Reformistul Massoud Pezeshkian, care își dorește deschiderea către Occident, este noul președinte al Iranului

×
Codul embed a fost copiat

Candidatul reformist Massoud Pezeshkian, un deputat în vârstă de 69 de ani care pledează pentru deschiderea Iranului către Occident, a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în faţa ultraconservatorului Saïd Jalili, relatează AFP.  

Organizate în grabă după decesul preşedintelui Ebrahim Raissi într-un accident de elicopter în luna mai, alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat pe fondul nemulţumirii populare, în special cu privire la starea economiei, afectată de sancţiunile internaţionale.

La finalul scrutinului de vineri, la care au fost chemaţi la urne aproximativ 61 de milioane de iranieni, Massoud Pezeshkian a obţinut peste 16 milioane de voturi faţă de peste 13 milioane pentru adversarul său, dintr-un total de 30 de milioane de buletine deja numărate, potrivit autorităţilor electorale.

După un prim tur marcat de un nivel ridicat de abţinere, prezenţa la vot a fost de 49,8%. Au fost peste 600 000 de buletine de vot anulate.

"Vom întinde mâna prieteniei tuturor, suntem cu toţii locuitori ai acestei ţări, trebuie să ne folosim de fiecare pentru progresul ţării", a declarat Massoud Pezeshkian sâmbătă, în primul său discurs de la victoria sa, mulţumindu-le susţinătorilor săi.

Citește și
iran steag
Iran organizează un al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Niciun candidat nu a obţinut peste 50%

Pe străzile din Teheran, vestea victoriei lui Pezeshkian a fost primită cu speranță.

Mohammad Sharifnejad, șofer de taxi: ”Toată lumea este puțin mai bucuroasă. Au un sentiment bun, puțin. În ultimele zile nu s-au simțit bine, dar de îndată ce oamenii au auzit că Pezeshkian a câștigat, un zâmbet mic a apărut pe fața lor”.
 

Se prezintă drept ”vocea celor fără voce”

Afirmându-şi loialitatea faţă de Republica Islamică, cel pe care iranienii îl numesc "Doctorul" a făcut apel la "relaţii constructive" cu Washingtonul şi cu ţările europene pentru a "scoate Iranul din izolarea sa".

Nimeni nu ar fi pariat pe acest deputat din Tabriz, marele oraş din nord-vestul Iranului, atunci când candidatura sa a fost acceptată de Consiliul Gardienilor alături de alţi cinci candidaţi, toţi conservatori. El este de profesie medic chirurg.

Acest tată, care şi-a crescut singur cei trei copii după ce soţia sa şi un alt copil au murit într-un accident de maşină în 1993, se prezintă drept "vocea celor fără voce".

Noul președinte iranian a promis că va relua discuțiile cu Occidentul pentru a obține ridicarea sancțiunilor economice și va elimina legea care obligă femeile să poarte vălul islamic, atunci când sunt în public.

Mohammad Sharifnejad, șofer de taxi: ”El (Massoud Pezeshkian) ar trebui să reducă presiunea asupra oamenilor. Cel puțin presiunea economică”.

Mahmoud Mohammadi, localnic: ”Pentru a ridica sancțiunile (Massoud Pezeshkian) ar trebui să ajungă mai întâi la un acord (cu puterile mondiale) și să vadă care sunt cerințele lor și cerințele noastre. Ar trebui să fie făcut într-un mod în care țara noastră să nu fie slăbită”.

Scrutinul a fost urmărit îndeaproape în străinătate, deoarece Iranul, o mare putere din Orientul Mijlociu, se află în centrul mai multor crize geopolitice, de la războiul din Gaza la problema nucleară, în care este în conflict cu ţările occidentale, în special cu Statele Unite, duşmanul său declarat.

Massoud Pezeshkian, care s-a clasat pe primul loc în primul tur, pledează pentru un Iran mai deschis către Occident.

Saïd Jalili, 58 de ani, este cunoscut pentru poziţia sa inflexibilă faţă de puterile occidentale.

Massoud Pezeshkian a primit sprijinul foştilor preşedinţi, reformistul Mohammad Khatami şi moderatul Hassan Rohani.

Va fi implicat în alegerea succesorului ayatollahului Ali Khamenei

Personalităţile opoziţiei din Iran şi din diaspora au făcut apel la boicotarea votului, considerând că tabăra conservatoare şi cea reformistă reprezintă două feţe ale aceleiaşi monede.

Massoud Pezeshkian a făcut apel la găsirea unei soluţii la problema vălului obligatoriu pentru femei, una dintre cauzele amplei mişcări de protest care a zguduit ţara la sfârşitul anului 2022, în urma morţii Mahsei Amini, arestată pentru nerespectarea codului vestimentar strict.

În cadrul a două dezbateri televizate, candidaţii au discutat despre dificultăţile economice ale ţării, relaţiile sale internaţionale, participarea scăzută la alegeri şi restricţiile impuse de guvern asupra internetului.

Deşi alegerea unui nou preşedinte va avea un impact redus asupra politicilor republicii islamice, el va fi implicat îndeaproape în selectarea succesorului ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, în vârstă de 85 de ani, care ia toate deciziile cu privire la problemele cele mai importante ale statului.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Alegeri în Iran, pe fondul boicotului la vot. De ce niciunul dintre candidați nu ar aduce atenuarea conflictului cu Vestul
Alegeri în Iran, pe fondul boicotului la vot. De ce niciunul dintre candidați nu ar aduce atenuarea conflictului cu Vestul

Secţiile de votare s-au deschis vineri în Iran pentru un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale care va testa popularitatea liderilor religioşi ai ţării pe fondul unei apatii a alegătorilor.

Iran organizează un al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Niciun candidat nu a obţinut peste 50%
Iran organizează un al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Niciun candidat nu a obţinut peste 50%

Iranul va organiza un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pe 5 iulie, deoarece niciun candidat nu a obţinut mai mult de 50 la sută din voturi la scrutinul de vineri, a anunţat, sâmbătă, Ministerul de Interne, relatează Reuters.

 

 

Un român povestește cum e, de fapt, viața în Iran: ”Poporul e ținut captiv de o mână de turbane, așa cum și românii au fost”
Un român povestește cum e, de fapt, viața în Iran: ”Poporul e ținut captiv de o mână de turbane, așa cum și românii au fost”

”Puțini sunt cei care știu mare lucru despre Iran, în afara faptului că e o teocrație (dictatură religioasă) și că e o țară periculoasă. Prima parte e adevărată, a doua teribil de falsă”.

Raport Amnesty International: Numărul execuţiilor în lume, la cel mai ridicat nivel de după 2015
Raport Amnesty International: Numărul execuţiilor în lume, la cel mai ridicat nivel de după 2015

Numărul execuţiilor în lume a atins cel mai înalt nivel de după 2015, determinat de o creştere semnificativă în Iran, a transmis miercuri Amnesty International în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea, potrivit AFP.

Ceremonii funerare pentru președintele Ebrahim Raisi. La slujbă a participat și liderul grupării Hamas, Ismail Haniyeh
Ceremonii funerare pentru președintele Ebrahim Raisi. La slujbă a participat și liderul grupării Hamas, Ismail Haniyeh

În Iran au început, miercuri dimineață, ceremoniile funerare pentru președintele Ebrahim Raisi. Liderul suprem de la Teheran, ayatollahul Khamenei, a ținut slujba într-o piață de la Universitatea din Teheran.  

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30
Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului. La ora 15:30, șeful statului va face declarații de presă.