Summitul UE va avea loc în perioada 1-2 octombrie. Charles Michel a ieşit din carantină

Charles Michel
Getty

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a ieşit din carantină vineri, după ce al doilea test pentru COVID-19 a ieşit negativ, rezultat care confirmă că summitul UE de săptămâna viitoare poate avea loc, transmite dpa.

Summitul european fusese iniţial programat pentru 24-25 septembrie, dar a fost amânat cu o săptămână după ce o gardă de corp, cu care Michel intrase în , a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

Charles Michel a intrat în carantină marţi.

''Preşedintele nu se mai află în carantină şi continuă pregătirea Consiliului European special din 1 şi 2 octombrie'', a anunţat pe Twitter purtătorul său de cuvânt, Barend Leyts.

Liderii celor 27 de state membre vor avea multe teme pe agenda reuniunii, dar probabil se vor concentra pe detensionarea situaţiei din Mediterana Orientală. Ciprul doreşte sancţionarea Turciei pentru explorările de gaz pe care aceasta le face în zonă, în timp ce alte state membre înclină către o soluţie diplomatică.

Citește și
belarus proteste
Președintele Consiliului European: „Alegerile din Belarus nu au fost nici corecte, nici libere”

Turcia şi Grecia, membre ale NATO, au un diferend legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare energetică în Mediterana Orientală, din cauza opiniilor divergente despre limitele platoului continental.

Ankara a provocat iritarea Greciei în luna august atunci când a trimis în zona disputată vasul de studii seismice Oruc Reis. Turcia afirmă că în prezent nava este retrasă pentru mentenanţa tehnică periodică.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Summitul UE, amânat, după ce președintele Consiliului European a intrat în carantină
Summitul UE, amânat, după ce președintele Consiliului European a intrat în carantină

Summitul UE de joi şi vineri a fost amânat pentru 1 şi 2 octombrie din cauza faptului că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în carantină.

Președintele Consiliului European: „Alegerile din Belarus nu au fost nici corecte, nici libere”
Președintele Consiliului European: „Alegerile din Belarus nu au fost nici corecte, nici libere”

Uniunea Europeană nu recunoaşte rezultatul alegerilor prezidenţiale din Belarus, au afirmat miercuri preşedintele Consiliului Charles Michel şi cancelarul german Angela Merkel, după un summit extraordinar al celor 27 de lideri ai UE.

Charles Michel: UE nu doreşte să încheie „cu orice preţ” un acord cu Londra
Charles Michel: UE nu doreşte să încheie „cu orice preţ” un acord cu Londra

Uniunea Europeană doreşte să încheie un acord cu Regatul Unit privind relaţia lor post-Brexit, dar nu cu orice preţ, a transmis vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după summitul liderilor europeni.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.