Profeția care a reapărut după moartea papei Francisc. Ce spune un episcop din secolul XII despre succesorul pontifului

Papa Francisc
Getty

În timp ce moartea papei Francisc deschide calea conclavului pentru alegerea succesorului său, o predicţie făcută de Sfântul Malachia, un episcop irlandez din secolul al XII-lea, profeţeşte întoarcerea apostolului Petru, relatează Le Figaro.

Papa Francisc a murit luni şi deja au început speculaţiile cu privire la cine îi va succeda în fruntea Bisericii Catolice. Toată lumea face supoziţii şi pariuri, iar această perioadă de tranziţie cunoscută sub numele de „Sede vacante” („Scaun vacant”) are partea sa de teorii cu privire la viitorul Sfântului Scaun, reînviind chiar vechi profeţii, unele mai obscure decât altele, notează Le Figaro, citat de News.ro.

Este cazul profeţiei cunoscute sub numele de „Profeţia Papilor” sau „profeţia Sfântului Malachia”, după numele unui episcop irlandez din secolul al XII-lea.

După o călătorie la Roma, se spune că acest cleric a avut o viziune care i-a dat lista papilor până la întoarcerea Sfântului Petru, cu alte cuvinte, până la sfârşitul timpurilor. Or, conform numărului de pontifi de pe listă, ultimul care a exercitat această funcţie ar fi fost nimeni altul decât Papa Francisc însuşi.

Profeția reîntoarcerii Sfântului Petru

Deşi nu s-a păstrat nicio relatare scrisă de la Malachia, abia la sfârşitul secolului al XVI-lea un călugăr benedictin i-a aşternut teoria pe hârtie. În 1595, Arnold Wion a publicat un text de şase pagini care relata previziunile lui Malachia, făcute cu trei secole şi jumătate mai devreme.

Citește și
papa francisc sicriu
Ritualul îmbălsămării Papei Francisc. Procedura aplicată la Vatican înainte de funeralii

„Profeţia” începe în 1143, anul în care episcopul irlandez l-a întâlnit pe Papa Celestin al II-lea de la acea vreme. Acesta a întocmit o listă de 111 papi până la întoarcerea Sfântului Petru.

Fiecare este desemnat printr-un număr atribuit în ordine, precum şi un scurt motto care îi caracterizează pontificatul.

Textul se încheie cu această predicţie escatologică: „În persecuţia finală a Sfintei Biserici Romane, scaunul va fi ocupat de Petru Romanul, care va paşte oile prin multe necazuri, după care cetatea celor şapte coline va fi distrusă, iar temutul Judecător va judeca poporul”.

Dacă întocmim o listă a pontifilor de la Celestin al II-lea încoace, ultimul ar fi Papa Francisc, căruia i se atribuie sintagma „de gloria olivae” (glorie măslinului).

Conform calculelor unor teologi, profeţia lui Malachi prevedea întoarcerea lui Petru în 2027 sau 2033, corespunzând celor 2000 de ani de la moartea lui Hristos.

Momentele în care părți din profeție au reflectat realitatea

Credibilitatea acordată acestei profeţii provine din faptul că mai multe sintagme conţin coincidenţe remarcabile cu caracteristicile domniilor anumitor papi.

După cum sublinia scriitorul Pierre Roudil într-o emisiune din 1999 - el a scris şi o carte pe această temă - „începând cu Pius al VI-lea (care a murit în 1799, n.r.), precizia este cu totul excepţională”.

De exemplu, papa Pius al VII-lea este menţionat prin expresia „Aquila rapax” (sau „vultur răpitor”), o sintagmă care poate fi legată de relaţia conflictuală dintre pontif şi Napoleon Bonaparte.

În mod similar, motto-ul legat de Inocenţiu al XII-lea, papă care a murit în 1700, se traduce prin „greblă la uşă”. Or, stema familiei Pignatelli, din care provenea papa, includea un greblă.

O altă coincidenţă este că Pius al VI-lea este denumit „Peregrinus apostolicus” sau „călător apostolic”. Or, el a călătorit mult prin Europa până când a fost deportat la Valencia de către Directorat.

O profeție care a creat controverse

Cu toate acestea, fiecare sintagmă atribuită unui papă este deschisă unei game largi de interpretări, pe care exegeţii se străduiesc să le împace cu realitatea.

