Rusia a preluat controlul în încă două sate în regiunea Kursk. „Întregul nostru front a avansat"

Kursk
Getty

Rusia a preluat controlul în încă două sate în regiunea Kursk (vest), a anunţat un comandant rus, în timp ce forţele ruse avansează împotriva efectivelor ucrainene care au trecut graniţa rusă luna trecută, relatează Reuters.

Ucraina a lansat la 6 august cel mai mare atac al unei armate străine asupra Rusiei după cel de-al Doilea Război Mondial, trecând graniţa şi pătrunzând pe teritoriul regiunii vestice Kursk, cu sprijinul dronelor şi al armamentului greu, inclusiv arme de fabricaţie occidentală.

General-maiorul Apti Alaudinov, comandant al forţelor speciale cecene Ahmat şi şef adjunct al departamentului politico-militar al Ministerului rus al Apărării, a declarat că forţele ruse au capturat localităţile Nikolaievo-Darino şi Da rino.

Cele două sate se află la aproximativ 15 km de fostele linii de front stabilite de forţele ucrainene în august şi oferă forţelor ruse o poziţie din care să atace Sverdlikovo, pe care trupele ucrainene l-au folosit drept centru logistic.

"Întregul nostru front a avansat", a declarat Alaudinov, adăugând că forţele ruse avansează şi în estul Ucrainei.

Citește și
vladimir putin
Rusia susține că exploziile pagerelor Hezbollah au fost provocate pentru a ”declanșa un război major”

Rusia, care a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina în 2022, a început o contraofensivă majoră împotriva forţelor ucrainene mai devreme luna aceasta pentru a respinge forţele ucrainene de pe teritoriul său.

Ucraina, potrivit Ministerului rus al Apărării, a încercat să străpungă frontiera rusă într-un alt loc, la est de forţele ruse care avansează, în încercarea de a deturna forţele de la ofensiva principală de acolo.

Rusia, care controlează aproximativ 18% din teritoriul Ucrainei, a avansat şi în regiunea Doneţk (est), unde a cucerit oraşul Ukrainsk marţi, apropiindu-se tot mai mult de oraşul strategic Pokrovsk.

La Kiev, forţele aeriene ucrainene au declarat joi că au doborât toate cele 42 de drone şi una dintre cele patru rachete utilizate de Rusia în cursul atacurilor de noaptea trecută.

Apărarea antiaeriană a activat în nouă regiuni ucrainene, au afirmat forţele aeriene într-un comunicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Serhii Lisak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk (centru), a declarat că forţele aeriene au doborât o rachetă deasupra regiunii sale şi că nimeni nu a fost rănit.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Siniegubov, a raportat că şase persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Kupiansk (est), situat la opt km de linia frontului.

Infrastructuri civile, o şcoală, o grădiniţă şi 10 clădiri de apartamente au fost avariate în oraşul Harkov (centrul istrativ al regiunii cu acelaşi nume), a spus el.
O instituţie de învăţământ a fost avariată în regiunea Cerkasî, a declarat guvernatorul regional Ihor Tabureţ. 

Articol recomandat de sport.ro
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
Citește și...
Avertismentul viitorului comisar pentru Apărare al UE. Când ar putea Putin să fie gata de o confruntare cu Europa
Avertismentul viitorului comisar pentru Apărare al UE. Când ar putea Putin să fie gata de o confruntare cu Europa

Uniunea Europeană trebuie să-şi întărească rapid apărarea, deoarece Rusia ar putea fi pregătită pentru o confruntare în şase până la opt ani, a declarat Andrius Kubilius, desemnat pentru a deveni primul comisar al UE pentru apărare.

Rusia susține că exploziile pagerelor Hezbollah au fost provocate pentru a ”declanșa un război major”
Rusia susține că exploziile pagerelor Hezbollah au fost provocate pentru a ”declanșa un război major”

Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat miercuri că atacul asupra membrilor Hezbollah din Liban cu ajutorul unor pagere explozive a fost produs cu scopul să "provoace un război major în Orientul Mijlociu."

Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului

„Moscova ar putea bombarda ținte militare din România, Polonia și Bulgaria, în această ordine”, dacă Ucrainei i se va permite să folosească rachete occidentale cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia.

Armata ucraineană forțează masiv granița cu Rusia. Numărul atacurilor din ultimele șase zile este șocant
Armata ucraineană forțează masiv granița cu Rusia. Numărul atacurilor din ultimele șase zile este șocant

Rusia a anunţat, marţi, că a respins cinci noi tentative ale forţelor ucrainene de a trece frontiera şi a intra în regiunea Kursk, ceea ce face ca numărul atacurilor ucrainene să ajungă la 26 în ultimele şase zile, informează Reuters.

Rușii anunță că au dejucat un sabotaj al ucrainenilor care viza o fabrică de armament. „Spionul” pregătea o bombă
Rușii anunță că au dejucat un sabotaj al ucrainenilor care viza o fabrică de armament. „Spionul” pregătea o bombă

Serviciile ruse de securitate (FSB) anunţă marţi că au ucis, în Rusia, un presupus agent al spionajului militar ucrainean (GUR), relatează AFP. FSB îl acuză de faptul că voia să comită un atentat cu bombă, conform News.ro.

Recomandări
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.