Spioni ucraineni descoperiți în Ungaria. Unul dintre ei avea interdicție de călătorie încă de anul trecut

spion
Shutterstock

Serviciile de securitate din Ungaria au identificat doi spioni ucraineni, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, aceasta fiind cea mai recentă dintr-o serie de acuzaţii reciproce de spionaj între Budapesta şi Kiev, relatează Reuters.

Unul dintre cei doi bărbaţi identificaţi a construit legături cu figuri ale opoziţiei şi a organizat întâlniri cu figuri politice şi militare „pentru a influenţa poziţia Ungariei cu privire la conflictul din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, într-o postare pe X.

Postarea, care îl citează pe şeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ, Mate Kocsis, nu spune când a avut loc activitatea de spionaj, dar precizează că împotriva bărbatului a fost impusă o interdicţie de călătorie în 2024.

A doua persoană a căutat informaţii militare şi energetice şi este cercetată penal pentru spionaj, a declarat Kovacs.

La începutul acestei luni, Ucraina şi Ungaria au declarat că expulzează fiecare câte doi diplomaţi după ce ţările s-au acuzat reciproc de spionaj, o dispută care a marcat un nou prag de jos în relaţiile dintre cei doi vecini.

Citește și
Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia
Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia

Ungaria face parte din Uniunea Europeană şi NATO, două blocuri cu care Kievul este strâns aliat în războiul său cu Rusia.

Însă relaţiile dintre Kiev şi Budapesta au fost adesea tensionate din cauza drepturilor unei importante minorităţi etnice maghiare care trăieşte în vestul Ucrainei.

Premierul ungar,Viktor Orban, nu este de acord cu ajutorul militar occidental pentru Ucraina şi de multe ori a blocat decizii ale UE favorabile Kievului.

El se opune ca Ucraina să adere la blocul european.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Trei bărbați din Germania sunt suspectați de spionaj în favoarea Rusiei. Ei vor fi judecați la Munchen
Trei bărbați din Germania sunt suspectați de spionaj în favoarea Rusiei. Ei vor fi judecați la Munchen

Trei bărbați germano-ruși, suspectați de transmiterea de informații către Moscova și pregătirea unor acte de sabotaj vizând ajutorul pentru Kiev, sunt judecați în Germania.  

Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia
Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia

Miniştrii de externe ai Poloniei şi Ungariei au avut un schimb de replici la reuniunea NATO din Turcia, care s-a prelungit apoi cu contre publice pe X, în legătură cu scandalul de spionaj dintre Budapesta şi Kiev.

Germania a arestat trei ucraineni suspectaţi de spionaj într-un complot cu pachete explozive în favoarea Rusiei
Germania a arestat trei ucraineni suspectaţi de spionaj într-un complot cu pachete explozive în favoarea Rusiei

Germania a arestat trei cetăţeni ucraineni sub suspiciunea de activitate de agenţi străini în legătură cu expedierea de pachete cu dispozitive explozive, au declarat procurorii miercuri, conform Reuters şi dpa.

Diplomat reținut pentru suspiciune de spionaj în Suedia. Operațiune în forță a Poliției
Diplomat reținut pentru suspiciune de spionaj în Suedia. Operațiune în forță a Poliției

Serviciul de securitate suedez (SAPO) a reținut marți un diplomat de rang înalt sub suspiciunea de spionaj, conform informațiilor transmise de televiziunea publică suedeză SVT, preluată de agențiile internaționale Reuters și AFP.

Șase bulgari au spionat pentru Rusia în Marea Britanie la „scară aproape industrială”. Cum își desfășurau activitatea
Șase bulgari au spionat pentru Rusia în Marea Britanie la „scară aproape industrială”. Cum își desfășurau activitatea

Liderul unei reţele ruseşti de spionaj cu sediul în Marea Britanie, despre care procurorii au spus că a desfăşurat activităţi de supraveghere pentru Kremlin, a fost condamnat luni de un tribunal din Londra la aproape 11 ani de închisoare.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.