Un al treilea petrolier rusesc are probleme în Marea Neagră, litoral poluat cu mii de tone de țiței. Îngrijorări în România

×
Codul embed a fost copiat

Al treilea vas petrolier rusesc cere ajutor, după ce două vapoare lovite de o furtună masivă s-au scufundat duminică în strâmtoarea Kerci. Între timp, pete uriașe de păcură au ajuns pe coasta Mării Negre în zona Kavaz.

O a treia navă petrolieră a trimis un semnal de primejdie în estul Mării Negre, în largul portului Kavkaz.

La noi în țară, specialiștii de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare Marină monitorizează deplasarea acestor reziduuri, îngrijorați că ar putea ajunge și pe țărmul românesc.

Mii de tone de petrol din cele două nave care au naufragiat zilele trecute în strâmtoarea Kerci au ajuns pe coasta Rusiei, atât în apă, cât și pe uscat, pe o porțiune de zeci de kilometri.

Poluarea a afectat vietățile marine, dar și păsările. Mai mulți cormorani de pe plaja din Kavkaz au fost acoperiți cu un strat gros de păcură. Activiști de mediu și voluntarii încearcă să curețe atât păsările, cât și plajele, pe cât le stă în putință.

Citește și
petrolier rusia
Un petrolier rusesc s-a rupt în două. Marea Neagră e în pericol să fie poluată cu țiței

Și la noi, ornitologii se tem că păsările din Delta Dunării care zboară și pe coastele rusești ar putea fi afectate de acest dezastru ecologic.

Atilla Marton, specialist ornitolog: ”În mod clar pescărușii, cormoranii sunt foarte expuși la astfel de probleme de mediu dacă cumva pata de ulei ar ajunge la noi ar putea să creeze probleme pentru aceste specii”.

Autoritățile monitorizează apele mării de trei ori pe zi

Autoritățile noastre continuă să facă monitorizări.

Conf. dr. Gabriela Paraschiv, specialist monitorizare ecologică și gestionarea deșeurilor: ”Un astfel de incident presupune riscuri în funcție de dinamica maselor de apă. Este foarte important ca această pată de petrol prin curenții de suprafață sau de vânt să nu fie împinsă spre zona costieră pentru că în acest caz cu siguranță va afecta zona litorală de coastă, linia de țărm”.

Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt istrația Națională Apele Române: ”Specialiștii de la Apele Române monitorizează direcția și sensul curenților marini de trei ori pe zi prin nouă stații hidrometrice de coastă”.

Între timp, o a treia navă petrolieră a trimis un semnal de primejdie în estul Mării Negre, în largul portului Kavkaz. În cazul acesteia, încărcătura a rămas intactă și nu au existat scurgeri de petrol, iar echipajul este în siguranță.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Alertă în strâmtoarea Kerci. Două petroliere rusești, grav avariate după o furtună puternică din Marea Neagră
Alertă în strâmtoarea Kerci. Două petroliere rusești, grav avariate după o furtună puternică din Marea Neagră

Incident naval în Strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov. Două nave rusești de transport petrolier au fost grav avariate.

Un petrolier rusesc s-a rupt în două. Marea Neagră e în pericol să fie poluată cu țiței
Un petrolier rusesc s-a rupt în două. Marea Neagră e în pericol să fie poluată cu țiței

O deversare de petrol amenință Marea Neagră, în urma unui accident naval în care a fost implicat un petrolier rusesc. Petrolierul rusesc a fost surprins de o furtună și s-a rupt, practic în două. O altă navă a suferit avarii.

Naufragiu devastator în Nigeria. Zeci de persoane au murit
Naufragiu devastator în Nigeria. Zeci de persoane au murit

Naufragiul unei ambarcaţiuni, vineri, pe fluviul Niger în centrul Nigeriei, a făcut cel puţin 27 de morţi şi numeroşi dispăruţi, potrivit autorităţilor, citate de AFP.

Naufragiu în Marea Roşie. O ambarcaţiune cu 44 de pasageri la bord s-a scufundat în Egipt. Nava ar fi fost lovită de un val
Naufragiu în Marea Roşie. O ambarcaţiune cu 44 de pasageri la bord s-a scufundat în Egipt. Nava ar fi fost lovită de un val

16 persoane sunt căutate de aproape o zi, după ce vaporul pe care se aflau s-a scufundat în Marea Roșie, în sud-estul Egiptului.

Cel puţin 12 migranţi au murit în cel mai grav naufragiu din acest an de pe Canalul Mânecii. Zeci de persoane, căutate
Cel puţin 12 migranţi au murit în cel mai grav naufragiu din acest an de pe Canalul Mânecii. Zeci de persoane, căutate

Cel puţin 12 migranţi, potrivit unui bilanţ încă provizoriu, au murit marţi după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat în timp ce traversau Canalul Mânecii, relatează AFP.  

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.