Războiul comercial al lui Donald Trump ar putea avea un câştigător clar: Marea Britanie

donald trump
Getty

Marea Britanie ar putea fi unul dintre marii câştigători ai războiului comercial declanşat de Donald Trump, pe măsură ce tarifele impuse de SUA altor economii majore redirecţionează investiţiile şi comerţul global, transmite CNBC.  

Preşedintele american a confirmat că va introduce tarife pentru importurile din mai mulţi parteneri comerciali importanţi, dar a lăsat deschisă posibilitatea unui acord cu Regatul Unit, sugerând că relaţiile comerciale dintre cele două ţări sunt mai echilibrate.

Această poziţie ar putea transforma Marea Britanie într-un centru atractiv pentru investiţii şi comerţ, oferindu-i un avantaj strategic în faţa Uniunii Europene şi a altor economii afectate de noile măsuri protecţioniste ale SUA.

Trump a anunţat luni o amânare de 30 de zile pentru tarifele de 25% asupra importurilor din Mexic şi Canada, în schimbul unor măsuri mai stricte privind traficul de opioide. China nu a beneficiat de o astfel de pauză, fiind deja vizată de tarife de 10%, iar Beijingul a răspuns cu măsuri similare asupra produselor americane.

Pe fondul acestor tensiuni comerciale, unii analişti consideră că Marea Britanie este ”unic poziţionată” pentru a atrage investiţii şi a deveni un hub pentru companiile care caută alternative la rutele comerciale tradiţionale afectate de tarife.

Citește și
nave sua
Canalul Panama dezminte că a acceptat ca navele SUA să nu mai plătească taxa de traversare

Experţii economici subliniază că, în timp ce sectoare precum industria auto sau farmaceutică ar putea resimţi efectele tarifelor, economia britanică, bazată în mare parte pe servicii financiare şi de consultanţă, este protejată de astfel de măsuri restrictive.

Neri Karra Sillaman, profesor la Said Business School din cadrul Universităţii Oxford, consideră că, dacă Marea Britanie reuşeşte să evite tarifele, ar putea atrage un val semnificativ de investiţii, devenind o poartă de acces pentru companiile care doresc să ocolească restricţiile comerciale. De asemenea, lira sterlină ar putea deveni una dintre principalele monede de refugiu pentru investitori, după ce s-a apreciat în raport cu euro şi alte valute majore în urma anunţurilor lui Trump privind tarifele.

În acest context, economia britanică ar putea beneficia de schimbările din peisajul comercial global, consolidându-şi poziţia ca o alternativă atractivă la pieţele europene afectate de protecţionismul american.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Şeful Pentagonului: Armata SUA este gata să analizeze toate opţiunile pentru Gaza. Afirmațiile şefului diplomaţiei
Şeful Pentagonului: Armata SUA este gata să analizeze toate opţiunile pentru Gaza. Afirmațiile şefului diplomaţiei

Propunerea preşedintelui american Donald Trump ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza a provocat miercuri confuzie şi scepticism din partea unora dintre colegii săi republicani, în timp ce alţii au susţinut ideea sa „îndrăzneaţă, decisivă”.

Canalul Panama dezminte că a acceptat ca navele SUA să nu mai plătească taxa de traversare
Canalul Panama dezminte că a acceptat ca navele SUA să nu mai plătească taxa de traversare

Navele oficiale ale statului american vor putea folosi gratuit Canalul Panama, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, pe fondul ameninţărilor din partea lui Donald Trump de a prelua controlul asupra căii maritime strategice, notează AFP.

După Trump, și președintele Argentinei își retrage țara din OMS: Nu vom permite unei organizații internaționale să intervină
După Trump, și președintele Argentinei își retrage țara din OMS: Nu vom permite unei organizații internaționale să intervină

Argentina, condusă de preşedintele Javier Milei, un irator al lui Donald Trump, şi-a anunţat miercuri intenţia de a părăsi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după o decizie similară anunţată de istraţia de la Washington.

Donald Trump vrea „Riviera Orientului Mijlociu” peste tunelurile Hamas. Două milioane de palestinieni ar putea fi strămutați
Donald Trump vrea „Riviera Orientului Mijlociu” peste tunelurile Hamas. Două milioane de palestinieni ar putea fi strămutați

Donald Trump vrea ca America să „preia controlul” și „să dețină” Fâșia Gaza. Anunțul halucinant a fost făcut după o întrevedere cu premierul israelian.

Recomandări
„Marea restructurare” de la Senat, în cifre. Cât a reușit Ilie Bolojan să taie din cheltuieli, anual
„Marea restructurare” de la Senat, în cifre. Cât a reușit Ilie Bolojan să taie din cheltuieli, anual

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat finalizarea procesului de restructurare a aparatului istrativ al instituției, una dintre cele mai așteptate reforme din acest an.

Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

Marcel Boloş: Comisia Europeană a decis suspendarea sumei de 869 de milioane de euro din PNRR
Marcel Boloş: Comisia Europeană a decis suspendarea sumei de 869 de milioane de euro din PNRR

Comisia Europeană suspendă plata a 869 de milioane de euro din PNRR către România, pentru neîndeplinirea a trei jaloane.