Starea de urgenţă va fi restabilită în Franţa, începând de vineri

Restricții în Franța

Guvernul z a restabilit miercuri prin decret starea de urgenţă sanitară începând de vineri 17 octombrie, la miezul nopţii, pe întreg teritoriul ţării din cauza agravării epidemiei de COVID -19, relatează AFP.

Acest anunţ apare chiar înaintea unui discurs pe care preşedintele Franţei Emmanuel Macron îl va rosti la ora locală 20.00 şi în cadrul căruia, potrivit unor surse apropiate, ar trebui să anunţe restricţii în mai multe oraşe mari din ţară, unde epidemia se extinde.

Aceste restricţii - o ''închidere nocturnă'', aşa cum o numesc unele surse - ar putea fi impuse de la 21:00 (19:00 GMT) până la 06:00 (04:00 GMT) în cele mai afectate zone începând din acest weekend, precum Parisul şi suburbiile, Marsilia, Lyon, Montpellier, Lille sau Toulouse.

Starea de urgenţă sanitară, care a fost ridicată pe 10 iulie, oferă un cadru legal pentru controlul anumitor restricţii, inclusiv închiderea.

Agravarea epidemiei, descrisă drept ''catastrofă pentru sănătate'', justifică declararea stării de urgenţă astfel încât să poată fi luate măsuri strict proporţionale cu riscurile pentru sănătate, indică raportul Consiliului din miniştri. Epidemia de coronavirus a ucis peste 32.000 de persoane în Franţa.

Citește și
Covid 19
AFP: Bilanţul Covid-19 creşte la 1,07 milioane morţi. „Al doilea val puternic” în Franţa
Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Alertă maximă în Europa, care se confruntă cu valul doi al pandemiei: "Nu vom supraviețui unui alt lockdown"

"Nu este nimic exclus", avertizează premierul Franței, țara unde valul de îmbolnăviri ar putea aduce săptămâna aceasta noi restricții.

AFP: Bilanţul Covid-19 creşte la 1,07 milioane morţi. „Al doilea val puternic” în Franţa
AFP: Bilanţul Covid-19 creşte la 1,07 milioane morţi. „Al doilea val puternic” în Franţa

Bilanţul pandemiei noului coronavirus a crescut la 1,07 milioane de morţi şi 37,5 milioane de infectări, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, fapte marcante şi ultimele evoluţii ale pandemiei Covid-19 în lume.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.