Șapte funcţionari din Cuba au fost sancţionaţi, după ce au premiat, de Halloween, un participant deghizat în Hitler

steag cuba
IMAGO

Şapte funcţionari publici cubanezi au fost sancţionaţi după o petrecere de Halloween unde un participant costumat ca Adolf Hitler a câştigat premiul întâi.

Premiul acordat persoanei costumate în Hitler a generat critici pe reţelele de socializare, a anunţat sâmbătă Institutul Cubanez de Muzică, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Directorul adjunct al Agenţiei Cubaneze de Rock, responsabil cu programarea, a fost demis din funcţie, iar cei doi specialişti care au coordonat evenimentul au fost excluşi din instituţie", a anunţat organizaţia pe Facebook. Alţi patru funcţionari au fost supuşi unor „măsuri disciplinare".

Pe 28 octombrie, un participant îmbrăcat ca Hitler a câştigat premiul întâi la festivalul organizat la centrul cultural Maxim Rock din Havana.

Potrivit postului de presă pro-guvernamental Cuba Debate, ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în „aplauze şi ovaţii în picioare", dar ulterior a provocat „critici şi o dezbatere care s-a răspândit în mass-media şi în opinia publică".

Citește și
Ozzy Osbourne, Sharon
FOTO. Ozzy Osbourne s-a costumat de Halloween în ... Kanye West. Sharon a avut doar o pernă pe piept

Sala, care a fost închisă de la incident, şi-a reluat activităţile sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Momentul în care un tată este asasinat de Halloween, chiar în timp ce-și ținea fiica de mână. Execuție în stil mafiot
Momentul în care un tată este asasinat de Halloween, chiar în timp ce-și ținea fiica de mână. Execuție în stil mafiot

Un bărbat a fost asasinat în seara de Haloween, chiar în timp ce își ținea fiica de trei ani de mână, la colindat. Camerele stradale au surprins momentul terifiant, și trăgătorii aflați pe o motocicletă.

FOTO. Ozzy Osbourne s-a costumat de Halloween în ... Kanye West. Sharon a avut doar o pernă pe piept
FOTO. Ozzy Osbourne s-a costumat de Halloween în ... Kanye West. Sharon a avut doar o pernă pe piept

Celebrul cuplu american ”The Osbournes” tocmai au dezvăluit cel mai sălbatic ”look” de Halloween de până acum! Sharon și Ozzy Osbourne au s-au costumat de Halloween în cuplul ... Kanye West și Bianca Censori.

Misterul „mumiei sirenă”, adorată de japonezi. Ce au descoperit oamenii de știință
Misterul „mumiei sirenă”, adorată de japonezi. Ce au descoperit oamenii de știință

Monștrii lui Frankenstein nu sunt doar pentru Halloween, după cum a descoperit recent o echipă de oameni de știință americani.  

Ariana Grande, asaltată de fani. Unde a petrecut vedeta noaptea de Halloween. A fost surprinsă cu noul ei iubit | FOTO
Ariana Grande, asaltată de fani. Unde a petrecut vedeta noaptea de Halloween. A fost surprinsă cu noul ei iubit | FOTO

Ariana Grande a fost surprinsă de paparazzi în noaptea de Halloween, în timp ce sosește la spectacolul Monty Python's Spamalot.   

Actorii Channing Tatum și Zoe Kravitz s-au logodit. Cum au fost surprinși la petrecerea de Halloween a lui Kendall Jenner
Actorii Channing Tatum și Zoe Kravitz s-au logodit. Cum au fost surprinși la petrecerea de Halloween a lui Kendall Jenner

Actorii Channing Tatum şi Zoe Kravitz s-au logodit, potrivit presei americane.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.