Ilie Bolojan: MAE şi MAI vor colabora cu Homeland Security pentru a clarifica suspendarea aplicării Visa Waiver

Preşedintele interimar Ilie Bolojan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că Ministerul de Externe şi Ministerul de Interne vor colabora în perioada următoare cu Homeland Security pentru a clarifica aspectele care ţin de suspendarea aplicării programului de vize pentru SUA.

"Sunt două ministere care au lucrat pentru a se ajunge la acest proiect, e vorba de Ministerul de Externe şi Ministerul de Interne, şi cele două ministere vor colabora în perioada următoare cu Homeland Security pentru a clarifica aspectele care ţin de suspendarea aplicării acestei proceduri şi sunt convins că în perioada următoare veţi vedea precizări în acest sens. Cele două ministere care au competenţe tehnice şi instituţionale în acest domeniu, care au lucrat ani de zile, ştiu exact care sunt condiţiile şi pot clarifica aceste aspecte", a spus Bolojan, la Paris, după reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai "Coalition of the willing" privind securitatea în Ucraina.

El a fost întrebat dacă va exista un însărcinat special din partea României care să negocieze cu SUA în ceea ce priveşte programul de vize.

Implementarea programului Visa Waiver (VWP) pentru România este în curs de evaluare, operaţionalizarea sistemului ESTA urmează să fie amânată până la o dată care va fi anunţată de partea americană, a informat, marţi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Tot marţi, Departamentul pentru Securitate internă al SUA (DHS) a anunţat că Guvernul american evaluează recenta desemnare a României de intrare în VWP, pentru a se asigura că îndeplineşte cerinţele stricte de securitate.

Citește și
dragos benea
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului

"Pe durata acestei evaluări, SUA întrerupe implementarea ESTA pentru cetăţenii români. Această întrerupere rămâne valabilă până la încheierea evaluării. Românii care doresc să călătorească în SUA pentru o perioadă scurtă de timp în scop de afaceri sau turism trebuie să solicite în continuare o viză de tip B la ambasada sau consulatul SUA", arată DHS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului

Europarlamentarul Dragoş Benea afirmă că PSD trebuie să se concentreze pe recâștigarea electoratului pierdut către AUR și subliniază că e esențial modul în care partidul va comunica decizia de a intra la guvernare sau de a rămâne în opoziție.

Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor
Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere este ”în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”.

Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.