Dragnea, atac la adresa lui Iohannis: Probabil că la conducerea statului pot fi doar cei care iau case prin fals

Liviu Dragnea
Inquam

Liderul PSD și șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, l-a criticat, vineri, pe președintele Klaus Iohannis, după ce acesta reiterase că nu este de acord ca persoane cu probleme penale să ocupe funcții publice.

Întrebat de jurnaliști, în conferința de presă de la finalul ședinței Comitetului Executiv Naţional (CExN) de la Băile Herculane dacă rezoluția adoptată de PSD este îndreptată și împotriva președintelui, liderul social-democraților a răspuns:

Nu am discutat asta astăzi. Rezoluția cuprinde sprijin pentru ca în România se trăiască mai bine și pentru dreptate și stoparea abuzurilor. Nu e o rezoluție îndreptată împotriva lui Iohannis”.

Totodată, șeful PSD a fost întrebat despre afirmațiile șefului statului privind dezacordul ca persoane cu probleme penale să fie la conducerea statului.

Astfel, Liviu Dragnea a afirmat: „Iohannis vede și îl știe bine. N-a spus nimic nou. Probabil numai cei ce iau câteva case prin fals de la stat pot sta acolo.”

Citește și
realizari psd
PSD s-a lăudat că ”România a depășit China la creștere economică”. Ce au uitat să spună social democrații

Afirmația acestuia vine în contextul în care, vineri, președintele Iohannis a fost întrebat dacă Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze de la șefia Camerei Deputaților, în contextul noului său dosar de la DNA.

„Eu m-am exprimat de foarte multă vreme. Din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului", a spus Klaus Iohannis, înainte de participarea la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă de la Goteborg.

Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârșite în dosarul „Tel Drum'', în perioada în care conducea CJ Teleorman.

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
PSD a adoptat o rezoluție împotriva „statului paralel și ilegal”: „Klaus Iohannis este complice”
PSD a adoptat o rezoluție împotriva „statului paralel și ilegal”: „Klaus Iohannis este complice”

PSD anunţă mitinguri de susţinere pentru Guvern şi pentru Liviu Dragnea, în toată România.

PSD s-a lăudat că ”România a depășit China la creștere economică”. Ce au uitat să spună social democrații
PSD s-a lăudat că ”România a depășit China la creștere economică”. Ce au uitat să spună social democrații

Liderii PSD și-au numărat vineri realizările după 10 luni de la intrarea la guvernare.

Iohannis, despre Dragnea: Persoane care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului
Iohannis, despre Dragnea: Persoane care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat pentru prima oară vineri, la Göteborg, în Suedia, la noul dosar penal deschis de DNA împotriva lui Liviu Dragnea, spunând că persoanele cercetate penal nu au ce căuta în conducerea statului.

PNL și USR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose
PNL și USR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose

PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, prin care vor să demită Guvernul Tudose

Dragnea şi Tudose, aşteptaţi cu huiduieli la şedinţa CEx al PSD:
Dragnea şi Tudose, aşteptaţi cu huiduieli la şedinţa CEx al PSD: "Să vină DNA să vă ia"

A inceput sedinta Comitetului Executiv al PSD de la Baile Herculane.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.