Dopurile atașate au devenit obligatorii pentru toate PET-urile. Motivul pentru care s-a luat această măsură

×
Codul embed a fost copiat

Peturile cu dopuri din plastic pot fi introduse pe piaţă numai dacă dopurile rămân ataşate de recipiente. Măsură luată de Uniunea Europeană încă de anul trecut este obligatorie începând cu 3 iulie în România.  

În timp ce unii clienți au criticat această normă, producătorii au investit sume considerabile pentru a se adapta.

Dopurile atașate, introduse la apă și sucuri, au creat o dezbatere aprinsă. Însă după mai bine de jumătate de an, oamenii s-au obișnuit cu ele.

”- Cam enervante, dar trebuie să ne gândim la natură.
- Ai tendința să-l rupi?
- Da!
”.

Nu mă deranjează, oricum până la urmă toată lumea le aruncă pe jos sau rup capacele și le aruncă undeva. Ăia care sunt enervați de capacele alea, oricum le aruncă”.

Citește și
voluntari
Peste o mie de tone de gunoaie au fost strânse de voluntari într-o pădure de lângă Reghin

Te obișnuiești. Cred că oamenii sunt enervați acum la început. Dar în câteva luni va fi în regulă”.

Până acum, multe capace nu ajungeau niciodată să fie reciclate.

Mihnea Matache, Greenpeace: ”Este important să știm că plasticul este un material foarte durabil, el are undeva o durată de viață de 1.000 de ani estimat. În decursul acestor 1.000 de ani el se dezintegrează în ceea ce astăzi numim microplastice și nanoplastice. Acestea, în momentul în care ajung în apă, sol, pânza freatică, automat ajung și în hrana noastră, legume, fructe, pește, orice alimente conectate la aceste ecosisteme. Încă se cercetează impactul lor asupra noastră, dar sunt corelate cu o probabilitate mai mare de atac cerebral sau probleme la nivelul inimii și au fost găsite în cam toate părțile corpului uman, inclusiv în sânge”.

Românii încep să facă din reciclarea peturilor o sursă de venit

Un alt argument al cercetătorilor este faptul că, de cele mai multe ori, capacele sunt confundate de animale cu hrana și, în fiecare an, peste 100.000 de animale mor din cauza plasticului aruncat de oameni în natură. În plus, se estimează că anual milioane de capace de plastic ajung în oceane, punând în pericol viața animalelor marine.

Pe de altă parte, reciclarea ambalajelor prin intermediul sistemului Returo a redus numărul de peturi și doze aruncate nepăsător pe trotuare sau în natură. Doar în luna iunie, 325 milioane de ambalaje au fost duse la aparatele de reciclare din magazine.

"Vin o dată pe săptămână cred, cam 20 de lei, cam așa, mă amuz cu copilul că o pun pe ea și se amuză de numa numa".

"Am adus și aduc că mă încurcă în casă și îmi iau banii înapoi".

Țara noastră se situează pe ultimele locuri când vine vorba de reciclare și riscă să rateze obiectivele asumate pentru 2025.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
În România se vor putea câștiga bani din reciclarea peturilor. Cât vom primi pentru fiecare sticlă returnată
În România se vor putea câștiga bani din reciclarea peturilor. Cât vom primi pentru fiecare sticlă returnată

Mai bine mai târziu decât niciodată! Și în România vom putea să returnăm sticle, peturi și doze de suc sau de bere și vom primi câte 50 de bani pentru fiecare.

Peste o mie de tone de gunoaie au fost strânse de voluntari într-o pădure de lângă Reghin
Peste o mie de tone de gunoaie au fost strânse de voluntari într-o pădure de lângă Reghin

Peste o mie de tone de gunoaie au fost strânse de voluntari într-o pădure de lângă Reghin, județul Mureș. Pe cele 30 de hectare luate la pas au găsit - pe lângă veșnicele peturi și cartoane - damigene, canapele și cauciucuri.

Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele băuturilor, obligatoriu în toată țara. Cum se va proceda
Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele băuturilor, obligatoriu în toată țara. Cum se va proceda

Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele băuturilor, va deveni obligatoriu în toate magazinele din țară. Inițial, clienții vor plăti cu 50 de bani mai mult pentru o sticlă sau pet de apă, alcool și suc.

Ciorogârla, sufocată de peturi care vor ajunge în deltă. Reacția halucinantă a Apelor Române: ”Peturile nu sunt o poluare”
Ciorogârla, sufocată de peturi care vor ajunge în deltă. Reacția halucinantă a Apelor Române: ”Peturile nu sunt o poluare”

Problema deșeurilor aruncate la întâmplare în jurul Capitalei pare scăpată de sub control. Resturile din construcții, dar și gunoiul menajer, poluează suprafețe mari de teren, dar și cursuri de apă.

Parcurile din București se sufocă de gunoaie. „Nici flori nu mai sunt, asfaltul e terminat”
Parcurile din București se sufocă de gunoaie. „Nici flori nu mai sunt, asfaltul e terminat”

Salba de lacuri a Bucureștiului ar putea fi un paradis verde, dacă apele nu ar fi pline de gunoaie. În multe locuri, rațele și peștii înoată printre peturi și ambalaje, iar malurile sunt și ele pline de resturi.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.