Carmen Dan, nemulţumită că sunt anchetaţi doar jandarmii, nu şi protestatarii din 10 august

carmen dan
Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seara, că preşedintele Klaus Iohannis a încercat inducerea ideii că persoanele care au provocat violenţele la mitingul din 10 august ar fi fost trimise de către Jandarmerie, relatează Agerpres.

"Din gura domnului preşedinte eu înţeleg că încearcă să inducă ideea că acele persoane trimise ar fi din zona Jandarmeriei, ceea ce este exclus. N-am absolut niciun fel de date în sensul acesta şi nu pot să cred că cineva, într-o structură care are atribuţii foarte clare de a asigura ordinea publică în astfel de situaţii, o structură care de un an şi opt luni de zile asta face, şi o face bine, ar putea să conceapă un astfel de plan diabolic fără să spună nimănui şi să îl şi pună în aplicare. Este exclus", a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Ministru de Interne a mai precizat că preşedintele putea să solicite informaţii cu privire la persoanele din rândul protestatarilor care au iniţiat violenţele la mitingul din Piaţa Victoriei, dar nu a făcut-o.

De asemenea, Carmen Dan a mai declarat ca pentru 69 dintre persoanele identificate că au provocat violenţe la mitingul din 10 august au fost depuse probatorii la Parchetul civil, însă niciuna nu a fost audiată încă. Asta deşi jandarmii au depus peste 160 de plângeri împotriva agresorilor.

"Nu ştiu cine i-a adus, dar cineva i-a adus. E interesant şi aş dori tare mult să văd. (...) Noi vedem că de fapt lovitura şi interesul este pentru conducerea Jandarmeriei şi pentru cei din conducerea ministerului. Pentru cei care au provocat violenţe în piaţă din rândul civililor de ce nu există acelaşi interes? Aceasta este nedumerirea mea. (...) Pentru 69 de persoane noi ne-am dus şi am depus probatoriul la Parchetul civil de această dată, parchet care mai are în instrumentare sau ar trebui să cheme în audiere şi pe jandarmii care au fost agresaţi şi au depus plângere. Ei nu sunt tot oameni?", a spus ministrul.

Citește și
Carmen Dan
Declarații foarte dure din partea ministrului de Interne la adresa manifestanților din 10 august

Carmen Dan a mai declarat că până acum nu a fost citată pentru a da declaraţii cu privire la intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Maiorul Cazan, care a condus jandarmii: ”Dacă mâine ar fi 10 august aş lua aceleaşi măsuri”
Maiorul Cazan, care a condus jandarmii: ”Dacă mâine ar fi 10 august aş lua aceleaşi măsuri”

Maiorul Laurențiu Cazan, fost șef al dispozitivului care a coordonat intervenția jandarmilor la mitingul din 10 august, a cerut ca oamenii să nu mai folosească termenul ”a gaza” când vorbesc despre acțiunea cu gaze a jandarmilor.

Declarații foarte dure din partea ministrului de Interne la adresa manifestanților din 10 august
Declarații foarte dure din partea ministrului de Interne la adresa manifestanților din 10 august

Declarații foarte dure din partea ministrului de Interne, Carmen Dan, la adresa manifestanților de la mitingului diasporei din 10 august.

Șeful jandarmilor la mitingul din 10 august: ”Pot să vă asigur că s-a respectat legea”
Șeful jandarmilor la mitingul din 10 august: ”Pot să vă asigur că s-a respectat legea”

Maiorul Laurenţiu Cazan, care a fost şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la mitingul din 10 august, a declarat marţi că la aprobarea ordinului de intervenţie în Piaţa Victoriei a fost respectată legea ad-literam.

Ministrul Carmen Dan a anunțat primii posibili vinovați în scandalul violențelor la protestele din 10 august
Ministrul Carmen Dan a anunțat primii posibili vinovați în scandalul violențelor la protestele din 10 august

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a prezentat la audieri în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, pentru a da explicații despre violențele comise de jandarmi la protestele din 10 august în Piața Victoriei.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.