Conservele pentru toamnă, mai scumpe în acest an. Unde găsesc bucureștenii prețuri mici

×
Codul embed a fost copiat

Fumul cu aromă de ardei şi de vinete se înalţă peste România. Destul de timid însă, pentru că seceta de anul acesta a scăzut cu 30% recolta, dar a umflat preţul legumelor proaspete, şi automat al conservelor, care urmează să ajungă în cămară.

Inclusiv preţul borcanelor a ridicat costurile. Singura fabrica de ambajale pentru industria alimentară s-a reorientat către sticle de băuturi alcoolice.

Cu tot cu ulei, condimente, ambalaj, gaz sau curent, ajungem la 4 lei pe un borcan de zacuscă, făcut în gospodărie. La piaţă veţi da între 8 şi 10 lei, însă atenţie! Acestea sunt din producţia de anul trecut. Ce ne aşteaptă?

Cifrele Institutului Naţional de Statistică arată că, luna trecută, în Bucureşti, preţul cepei şi al tomatelor a fost cu 15% mai mare, faţă de anul trecut. Ardeii au fost cu 25% mai scumpi, iar vinetele cu 22%, deşi le-am găsit şi la 1 leu kilogramul. Luna octombrie a început furtunos pentru cei care vor să-şi umple cămara - suflă vântul prin pungi şi cărucioare!

Cu aceste diferenţe de preţ şi de calitate au de furcă şi marii producători industriali. 10 milioane de conserve pe an produce o fabrică din zona Buzăului. În ultimele săptămâni, a procesat o cantitate cu 30% mai mică decât cea dorită.

Citește și
politie
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice

Până şi ambalajul de sticlă este mai scump. În România nu mai e nici măcar un fabricant de recipiente pentru suc de tomate, ghiveci şi bulion. Aşa că importăm borcane goale din Rusia, Bulgaria, Turcia şi Republica Moldova.

La 25 de km de Capitală, într-o comună din Dâmboviţa, materia primă pentru conserve e la jumătate de preţ faţă de pieţele din oraş. Varza 80 de bani, ardeii 3 lei, vinetele 2 lei 50. Sunt abia aduse din câmp, dar oamenii nu ştiu că, punând la socoteală şi combustibilul, tot ar face economii.

Nouă sarjă de conserve va intra în magazine spre sfârşitul lunii, iar varza murată abia în noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice

Mii de femei sunt bătute sau abuzate sexual în fiecare an. Agresorii sunt tocmai partenerii lor, însă, potrivit poliţiştilor, cele care suferă astfel de traume, nu ştiu de fiecare dată ce drepturi au, sau se tem să apeleze la autorităţi.

Eurostat: Copiii bulgari, spanioli şi români sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE
Eurostat: Copiii bulgari, spanioli şi români sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Aproximativ 19,5 milioane de copii din Uniunea Europeană erau expuşi, anul trecut, riscului de sărăcie şi excluziune socială, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

 

Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la ora 16:00, pe râuri din opt judeţe.

 

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.