Pompier din Ucraina dispărut în zonele rusificate, condamnat la închisoare. Serviciile prestate pentru ocupanți

Pompier din Ucraina dispărut în zonele rusificate, condamnat la închisoare. Serviciile prestate pentru ocupanți
Pro TV

Un pompier din Ucraina a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru colaboraționism cu trupele rusești de ocupație. Ucraineanu e dispărut de doi ani, astfel că decizia a fost pronunțată în lipsă.

Acuzatul, care nu a fost numit de autorităţi, "a colaborat voluntar" în 2022 cu forţele ruse, care la acea vreme ocupaseră oraşul în care el locuia, Liman, în estul Ucrainei, a precizat biroul procurorului ucrainean din regiunea Doneţk, conform AFP și Agerpres.

Pompierul refuzase să evacueze oraşul în momentul ocupării acestuia de armata rusă, după cum ordonaseră superiorii săi, potrivit acestei surse.

Declarat vinovat de "colaborare", el a fost condamnat la "14 ani de închisoare în contumacie", a anunţat biroul procurorului, precizând că acest bărbat "fugise" spre alte teritorii aflate încă sub ocupaţia trupelor ruse, atunci când armata ucraineană eliberase Liman în toamna lui 2022, în urma unei contraofensive în zonă.

În timpul ocupaţiei, pompierul "jurase credinţă" separatiştilor proruşi din regiune, dirijaţi de Moscova, potrivit acuzaţiei.

Citește și
ciclonul Boris
Imagini dramatice în mai multe țări din Europa, după dezastrul provocat de ciclonul Boris. "Situație extremă, fără precedent"

Biroul procurorului afirmă că el a ajutat forţele ruse „să distrugă urmele crimelor" şi „a executat alte ordine ilegale", fără a oferi alte detalii.

De la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022, procurorii din Ucraina au declanşat mii de proceduri asupra unor suspiciuni de colaborare cu forţele Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Un pompier salvator nu a mai putut fi salvat după ce ajuns cu mașina sub un TIR. Ce au găsit colegii lui la fața locului
Un pompier salvator nu a mai putut fi salvat după ce ajuns cu mașina sub un TIR. Ce au găsit colegii lui la fața locului

Sfârșit cumplit pentru un pompier de 33 de ani din Brașov. A murit pe loc după ce s-a izbit cu mașina de remorca unui TIR, parcat pe marginea drumului.

Imagini dramatice în mai multe țări din Europa, după dezastrul provocat de ciclonul Boris.
Imagini dramatice în mai multe țări din Europa, după dezastrul provocat de ciclonul Boris. "Situație extremă, fără precedent"

Ciclonul Boris continuă să facă prăpăd în Europa. Un pompier din Austria a murit în timpul unei operațiuni de salvare.

Ciclonul Boris devastează Europa: Morți, dispăruți și oameni luați de ape în centrul capitalei. ”Apar o dată la un secol”
Ciclonul Boris devastează Europa: Morți, dispăruți și oameni luați de ape în centrul capitalei. ”Apar o dată la un secol”

Ciclonul Boris continuă să facă prăpăd în Europa. Un pompier a murit în cursul unei operațiuni de salvare în Austria. Premierul Tusk a confirmat un prim deces în Polonia și patru oameni luați de apă sunt dispăruți în Cehia.

Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale
Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale

Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale, a anunţat, luni, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Incendiu de proporții la o fabrică din Vâlcea. Un pompier a leșinat, iar alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu de proporții la o fabrică din Vâlcea. Un pompier a leșinat, iar alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu de proporţii a izbucnit, duminică, la o fabrică de mase plastice din comuna Mihăeşti, județul Vâlcea.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.