Unul dintre copiii din peștera din Thailanda a ajuns erou. El i-a ghidat pe scafandri

×
Codul embed a fost copiat

Unul dintre cei 12 băieţi salvaţi din peşteră din Thailanda, la începutul săptămânii, a ajuns erou.

Pentru că era singurul din grup care ştia engleză, copilul a reuşit să comunice cu echipele de scafandri şi să îi ajute în operaţiune. Băiatul provine dintr-o familie de imigranţi şi după cum spun profesorii lui este un elev model.

Adul Sam-on, un băiat de 14 ani, este unul dintre cei mai buni jucători ai echipei de fotbal "Mistreţii sălbatici". Din momentul în care grupul a fost descoperit de cei doi scafandri britanici, şi până la final el a transmis mesajele salvatorilor către colegii lui.

Însă Adun nu a avut o copilărie prea uşoară. A ajuns în Tailanda ca imigrant din ţară vecină, Myanmar, dintr-o zonă cunoscută pentru insurgența militară şi numărul mare de traficanţi de droguri.

David McKenzie, corespondent CNN: "Graniţa cu Myanmarul este chiar acolo, în centrul oraşului. Ca atâţia copii din Myanmar, Adul a trebuit să fugă şi să caute refugiu în Thailanda".

Citește și
scafandri
Recompensa primită de cei doi scafandri englezi care au ajutat la salvarea copiilor blocați în peșteră

Acum, colegii şi prietenii spun că îl aşteaptă cu nerăbdare să joace din nou fotbal.

O altă poveste impresionantă este aceea a medicului australian Richard Harris, membru al echipei de salvatori care a ieşit ulimul din peşteră. Tatăl lui a murit la puţin timp după ce operaţiunea de salvare a luat sfârşit.

Andrew Pierce, șef echipă australiană: "Harry a pus pe primul loc misiunea de salvare, a avut grijă de toţi cei de acolo şi de colegii lui, iar acum trebuie să aibă linişte pentru a înţelege tot ceea ce s-a întâmplat. Încercaţi să vă imaginaţi cum e să fii epuizat fizic şi psihic, după ce ai participat la o asemenea operaţiune, iar atunci când eşti la pământ să afli asemena veşti despre tatăl tău, care îţi e şi cel mai bun prieten."

După cum povesteşte tatăl unuia dintre băieţi, cei 13 au ajuns în peştera cu gândul să stea acolo.. o singură oră, într-o plimbare după antrenament. Însă ploile au inundat grota şi cei 12 copii şi antrenorul au rămas aproape două săptămâni şi jumătate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Povestea emoționantă a soției scafandrului care a murit în operațiunea din Thailanda
Povestea emoționantă a soției scafandrului care a murit în operațiunea din Thailanda

Valeepoan Kunan, văduva scafandrului de 38 de ani care a murit în timpul operațiunii de salvare a celor 12 adolescenți blocați cu antrenorul lor într-o peșteră din Thailanda, le-a transmis băieților să nu se învinovățească pentru moarte soțului.

Recompensa primită de cei doi scafandri englezi care au ajutat la salvarea copiilor blocați în peșteră
Recompensa primită de cei doi scafandri englezi care au ajutat la salvarea copiilor blocați în peșteră

Scafandrii britanici care au participat la salvarea celor 12 băieți și a antrenorului lor din peștera din Thailanda au transmis un mesaj emoționant înainte de zborul spre casă.

Gestul emoționant făcut de tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda
Gestul emoționant făcut de tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda

Tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda s-a rugat, pe toată perioada cât fiul său se afla în peșteră, și i-a ajutat, zilnic, pe salvatori.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale
Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale

Procurorii Parchetului General au decis să extindă urmărirea penală împotriva lui Călin Georgescu, pentru că a promovat în public doctrine legionare. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost citat pentru a afla noile acuzații.