Vladimir Putin a emis un decret prin care Rusia nu va mai vinde petrol țărilor care au plafonat prețul petrolului rusesc

vladimir putin
AFP

Rusia nu va mai vinde începând cu 1 februarie 2023 petrol ţărilor care au plafonat preţul petrolului rusesc, potrivit unui decret emis marţi de preşedintele rus Vladimir Putin.

Decretul interzice de asemenea exportul de produse petroliere, dar în cazul acestora guvernul rus va stabili data intrării în vigoare a măsurii, ce ar putea fi ulterioară datei de 1 februarie, transmit agenţiile AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Decretul prevede că interdicţia este valabilă până pe 1 iulie 2023 şi conţine o clauză care îi permite preşedintelui rus să decidă derogări în cazuri speciale.

Statele din G7, Uniunea Europeană şi Australia au decis în mod coordonat plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl livrează statelor terţe la 60 de dolari barilul. Măsura se aplică începând din 5 decembrie prin impunerea ei companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.

Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi intrat în vigoare la 1 decembrie.

Citește și
Putin
Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Un consilier al lui Zelenski spune care ar fi motivul pentru care Rusia aduce în discuție negocierile de pace
Un consilier al lui Zelenski spune care ar fi motivul pentru care Rusia aduce în discuție negocierile de pace

Declaraţiile cu privire la negocieri de pace ale Kremlinului sunt doar o manevră prin care Moscova vrea să câştige timp şi nu sunt demne de încredere, susține unul dintre consilierii lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO
Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO

Presa de propagandă de la Moscova a publicat o filmare cu Vladimir Putin în care acesta sună o fetiță de 8 ani din Zaporojie, regiune anexată ilegal de Rusia, și i-a cerut să îi trimită castraveți de pe plantația familiei.

Site-urile care conțin „propaganda LGBT” vor fi blocate în Rusia, fără să existe vreo hotărâre judecătorească
Site-urile care conțin „propaganda LGBT” vor fi blocate în Rusia, fără să existe vreo hotărâre judecătorească

Guvernul din Rusia a acordat autorității de reglementare media dreptul e a bloca site-urile web care conțin „propagandă LGBT”, fără să existe o hotărâre judecătorească în acest sens.

Momentul în care o bătrână este dată jos din autobuz într-un mod brutal, în Rusia, după ce a criticat războiul din Ucraina
Momentul în care o bătrână este dată jos din autobuz într-un mod brutal, în Rusia, după ce a criticat războiul din Ucraina

O bătrână a fost dată jos cu forța dintr-un autobuz în Rusia, după ce a criticat războiul din Ucraina și dotarea precară a armatei ruse. 

Magnatul rus Pavel Antov a murit după ce a căzut de la fereastra unui hotel din India. Anterior a criticat invazia Ucrainei
Magnatul rus Pavel Antov a murit după ce a căzut de la fereastra unui hotel din India. Anterior a criticat invazia Ucrainei

Un magnat și politician rus care a criticat invadarea Ucrainei de către Rusia a murit după ce a căzut de la fereastra de la etajul trei al unui hotel de lux din India, scrie The Telegraph.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.