Trump insistă: Cred că ar fi mult mai bine dacă Canada ar fi al 51-lea stat al SUA. Pierdem mult prea mulți bani cu ei

×
Codul embed a fost copiat

La bordul Air Force One care îl ducea la Superbowl, președintele american Donald Trump a anunțat noi tarife inclusiv o taxă de 25% pentru toate importurile de oțel și aluminiu.

Canada și Mexicul sunt două dintre cele mai mari piețe comerciale ale Statelor Unite în domeniul oțelului, dar și România exportă în America oțel și aluminiu de 520 de milioane de dolari.

Pe de altă parte, Trump a repetat apelurile pentru a face din Canda cel de al 51-lea stat federal al Americii. Și a semnat un ordin executiv prin care decretează Ziua Golfului Americii, cum vrea să fie redenumit Golful Mexic.

Zburăm pe deasupra chiar acum. Survolăm un loc numit Golful Americii.

Comandantul de zbor al aeronavei prezidențiale Air Force One l-a susţinut, spre satisfacția liderului de la Casa Albă.

”Dacă ați putea, vă rog, să vă îndreptăţi atenția spre partea dreaptă a aeronavei. Air Force One se află în acest moment deasupra apelor internaționale, pentru prima dată în istorie, zburând deasupra Golfului Americii, care a fost recent redenumit astfel”.

Citește și
Greta Thunberg
Israelul a mobilizat forțele armate împotriva activistei Greta Thunberg: ”Antisemitei Greta, îi spun clar”. Ce se întâmplă

Iar preşedintele Trump a semnat un decret marcând "Ziua Golful Americii".

Apoi, Donald Trump a declarat că va impune o taxă de import de 25% pentru tot oțelul și aluminiul care intră în Statele Unite,

Trump a mai spus că va urma un anunț cu privire la tarifele reciproce impuse țărilor care taxează importurile din America, dar nu a specificat care națiuni vor fi vizate.

Trump:
”Tarife reciproce. Este foarte simplu. Dacă ei ne taxează, îi taxăm și noi”.

De astăzi, au intrat în vigoare măsurile de răspuns ale Beijingului, după ce Trump a impus taxe vamale de 10% pentru toate mărfurile chinezești care intră în Statele Unite.

Beijingul ripostează tot cu taxe - variind între 10 și 15% - asupra importurilor de cărbune, petrol, gaze, utilaje agricole, mașini cu motoare mari - din America.

Pe de altă parte, Trump a declarat, într-un interviu, că vorbește serios în ceea ce priveşte dorinţa sa de anexare a vecinului de la nord.

Trump:
”Cred că ar fi mult mai bine dacă Canada ar fi al 51-lea stat (al SUA), pentru că pierdem 200 de miliarde de dolari anual (în ajutoare) cu Canada și nu voi permite să se mai întâmple asta”.

Jurnalist: Da sau nu. Plănuiește el (Trump) să anexeze Canada?

Mike Waltz, purtător de cuvânt:
”Nu cred că există vreun plan de a invada Canada. Dar sunt mulți oameni (canadieni) care apreciază ceea ce avem în Statele Unite și care nu sunt de acord cu ultimii zece ani de guvernare liberal-progresistă sub Trudeau„.

Dar, de fapt, la ceea ce asistăm este o reafirmare a leadershipului american în emisfera vestică, de la Arctica până la Canalul Panama.


Totodată, Donald Trump a insistat cu planul de preluare a Fâșiei Gaza de către Statele Unite.

Trump:
”Ne-am luat angajamentul de a cumpăra și a deține Fâșia Gaza. O vom transforma într-un zonă foarte bună pentru proiecte de dezvoltare. Vom lăsa și alte țări să dezvolte părți din Fâșia Gaza și va fi frumos. Oamenii pot veni din toată lumea și vor putea locui acolo. Dar vom avea grijă de palestinieni”.

În treacăt și fără precizări, Donald Trump a dezvăluit o convorbire cu Vladimir Puţin.

Trump:
”Am avut-o. Să zicem doar că am avut-o ... și mă aștept să am multe conversații, trebuie să punem capăt acestui război. Cred că facem progrese. Dar nu pot să vă spun mai multe”.

Un oficial de la Kremlin a declarat, însă, că Rusia nu a primit momentan o propunere satisfăcătoare pentru pace în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Israelul a mobilizat forțele armate împotriva activistei Greta Thunberg: ”Antisemitei Greta, îi spun clar”. Ce se întâmplă
Israelul a mobilizat forțele armate împotriva activistei Greta Thunberg: ”Antisemitei Greta, îi spun clar”. Ce se întâmplă

Israelul a mobilizat forțele sale armate pentru a împiedica o flotilă în care se află și activista Greta Thunberg să ajungă în Fâșia Gaza.

 

JD Vance, despre Musk: „E o mare greşeală să se ia de preşedinte”. Dezminte că Trump ar apărea pe lista lui Epstein
JD Vance, despre Musk: „E o mare greşeală să se ia de preşedinte”. Dezminte că Trump ar apărea pe lista lui Epstein

Vicepreşedintele american JD Vance îl susține pe Donald Trump, respingând acuzațiile lui Elon Musk că Trump ar figura pe lista infractorului sexual Jeffrey Epstein, transmite EFE.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.