Reacția furioasă a lui Macron, după ce președintele Braziliei i-a insultat soția

Reacția furioasă a lui Macron, după ce președintele Braziliei i-a insultat soția
Profimedia

Liderii Braziliei şi Franţei au, de câteva zile, o dispută publică ce a ajuns până într-acolo încât Jair Bolsonaro a publicat o fotografie cu Brigitte Macron, legat de care a făcut comentarii „sexiste” şi „lipsite de respect”.

Braziliencelor le este, probabil, ruşine cu Jair Bolsonaro, a spus luni Emmanuel Macron, ca răspuns după ce preşedintele Braziliei a ironizat-o pe soţia lui pe Facebook, scrie Reuters, citată de News.ro.

În ultimele zile, cei doi lideri au fost protagoniştii unui schimb acid de replici. Macron l-a învinuit pe Bolsonaro de situaţia din Pădurea Amazoniană şi că a minţit legat de politica privind schimbarea climatică.

Bolsonaro a publicat duminică, pe Facebook, o imagine prin care face comparaţie între soţia lui, Michelle, în vârstă de 37 de ani, şi cea a lui Macron, Brigitte, în vârstă de 66 de ani.

„Nu umiliţi omul, hahahah”, a scris Bolsonaro, iar comentariul lui a fost criticat ca sexist.

Citește și
Amazon, Brazilia, incendiu
Decizia luată de liderii Summitului G7, privind incendiile din pădurea amazoniană

Întrebat despre asta luni, la conferinţa de la Biarritz, unde liderii G7 s-au adunat în weekend, Macron a calificat comentariile ca „extrem de lipsite de respect” la adresa soţiei lui.

„Este trist. Este trist în primul rând pentru el şi pentru brazilieni. Braziliencelor probabil le este ruşine cu preşedintele lor. Pentru că stimez poporul brazilian, sper ca foarte curând să aibă un preşedinte care să se ridice la nivelul misiunii sale”, a spus Macron.

Tot luni, Bolsonaro a denunţat planul lui Macron de a crea o alianţă internaţională pentru protejarea Amazonului. El a scris, pe Twitter, că astfel Brazilia va fi tratată ca o colonie.

Macron a afirmat că a fost minţit de Bolsonaro referitor la angajamentele luate de preşedintele brazilian pentru lupta împotriva schimbării climatice.

În luna iulie, preşedintele brazilian de extremă dreapta a anulat întâlnirea pe care o avea programată cu ministrul z de Externe Jean-Yves Le Drian, preferând să meagă la frizer.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Emmanuel Macron, criticat de protestatarii zi, cu prilejul Summitului G7
Emmanuel Macron, criticat de protestatarii zi, cu prilejul Summitului G7

Președintele Emmanuel Macron, criticat de protestatarii zi, cu prilejul Summitului G7

Decizia luată de liderii Summitului G7, privind incendiile din pădurea amazoniană
Decizia luată de liderii Summitului G7, privind incendiile din pădurea amazoniană

Liderii care au participat la summitul G7 din Franța au convenit „să ajute cât mai repede posibil” țările afectate de incendiile care s-au extins în jungla amazoniană, a anunțat președintele z Emmanuel Macron.

Reacția unei indigene, când vede Pădurea Amazoniană în flăcări. ”Ne ucid resursele de viață”
Reacția unei indigene, când vede Pădurea Amazoniană în flăcări. ”Ne ucid resursele de viață”

O femeie indigenă din tribul Pataxo a fost surprinsă plângând din cauza incendiilor care s-au abătut asupra Pădurii Amazoniene.

Brazilienii cer demiterea și arestarea preşedintelui pentru incendiile din Amazonia
Brazilienii cer demiterea și arestarea preşedintelui pentru incendiile din Amazonia

În fața furiei internaționale în privința incendiilor care ard în pădurea amazoniană, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a trimis armata să lupte cu focul, alături de pompieri.

Trump vs. Macron, la summit-ul G7. Cu ce ameninţă preşedintele american Franţa
Trump vs. Macron, la summit-ul G7. Cu ce ameninţă preşedintele american Franţa

Președintele Emmanuel Macron a făcut o "dare de seamă" a summitului G7, care a început la Biarritz.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.