Un jurnalist a fost ucis în timp ce se afla sub protecţia poliţiei din Mexic

jurnalist ucis mexic
News.ro

Jurnalistul Alejandro Martinez Noguez a fost împuşcat mortal, duminică, în statul Guanajuato din centrul Mexicului, deşi se afla sub protecţia poliţiei, au declarat autorităţile locale, potrivit presei internaţionale.

Martinez Noguez, care era specializat în ştirile din domeniul poliţiei, se afla sub protecţie de când a existat o tentativă de atentat la viaţa sa. El a fost împuşcat mortal de atacatori neidentificaţi în timp ce călătorea cu maşina împreună cu gărzile sale de corp, a informat departamentul de securitate al oraşului Celaya.

El se întorcea de la un angajament jurnalistic, potrivit aceleiaşi surse.

"Civili înarmaţi aflaţi într-o camionetă i-au depăşit şi au tras cu armele lor lungi asupra vehiculului desemnat de municipalitate pentru transportul şi escortarea jurnalistului", a adăugat departamentul de securitate într-un comunicat.

Surse din poliţie au declarat pentru AFP că gărzile de corp ale lui Martinez Noguez, poliţişti locali, au ripostat la atac, dar jurnalistul, care călătorea pe scaunul pasagerului, a fost lovit în cap de un glonţ.

Citește și
Camion
Descoperire șocantă într-un camion. A avut loc un adevărat masacru

Poliţistul aflat la volan a fost transportat de urgenţă la spital, însă reporterul a murit.

O femeie care conducea un alt vehicul a fost rănită în schimbul de focuri, au adăugat surse din poliţie.

În 2022, Alejandro Martinez Noguez a fost ţinta unui atac şi, de atunci, a fost protejat în permanenţă de poliţişti municipali în cadrul unui program al guvernului mexican creat pentru a proteja jurnaliştii ameninţaţi, a confirmat pentru AFP o sursă guvernamentală.

Alejandro Martinez Noguez avea un cont de ştiri cu mulţi abonaţi pe reţelele de socializare.

Mexicul este considerat una dintre cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti, potrivit mai multor organizaţii pentru libertatea presei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Uraganul Beryl se îndreaptă spre Mexic. Cel puţin şapte morţi în Jamaica, între care o rudă a şefului pentru climă de la ONU
Uraganul Beryl se îndreaptă spre Mexic. Cel puţin şapte morţi în Jamaica, între care o rudă a şefului pentru climă de la ONU

Uraganul Bery, însoţit de ploi şi rafale de vânt violente, a măturat miercuri coasta de sud a Jamaicăi şi va ajunge în Mexic joi seara, după ce a ucis cel puţin şapte persoane şi a provocat distrugeri considerabile.

Descoperire șocantă într-un camion. A avut loc un adevărat masacru
Descoperire șocantă într-un camion. A avut loc un adevărat masacru

Cel puţin 19 persoane au fost ucise în Mexic, inclusiv patru guatemalezi, în timpul unei ciocniri între două carteluri de droguri în statul Chiapas (sud), a anunţat luni Ministerul Securităţii, care şi-a revizuit bilanţul în scădere, informează AFP.

 

Un bărbat din SUA a murit după ce s-a electrocutat într-un jacuzzi, în Mexic
Un bărbat din SUA a murit după ce s-a electrocutat într-un jacuzzi, în Mexic

Un bărbat din SUA, în vârstă de 43 de ani, a murit după ce el și un alt cetățean american au fost electrocutați în timp ce se aflau într-un jacuzzi într-un complex din Mexic, au anunțat autoritățile, scrie CNN.

 

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.