Klaus Iohannis, la Suceava. A înmânat Cetăţii de Scaun Drapelul României

Klaus Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a înmânat, miercuri, Cetăţii de Scaun a Sucevei Drapelul României, în cadrul unui ceremonial care a avut loc între zidurile vechiului edificiu.

La rândul său, primarul Ion Lungu i-a oferit preşedintelui României o medalie aniversară a oraşului, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, i-a înmânat placheta "Iancu Flondor" şi o medalie aniversară "Centenarul Unirii Bucovinei cu ţara".

"Vă mulţumesc pentru gestul extrem de emoţionant, cu o semnificaţie profundă, de a ne înmâna, aici, în Cetatea de Scaun, Drapelul României. O semnificaţie, acum, în ajun de Centenar, excepţională, cinstirea memoriei făuritorilor Marii Uniri", a declarat preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

La eveniment a participat şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care a primit din partea gazdelor un vas cu pământ din Cetatea de Scaun a Sucevei, în care este sădit un puiet de fag.

"Poate multora li se pare un gest oarecare să primeşti un vas de pământ din această cetate, care sute de ani nu a fost cucerită niciodată. Şi asta demonstrează spiritul vostru de oameni liberi, care ştiţi să vă bateţi pentru ceea ce aveţi. Este un pic de pământ care este stropit cu sânge, care a fost martor la toate luptele voastre, la toate frământările", a declarat primarul Mircea Hava.

Citește și
George Becali
Becali consideră că funcția de premier trebuie să revină Partidului Social Democrat. Ce i-a spus deputatul lui Nicușor Dan

La plecarea din Cetatea de Scaun a Sucevei, preşedintele Klaus Iohannis, aflat pentru a treia oară în acest mandat în vizită în Bucovina, a declarat că a fost emoţionat de eveniment şi a lăudat iniţiativele locale.

"Am venit cu emoţie, am venit pentru a cinsti o faptă mare a Bucovinei, care a hotărât să revină în ţara ei, România, acum 100 de ani. O ceremonie foarte frumoasă, emoţionantă, şi sunt foarte bucuros că Bucovina se dezvoltă aşa de frumos, foarte multe iniţiative locale, foarte multe iniţiative reuşite. Le spun tuturor bucovinenilor succes şi numai bine", a declarat, la plecare, preşedintele Klaus Iohannis.

La ieşirea din Cetatea de Scaun a Sucevei, preşedintele Iohannis a fost aşteptat de un grup de copii care i-au cântat "Doamne, ocroteşte-i pe români".

Anterior vizitei în Cetate, preşedintele României a depus o coroană de flori la bustul lui Iancu Flondor, din Parcul Central al Sucevei, după care a vizitat Muzeul Bucovinean. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Becali consideră că funcția de premier trebuie să revină Partidului Social Democrat. Ce i-a spus deputatul lui Nicușor Dan
Becali consideră că funcția de premier trebuie să revină Partidului Social Democrat. Ce i-a spus deputatul lui Nicușor Dan

Deputatul George Becali a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni, că funcţia de premier ar trebui să revină Partidului Social Democrat, având în vedere că acesta a câştigat alegerile parlamentare.

Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

USR își alege noul președinte după demisia Elenei Lasconi. Când se termină interimatul lui Dominic Fritz
USR își alege noul președinte după demisia Elenei Lasconi. Când se termină interimatul lui Dominic Fritz

USR îşi alege în luna iunie noul preşedinte, după demisia Elenei Lasconi. Conducerea interimară are nevoie de un preşedinte legitim, mai ales în contextul negocierilor actuale pentru intrarea la guvernare.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.