De exemplu, papa corespunzător lui Ioan Paul al II-lea este desemnat prin maxima „de labore solis”. Potrivit interpretării date de Jean-Charles de Fontbrune, un exeget al lui Nostradamus, în cartea sa din 1984, această formulă poate fi legată de faptul că el era de origine poloneză, ţară situată în Europa de Est, în Orient. O altă posibilă interpretare este că alegerea lui Karol Wojtyla coincide cu venirea lui Juan Carlos pe tronul Spaniei, familia regală spaniolă fiind supranumită „Soarele Bourbonilor”. „Limbajul lui Malachia este polifonic”, spune scriitorul în introducerea sa.

Mai mult, o expresie poate fi aplicată în retrospectivă mai multor papi. Într-o amplă lucrare publicată în 1901 şi intitulată „Papi şi papalitatea după profeţia atribuită Sfântului Malachia”, abatele Joseph Maître explică faptul că motto-ul „călător apostolic” atribuit lui Pius al VI-lea s-ar potrivi mai multor papi, de exemplu lui Pius al II-lea. De asemenea, ar putea fi folosit pentru a-l descrie pe neobositul călător Ioan Paul al II-lea, care a vizitat 129 de ţări.

Această teorie a Profeţiei Papilor este infirmată de mulţi istorici, din diverse motive. Profeţia a fost publicată la mai bine de trei secole şi jumătate după moartea Sfântului Malachia. Nu a fost găsit niciun manuscris din timpul sfântului şi au rămas doar zvonuri despre pergamente transferate de la o mănăstire la alta.

Şi mai tulburătoare este tăcerea Sfântului Bernard de Clairvaux, care a fost prieten şi biograf al lui Malachia. Celebrul călugăr cistercian şi predicator al cruciadei de la Vézelay nu menţionează nicio profeţie de-a lungul panegiricului (text elogios, n.r.) pe care îl scrie despre episcopul irlandez.

În 1950, revista L'Ami du clergé nota, de asemenea, că toate prezicerile referitoare la papi înainte de 1595, anul publicării textului, erau legate doar de blazoanele familiilor papilor, în timp ce formulele de după această dată îşi găseau sensul doar după ce aveau loc evenimente importante, precum conflictul dintre Napoleon şi Pius al VII-lea. Aşadar, Arnold Wion, călugărul care a scris predicţia lui Malachia, ar fi putut inventa formulele prin simpla analiză a stemelor familiilor foştilor papi.

Teoria Sfântului Malachia aminteşte de o perioadă în care profeţiile erau foarte populare, din secolul al XII-lea până în secolul al XVI-lea. Contemporană cu Sfântul Malachia şi Sfântul Bernard, Sfânta Hildegard din Bingen ar fi anticipat Revoluţia, evocând în viziunile sale sosirea unui urs pentru a răsturna un regat, într-o perioadă care coincide cu cea a Revoluţiei ze.

Unii cred că Nostradamus, în secolul al XVI-lea, a prezis atentatele din 11 septembrie, criza Covid 19 sau războiul din Ucraina. Aceste interpretări trebuie luate cu rezerve, dar dezvăluie un interes contemporan pentru superstiţii, conchide Le Figaro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Trupul Papei Francisc, mutat sub tavanul aurit al bazilicii Sf. Petru. Miile de oameni prezenţi au aplaudat cortegiul funerar
Trupul Papei Francisc, mutat sub tavanul aurit al bazilicii Sf. Petru. Miile de oameni prezenţi au aplaudat cortegiul funerar

Strânși încă din zori în piața Sfântul Petru de la Vatican, zeci de mii de credincioși au întâmpinat cu aplauze recunoscătoare cortegiul funerar al Papei Francisc.

Ritualul îmbălsămării Papei Francisc. Procedura aplicată la Vatican înainte de funeralii
Ritualul îmbălsămării Papei Francisc. Procedura aplicată la Vatican înainte de funeralii

Înainte de a fi depus în bazilica Sfântul Petru, trupul papei Francisc a fost pregătit să reziste căldurii de primăvară din Roma printr-o procedură specială de îmbălsămare, a declarat marţi pentru AFP un specialist în domeniu.

Ce se află în altarul unei biserici din România binecuvântată de Papa Francisc, în 2019: „Ne amintește mereu de prezența sa”
Ce se află în altarul unei biserici din România binecuvântată de Papa Francisc, în 2019: „Ne amintește mereu de prezența sa”

Vizita Papei Francisc în România are ecouri și acum la Blaj. În 2019, mii de oameni din toată țara l-au așteptat pe Suveranul Pontif pe Câmpia Libertății.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.  

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.