Nicuşor Dan: La începutul mandatului meu Bucureştiul era în faliment. În prezent cred că o ne plătim obligaţiile

Nicuşor Dan
Agerpres

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care la începutul mandatului său, istraţia locală se afla "realmente într-un faliment nedeclarat", în prezent Primăria a reuşit să arate că poate achita datoriile.

"În momentul de faţă, suntem absolut credibili că ne plătim obligaţiile, pentru că asta e regula de bază a pieţei. Din fericire, am reuşit să ne consolidăm imaginea în piaţă, că reuşim să plătim", a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la un post de televiziune, scrie News.ro. 

Conform acestuia, în prezent primăria are acorduri de eşalonare a plăţilor cu toţi furnizorii la care istraţia avea datorii.

"Situaţia pe care am preluat-o a fost cu adevărat dezastruoasă. La începutul mandatului meu Bucureştiul a fost realmente într-un faliment nedeclarat", a afirmat edilul, explicând că angajaţii istraţiei locale au depus foarte mult efort pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

Conform lui Dan, printre investiţiile majore derulate se numără Pasajul Doamna Ghica, despre care a spus că va fi deschis "probabil la sfârşitul anului 2022”, Prelungirea Ghencea, cu privire la care Dan a arătat că sunt "bani şi pentru exproprieri şi pentru lucrările propriu zise”, un bloc social în Ghencea în care fosta istraţie a repartizat locuinţe deşi acesta "nu exista", o parcare la Pantelimon, fostul sediu al Primăriei Sector 5 unde se vor muta o parte din istraţiile primăriei care acum plătesc chirii pentru sedii.

Citește și
dragos benea
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului

În ceea ce priveşte PNRR, Primăria Bucureşti doreşte să acceseze un proiect pe domeniul transport, care vizează semaforizare inteligentă, cu camere în semafoare.

"Noi vom fi gata cu proiectul în momentul în care vor veni banii, asta e clar", a afirmat dilul, referindu-se la acest proiect.

Alte proiecte prin PNRR pe care primăria vrea să le acceseze includ înlocuirea liniilor de tramvai pentru noile tramvaie care vor veni vara viitoare de la Astra Arad, "o mare înverzire a Bucureştiului", consolidări şi construirea de corpuri noi la spitale, asigurarea circuitelor şi intervenţiilor pentru securitatea la incendiu la unităţile sanitare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului
Dragoş Benea susține că PSD trebuie să-şi recupereze electoratul pierdut către AUR. Miza e viitorul partidului

Europarlamentarul Dragoş Benea afirmă că PSD trebuie să se concentreze pe recâștigarea electoratului pierdut către AUR și subliniază că e esențial modul în care partidul va comunica decizia de a intra la guvernare sau de a rămâne în opoziție.

Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor
Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere este ”în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”.

Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.