Motivul pentru care Donald Trump îl „urăște” pe Volodimir Zelenski: „Este clar că nu există chimie”

Donald Trump
IMAGO

Discuţia dintre Volodimir Zelenski şi Donald Trump din Biroul Oval i-a demonstrat preşedintelui ucrainean importanţa relaţiei sale personale cu omologul său american, dacă speră să găsească o soluţie acceptabilă la invazia rusă.

De la această scenă fără precedent, Volodimir Zelenski a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a limita daunele. Şi-a cerut scuze de la ocupantul Casei Albe, i-a mulţumit călduros şi a fost de acord cu propunerea americană de încetare a focului pentru 30 de zile, deşi Moscova nu a acceptat-o încă. Aceste eforturi i-au permis să obţină reluarea ajutorului militar american pentru Kiev, precum şi schimbul de informaţii.

„Am avut pe cineva care nu părea să dorească pacea. Acum a acceptat pacea”, a declarat preşedintele american despre omologul său ucrainean. La rândul său, Volodimir Zelenski a declarat vineri că doreşte „relaţii normale şi eficiente”.

Dar, în ciuda acestei tentative de reconciliere, legăturile rămân fragile, Donald Trump fiind mai degrabă favorabil unei apropieri de preşedintele rus Vladimir Putin.

Tensiuni mai vechi între Donald Trump și Volodimir Zelenski

Tensiunile dintre Volodimir Zelenski şi republican, care a mai fost preşedinte din 2017 până în 2021, nu sunt noi. Ele datează din 2019, când Donald Trump a încercat într-o convorbire telefonică să facă presiuni asupra omologului său ucrainean pentru a deschide o anchetă în legătură cu rivalul său democrat Joe Biden. Volodimir Zelenski nu a făcut acest lucru, iar odată ce chestiunea a ieşit la iveală, a condus la un proces de destituire împotriva lui Donald Trump, care în cele din urmă a fost achitat de Senatul SUA.

Citește și
Donal Trump, președintele SUA
Trump amenință Iranul și pe „derbedeii” săi. Avertismentul liderului SUA, după un atac lansat asupra unui portavion american

Cei care făceau parte din cercul republicanului la acea vreme consideră că acesta nu l-a iertat. „Aproape toate dificultăţile” (lui Zelenski) provin din acea conversaţie telefonică din 2019 şi din consecinţele acesteia, consideră John Bolton, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al lui Trump, care între timp a căzut în dizgraţie. „Este ceva ce Trump nu a uitat niciodată (...) şi este clar că nu există chimie”, spune Bolton.

Alţii sunt şi mai direcţi.

„Donald Trump urăşte Ucraina cu patimă. Îl urăşte pe Zelenski cu patimă (...) Am vorbit cu el (cu Trump - n.r.), stăteam acolo, l-am auzit”, a declarat recent într-un interviu Lev Parnas, un prieten apropiat al lui Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump implicat în această afacere. Păcatul iniţial a fost că Ucraina „nu i-a dat ceea ce a vrut”, refuzând să îl ancheteze pe Joe Biden, a adăugat acest americano-ucrainean, care a depus mărturie împotriva preşedintelui american în faţa Congresului.

Aşa se face că sentimentele lui Donald Trump influenţează poziţia Statelor Unite. „Când îi place sau nu îi place cineva, are un impact extraordinar de disproporţionat”, spune John Bolton. Fost diplomat la ONU şi fost prieten apropiat al lui Trump, Bolton este acum foarte critic la adresa lui Donald Trump, care, la rândul său, este foarte critic la adresa sa.

Greșelile făcute de Volodimir Zelenki în timpul vizitei la Washington

Pe de altă parte, unii cred că tensiunile sunt rezultatul slăbiciunilor lui Volodimir Zelenski.

În opinia lor, preşedintele ucrainean a făcut câteva greşeli de începător în timpul vizitei sale dezastruoase de la Washington, la sfârşitul lunii februarie: a răspuns provocărilor vicepreşedintelui american JD Vance, nu a purtat costum - ceea ce i-a adus unele critici - şi nu l-a copleşit pe Donald Trump cu complimente.

„Zelenski este un diplomat foarte prost care s-a certat cu absolut toate figurile politice, pentru că nu înţelege nimic din ceea ce face”, a declarat pentru AFP un fost membru al echipei sale, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.

Pe de altă parte, aliaţii lui Volodimir Zelenski îl prezintă pe fostul actor drept un lider riguros şi devotat. Un membru al delegaţiei ucrainene care a fost prezent la Casa Albă a spus că scânteile din Biroul Oval se datorează întâlnirii a „două orgolii”, ceea ce a fost „mult pentru o singură cameră”.

„Preşedintele nu este genul care să se menajeze, el insistă întotdeauna că nu este un politician şi nu va pretinde să joace aceste subtilităţi politice”, a declarat el pentru AFP. „În timp de război, nu există timp pentru subtilităţi, costume şi politeţe”, a adăugat oficialul. Cu toate acestea, preşedintele ucrainean regretă altercaţia şi, dacă ar fi fost să o ia de la capăt, poate că „s-ar fi comportat diferit”, sugerează această sursă.

John Bolton reaminteşte că, în cazul lui Donald Trump, „nimic nu este niciodată definitiv, deoarece el este foarte tranzacţional”. În decurs de câteva săptămâni, preşedintele american a făcut o întoarcere de 180 de grade, de la întâlnirea furtunoasă din Biroul Oval la propunerea de armistiţiu.

Dar în bătălia pentru afecţiunea lui Donald Trump, liderul ucrainean are un adversar important: „Trump consideră că prietenia sa cu Putin este atât de puternică, încât, pentru Zelenski, va fi dificil să treacă peste asta”, crede John Bolton.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
SUA folosesc tactica „recompensă și pedeapsă” pentru negocierile de pace cu Rusia. Cât ar putea „rupe” Kremlinul din Ucraina
SUA folosesc tactica „recompensă și pedeapsă” pentru negocierile de pace cu Rusia. Cât ar putea „rupe” Kremlinul din Ucraina

Donald Trump a anunțat că va discuta, marți, cu Vladimir Putin despre centralele electrice, teritorii și împărțirea anumitor active. De la Kremlin, există doar o confirmare a convorbirii, însă niciun indiciu în legătură cu temele care vor fi abordate.

Trump amenință Iranul și pe „derbedeii” săi. Avertismentul liderului SUA, după un atac lansat asupra unui portavion american
Trump amenință Iranul și pe „derbedeii” săi. Avertismentul liderului SUA, după un atac lansat asupra unui portavion american

Preşedintele SUA Donald Trump a avertizat luni Iranul că de acum înainte îl va considera responsabil pentru orice nou atac al rebelilor Houthi, la o zi după ce aceştia au revendicat un atac asupra unui portavion american.

Macron, mesaj anti-SUA către liderii din UE. Îndemnul președintelui Franței va stârni controverse în tabăra lui Trump
Macron, mesaj anti-SUA către liderii din UE. Îndemnul președintelui Franței va stârni controverse în tabăra lui Trump

Președintele z Emmanuel Macron dorește să conducă o ofensivă de farmec pentru a convinge țările UE să nu mai cumpere echipamente de apărare americane și să cumpere în schimb produse ze și europene.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.