Scandalul dintre Daniel Constantin si Tariceanu a ajuns la faza pe amenintari. Dragnea a avut o discutie, marti, cu amandoi

×
Codul embed a fost copiat

Amenintat de Calin Popescu Tariceanu cu excluderea din ALDE, Daniel Constantin, co-presedintele partidului, contra-ataca.

Marti a declarat, ce-i drept voalat, ca fostii conservatori din partid ar putea cere, la randul lor,  revocarea lui Tariceanu de la sefia Senatului. Ba mai mult, vicepremierul i-a transmis acestuia, prin intermediul presei, ca ar putea candida chiar el la sefia formatiunii. In tot acest scandal a intervenit partenerul de coalitie, Liviu Dragnea.

Acuzat de santaj de Calin Popescu Tariceanu si amenintat cu pierderea celor doua functii din Guvern, cele de vicepremier si ministru al Mediului, Daniel Constantin i-a raspuns marti pe acelasi ton partenerului de partid.

Daniel Constantin, co-presedinte ALDE: "Am discutat azi-dimineata cu toti colegii din partid, din Parlament, care provin din fostul PC si n-au fost incantati de aceste declaratii, pentru ca dansii nu au cerut si nu li se pare normal sa ceara, de exemplu, revocarea domnului Tariceanu din functia de presedinte al Senatului. "

Amenintarea voalata nu s-a oprit aici. I-a transmis lui Tariceanu ca ar putea avea un contracandidat serios pentru presedintia ALDE la congresul din 21 aprilie.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin, copresedinti ai ALDE
Conflict in ALDE intre Tariceanu si Daniel Constantin. Care este riscul ca Guvernul sa ramana fara majoritate parlamentara

Daniel Constantin, co-presedinte ALDE: "Poate o sa fac si lucrul acesta daca sunt provocat, dar pe un Congres cu principii corecte. Daca lucrurile se pun asa, nu ma tem de o candidatura, sa stiti."

Imediat dupa ce a stat de vorba cu jurnalistii, Daniel Constantin a fost chemat de presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, in biroul sau. La plecarea lui Constantin, in birou a intrat Tariceanu.

Liviu Dragnea a avut parte si de o vizita-surpriza. Bogdan Diaconu, seful Partidului Romania Unita si prieten cu Sebastian Ghita, i-a batut la usa sefului deputatilor. Chiar daca nu mai este deputat, Diaconu a venit la Parlament pentru o scurta discutie cu liderul PSD, in conditiile in care se vorbeste tot mai insistent de aparitia unei constructii politice nationaliste, avandu-i drept piloni de baza pe Victor Ponta si Daniel Constantin.

Bogdan Diaconu, presedinte PRU: "Singurul partid nationalist din Romania este PRU."

Victor Ponta este la un pas sa paraseasca PSD dupa ce s-a certat cu Liviu Dragnea si i-a trimis acestuia demisia in alb.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Samsarul care l-a pacalit pe Tariceanu cu un Mercedes de 14.500 de euro, condamnat. Individul este, insa, de negasit
Samsarul care l-a pacalit pe Tariceanu cu un Mercedes de 14.500 de euro, condamnat. Individul este, insa, de negasit

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a apelat la Justitie ca sa-si recupereze banii dati unui samsar de masini de lux.

Conflict in ALDE intre Tariceanu si Daniel Constantin. Care este riscul ca Guvernul sa ramana fara majoritate parlamentara
Conflict in ALDE intre Tariceanu si Daniel Constantin. Care este riscul ca Guvernul sa ramana fara majoritate parlamentara

Co-presedintii ALDE au declansat un adevarat razboi al declaratiilor dupa sedinta de duminica a conducerii partidului. Soarta lui Daniel Constantin ar urma sa fie transata, pana pe 21 aprilie, cand va fi Congresul extraordinar al partidului.

Tariceanu il acuza pe Daniel Constantin de santaj.
Tariceanu il acuza pe Daniel Constantin de santaj. "Tariceanu s-a luptat ca persoane cu probleme penale sa fie pe liste"

Copresedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, duminica, la finalul sedintei Delegatiei Permanente, ca la alegerile legislative a fost ”pur si simplu santajat” de Daniel Constantin.

Protest cu sute de persoane in Piata Victoriei.
Protest cu sute de persoane in Piata Victoriei. "Jos Tariceanu, Dragnea si Grindeanu". Mesajul aparut la Sibiu. VIDEO

Cateva sute de manifestanti s-au adunat in Piata Victoriei, in a saptea duminica de proteste, acestia scandand "Demisia”, "Jos Tariceanu, Dragnea si Grindeanu”, “Nu pe Olguta, sustinem pe Codruta” si "DNA sa vina sa va ia”.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.