OpenAI s-a răzgândit. Sam Altman revine în funcția de director general

Sam Altman
Profimedia

OpenAI, compania din spatele ChatGPT, a anunţat marţi că a ajuns la un acord pentru ca Sam Altman să revină în funcţia de director general la câteva zile după ce a fost înlăturat din această poziţie, scrie News.ro.

Pe lângă revenirea lui Altman, compania a fost de acord, în principiu, să reconfigureze Consiliul de istraţie care l-a demis.

Fostul co-director executiv al Salesforce Bret Taylor şi fostul secretar al Trezoreriei SUA Larry Summers se vor alătura actualului director şi directorului general al Quora, Adam D'Angelo, a precizat OpenAI.

„Abia aştept să mă întorc la OpenAI", a reacţionat Sam Altman într-o postare pe X.

Citește și
Sam Altman
Creierul din spatele ChatGPT, demis din funcţia de director general al OpenAI de consiliul de istrație al companiei

Revenirea sa încheie un weekend tumultuos în care Altman a acceptat să plece la Microsoft, finanţatorul OpenAI, pentru a conduce o nouă echipă de cercetare acolo.

Acest lucru a urmat respingerii de către Consiliul de istraţie al OpenAI a primei sale încercări de a se întoarce la start-up, duminică, când l-a numit ca director general interimar pe fostul şef al Twitch, Emmett Shear.

Într-o postare pe X, acesta din urmă a salutat decizia anunţată de companie marţi seara târziu, despre care a spus că a urmat după aproximativ „72 de ore foarte intense de muncă".

Demiterea lui Altman a adus incertitudine atât pentru OpenAI, cât şi pentru Microsoft, care s-a mişcat rapid în weekend pentru a pune sub control repercusiunile pe bursă, promiţând să îi angajeze pe Sam Altman şi pe Greg Brockman, preşedintele startup-ului.

Brockman, care a demisionat după ce Altman a fost demis, a declarat într-o postare pe X că „se întoarce la (munca de) codare în această seară".

Aproape toţi cei peste 700 de angajaţi ai OpenAI ameninţaseră luni că vor pleca, dacă Consiliul de istraţie nu se retrage şi nu-i repune în funcţie pe Altman şi Brockman, potrivit unei scrisori analizate de Reuters. Într-o declaraţie pe X, directorul general al Microsoft, Satya Nadella, a salutat schimbările din Consiliul de istraţie al OpenAI.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Sam Altman, fostul şef al OpenAI, și-a găsit repede de muncă. Gigantul tech cu care a bătut palma
Sam Altman, fostul şef al OpenAI, și-a găsit repede de muncă. Gigantul tech cu care a bătut palma

Demis de la conducerea OpenAI, Sam Altman a fost angajat de Microsoft, acolo unde va conduce eforturile companiei în zona de cercetare a inteligenţei artificiale avansate.  

Creierul din spatele ChatGPT, demis din funcţia de director general al OpenAI de consiliul de istrație al companiei
Creierul din spatele ChatGPT, demis din funcţia de director general al OpenAI de consiliul de istrație al companiei

Sam Altman a fost demis cu efect imediat din funcţia de director general al OpenAI, care a lansat în urmă cu un an platforma de inteligenţă artificială generativă ChatGPT, relatează AFP.

Șeful OpenAI recunoaște că este „puțin speriat
Șeful OpenAI recunoaște că este „puțin speriat" de ChatGPT. Ce îl îngrijorează cel mai tare la inteligența artificială

CEO-ul din spatele companiei care a creat ChatGPT, Sam Altman, consideră că inteligența artificială va remodela societatea și că „va fi în curând cea mai importantă tehnologie pe care umanitatea a dezvoltat-o până acum”.

Un miliardar a plătit 10.000 $ ca să fie ucis, iar creierul să-i fie stocat pe un calculator
Un miliardar a plătit 10.000 $ ca să fie ucis, iar creierul să-i fie stocat pe un calculator

Sam Altman, un miliardar din Silicon Valley, a hotărât să se sinucidă asistat, ”operațiunea” urmând a fi intermediată de compania Netcome, una care se ocupă cu prezervarea creierelor.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.