Dăncilă: Congres pentru validarea candidatului PSD la prezidenţiale până în 11 august

Viorica Dancila
Inquam Photos / Adriana Neagoe

Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat vineri că alegerile prezidenţiale reprezintă o prioritate pentru social-democraţi.

Ea a adăugat că se vor face sondaje pentru toţi social-democraţii care vor dori să participe la scrutinul prezidenţial, iar cel ales va fi validat într-un congres care va organizat fie la finalul lunii iulie, fie la începutul lui august.

"Alegerile prezidenţiale sunt o prioritate pentru noi. Dacă la alegerile europarlamentare am avut un rezultat care a nemulţumit partidul, dacă la alegerile europarlamentare am văzut că nu am reuşit efectiv să câştigăm încrederea membrilor, simpatizanţilor, a cetăţenilor înseamnă că undeva s-a greşit. Nu vrem să repetăm aceste greşeli pentru alegerile prezidenţiale", a declarat Dăncilă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, potrivit Agerpres.

Ea a explicat că se vor face sondaje cu toţi candidaţii social-democraţi la alegerile prezidenţiale.

"Vom face sondaj cu toţi colegii sau colegele care vor să participe, vom vedea cine este cel mai bine plasat în aceste sondaje, vom discuta despre acest lucru în forurile statutare şi vom veni cu candidatul pe care îl vom valida în cadrul unui congres care va avea loc fie la sfârşitul lunii iulie, fie la începutul lunii august, oricum până în 11 august când deja se începe strângerea de semnături pentru candidat", a precizat Dăncilă.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Tăriceanu se vede cel mai bun candidat PSD-ALDE la preşedinţie. Reacţia social-democraţilor
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ponta vrea un candidat comun PSD - Pro România la alegerile prezidențiale 2019
Ponta vrea un candidat comun PSD - Pro România la alegerile prezidențiale 2019

Președintele PRO România Victor Ponta vrea ca la alegerile prezidențiale din acest an să existe un singr candidat comun din partea PSD, ALDE și Pro România, care să se lupte cu PNL și USR.

Tăriceanu se vede cel mai bun candidat PSD-ALDE la preşedinţie. Reacţia social-democraţilor
Tăriceanu se vede cel mai bun candidat PSD-ALDE la preşedinţie. Reacţia social-democraţilor

Călin Popescu Tăriceanu își dorește să fie candidatul PSD-ALDE la șefia țării.

Purtătorul de cuvânt al PSD vrea să fie președinte al României: ”Pentru viitorul nostru”
Purtătorul de cuvânt al PSD vrea să fie președinte al României: ”Pentru viitorul nostru”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a anunţat luni că a luat decizia de a se înscrie în competiţia pentru candidatura la Preşedinţia României din partea PSD.

Băsescu, despre candidatul PSD la prezidențiale: „Femeie de 45 de ani, blonduță”
Băsescu, despre candidatul PSD la prezidențiale: „Femeie de 45 de ani, blonduță”

Traian Băsescu consideră că PSD ar trebui să propună pentru prezidențiale o femeie „care a avut succes pe plan profesional, în jur de 45 de ani, blondă şi atrăgătoare”, dând exemplul Croaţiei sau Slovaciei în acest sens.

Motivele pentru care Eugen Teodorovici vrea să candideze la alegerile prezidențiale
Motivele pentru care Eugen Teodorovici vrea să candideze la alegerile prezidențiale

Eugen Teodorovici a explicat, duminică, pe Facebook, de ce a acceptat să participe la cursa din PSD privind desemnarea celui mai bun candidat la alegerile prezidenţiale.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.