Tariceanu sustine ca justitia din Romania, care l-a pus sub acuzare, nu functioneaza corect. "Suntem campioni la CEDO"

Calin Popescu Tariceanu

Numarul 2 in stat, seful Senatului, critica activitatea justitiei, el fiind, de altfel, trimis in judecata in dosarul retrocedarilor.

 Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, intentioneaza sa organizeze o dezbatere pe marginea modificarilor aduse Codurilor penale si pe tema gratierii, la care sa ii invite pe presedintele CSM, pe procurorul general, dar si pe reprezentantii asociatiilor profesionale ale magistratilor. "Pe ordinea de zi a sedintei de azi este, evident, proiectul legii bugetului, dar foarte importante sunt cele trei acte normative pe care le-am primit de la Guvern in aceasta dimineata. Este vorba de cele doua proiecte de legi privind gratierea si o serie de alte masuri care sunt in aceasta privinta.

Al doilea proiect de lege este cel initiat de Guvernul anterior, care a suferit o mica adaptare si va fi introdus in circuitul legislativ, iar al treilea act normativ este OUG privitoare la modificarile aduse la Codul penal. Vom demara bineinteles procedurile obisnuite din cadrul Parlamentului. (...) Voi cere aprobarea Bp pentru a organiza o dezbatere la care voi invita presedintele CSM, voi invita din partea Parchetului general pe procurorul general, voi invita Asociatiile profesionale ale magistratilor, pentru ca eu cred ca asemenea acte normative de importanta trebuie dezbatute cu cei care sunt parte a puterii judecatoresti. Vreau sa ascult punctul lor de vedere", a spus Tariceanu, miercuri, la Senat.

Eu trebuie sa port o discutie in care sa ascult punctul de vedere. Nu putem sa afirmam cu voce tare si convinsi ca justitia in Romania functioneaza corect, deoarece suntem campioni in Europa in privinta dosarelor la CEDO in care Romania pierde. Vreau ca acest lucru sa il transmit tuturor”, a mai spus Tariceanu. “Sunt oameni condamnati de opinia publica, plimbati pe la TV cu catusele, ca Ludovic Orban. Vedem ca in cazul unui alt fost parlamnentar si ministru a fost condamnat pe baza unei marturii mincinoase. Lucrurile astea nu va pun pe ganduri?

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Calin Popescu Tariceanu, despre abuzul in serviciu:
Calin Popescu Tariceanu, despre abuzul in serviciu: "Ar trebui sa ne aliniem strict la practica tarilor occidentale"

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat, marti, ca in privinta abuzului in serviciu Romania ar trebui sa se alinieze "strict la practica tarilor occidentale".

Tariceanu: Voi propune ca Romania sa transmita CE ca nu mai dorim sa cooperam in cadrul MCV. Sunt aberatii in raport
Tariceanu: Voi propune ca Romania sa transmita CE ca nu mai dorim sa cooperam in cadrul MCV. Sunt aberatii in raport

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat ca va propune Guvernului sa transmita Comisiei Europene (CE) ca Romania nu mai doreste sa coopereze in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).

Atac dur al lui Tariceanu la adresa presedintelui Romaniei:
Atac dur al lui Tariceanu la adresa presedintelui Romaniei: "Dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor"

Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a lansat un atac dur la adresa sefului statului Klaus Iohannis, din cauza declansarii procedurii de catre presedintele Romaniei pentru organizarea unui referendum pe tema gratierii.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.