie să ia decizii dificile despre ce țintă să lovească și cu ce, rămân fără muniție.”

Potrivit analiștilor militari occidentali, forțele ruse mențin un „ritm ridicat de operațiuni” în jurul orașului capturat, din est, Avdiivka, pentru a împiedica trupele ucrainene să se regrupeze și să construiască linii defensive.

Este „imperios necesar” că Putin să piardă în Ucraina dacă Europa vrea să fie liberă, a declarat, pe de alta parte, Vladimir Zelenski, la Tirana, unde, împreună cu premierul albanez, a fost gazda unui summit Ucraina-Balcanii de vest.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Ursula von der Leyen propune ca profiturile activelor ruseşti îngheţate să fie folosite pentru armata ucraineană
Ursula von der Leyen propune ca profiturile activelor ruseşti îngheţate să fie folosite pentru armata ucraineană

Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare utilizarea profiturilor obţinute din activele ruseşti îngheţate pentru a cumpăra provizii militare pentru Ucraina, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

 

Zelenski le propune ţărilor balcanice să colaboreze cu Ucraina în producţia de arme şi muniţii
Zelenski le propune ţărilor balcanice să colaboreze cu Ucraina în producţia de arme şi muniţii

Volodimir Zelenski a avertizat miercuri în capitala albaneză Tirana asupra crizei de muniţii cu care se confruntă Ucraina în faţa agresiunii ruse.

 

Reacția Ucrainei după ce Macron a spus că nu poate fi exclusă o trimitere de trupe occidentale în războiul cu Rusia
Reacția Ucrainei după ce Macron a spus că nu poate fi exclusă o trimitere de trupe occidentale în războiul cu Rusia

Declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron, potrivit cărora ”nu poate fi exclusă” o trimitere a unor trupe la sol din Occident în Ucraina sunt un ”semnal bun”, îşi exprimă marţi bucuria preşedinţia ucraineană.

Recomandări
UE a aprobat programul de înarmare de 150 miliarde de euro pentru statele membre și partenere. Ce prevede schema de împrumut
UE a aprobat programul de înarmare de 150 miliarde de euro pentru statele membre și partenere. Ce prevede schema de împrumut

UE a adoptat marele program de înarmare al statelor membre și partenere, în valoare de 150 de miliarde de euro. Prin această schemă pot fi acordate credite pe termene de până la 45 de ani, cu 10 ani perioadă de grație.

Ministrul Mediului: Evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare. Una dintre cele mai ploioase luni mai din istorie
Ministrul Mediului: Evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare. Una dintre cele mai ploioase luni mai din istorie

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, la o şedinţă a Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, că evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare, în condiţiile în care solul este deja saturat şi sunt prognozate noi ploi.

Parchetul General a extins urmărirea penală pentru Călin Georgescu, pentru că ”ar fi dat de înțeles că susține idei fasciste”
Parchetul General a extins urmărirea penală pentru Călin Georgescu, pentru că ”ar fi dat de înțeles că susține idei fasciste”

Călin Georgescu s-a prezentat marţi la Parchetul General, unde procurorii l-au anunţat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui.