Mai multe persoane împuşcate mortal într-un atac armat la San Jose

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe persoane au fost împuşcate mortal şi altele au fost rănite după ce o persoană înarmată a deschis focul, miercuri, la San Jose, în statul California, relatează Reuters, AFP şi dpa, conform Agerpres. 

Adjunctul şerifului din comitatul Santa Clara, Russell Davis, le-a spus jurnaliştilor că "există mai multe persoane rănite şi mai mulţi morţi" şi că persoana care a deschis focul a fost ucisă.

"Nu pot să confirm numărul exact de răniţi şi de morţi", a spus el, precizând că nu cunoaşte identitatea atacatorului şi nici nu poate confirma cum a murit.

Atacul a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 07.00 (14.00 GMT) într-un spaţiu istrat de Autoritatea de transport din Santa Clara.

"Atacatorul nu mai este o ameninţare, iar spaţiul a fost evacuat", a postat pe reţelele sociale primarul din San Jose, Sam Liccardo.

Citește și
fotbal
Mii de eri, în izolare după un meci de fotbal. O persoană a fost testată pozitiv cu Covid-19

San Jose, un oraş cu circa un milion de locuitori, se află în Silicon Valley, un centru global de inovaţie tehnologică şi locul în care îşi au sediul cele mai mare companii tehnologice din SUA.

Potrivit unui canal local afiliat ABC News, locul în care s-a tras nu era deschis publicului, ceea ce înseamnă că atacatorul trebuie să fi fost un angajat pentru a putea pătrunde. În imaginile difuzate la ştiri pot fi văzute o serie de clădiri industriale aflate lângă calea ferată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Un pudel asimptomatic, primul câine din Spania detectat cu varianta britanică de Sars-CoV-2
Un pudel asimptomatic, primul câine din Spania detectat cu varianta britanică de Sars-CoV-2

Cercetători de la Universitatea Complutense din Madrid (UCM) au detectat primul caz din Spania la un animal de companie infectat cu varianta britanică de SARS-CoV-2.

Mii de eri, în izolare după un meci de fotbal. O persoană a fost testată pozitiv cu Covid-19
Mii de eri, în izolare după un meci de fotbal. O persoană a fost testată pozitiv cu Covid-19

Câteva mii de eri au primit ordinul de a se izola şi a se supune testelor de detectare a noului coronavirus, după ce o persoană care a asistat la un meci de fotbal australian desfăşurat la Melbourne a fost depistată pozitiv, informează AFP.

Coronavirus România, bilanț 26 mai. 379 cazuri noi și 52 de decese
Coronavirus România, bilanț 26 mai. 379 cazuri noi și 52 de decese

Coronavirus România, bilanț 26 mai. Pe teritoriul României au fost confirmate 1.076.533 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.035.902 pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.