Mihai Tudose, despre aderarea României la Schengen: „Nu cred că se mai poate face nimic, nu ştiu ce naiba mai negociem”

Mihai Tudose
Agerpres

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat, marţi, că el nu crede că se mai poate face nimic în privinţa aderării la Schengen şi nu ştie ”ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice”.

”O să spun exact ce gândesc şi ce am aflat pe aici. Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice care trebuiau îndeplinite. Eu nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”, a spus Mihai Tudose la Antena3, potrivit News.ro.

El a precizat că mâine (miercuri, nr) se va face ordinea de zi pentru reuniunea JAI şi a arătat că nu crede că România se va afla pe ordinea de zi pentru aderarea la Schengen.

”Va intra Croaţia fluierând şi Bulgaria şi cu noi nici nu vom fi pe ordinea de zi”, a mai afirmat europarlamentarul PSD, el adăugând că ”prezenţa noastră pe ordinea de zi va necesita din partea unor state o poziţie argumentată, de ce nu sunt de acord”.

”Ultima dată când m-am uitat pe o hartă nu aveam graniţă cu Austria, poate au ei alte hărţi”, a mai comentat Mihai Tudose, referitor la argumentele invocate de austrieci în decizia de a nu susţine aderarea României în Schengen.

Citește și
dragos benea
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului

Tudose a arătat că ”sunt alte argumente, de ordin politic, economic, pe care nu le pot spune acele state, public, pe masă”.

”Eu sper că data viitoare, că va fi şi o dată viitoare. Acum, o să ziceţi că fac politică dar principalii vectori, astăzi, când stăm de vorbă, în România sunt preşedintele, premierul, ministrul de Interne, ministrul de Externe. Toţi din familia PNL, din familia de dreapta. Comisia este condusă de dreapta, Parlamentul este condus de dreapta, e familia lor politică”, a spus Tudose, menţionând că ţara care se opune, Austria, este guvernată de asemenea de dreapta.

”Aşteptăm, poate data viitoare, pe preşedinţia spaniolă, prim-ministrul spaniol fiind social-democrat, să avem mai mult succes”, a mai afirmat Tudose.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului

Europarlamentarul Dragoş Benea afirmă că PSD trebuie să se concentreze pe recâștigarea electoratului pierdut către AUR și subliniază că e esențial modul în care partidul va comunica decizia de a intra la guvernare sau de a rămâne în opoziție.

Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor
Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere este ”în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”.

Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.