Ministrul Muncii: ”Efectiv nu se poate trăi cu salariul minim în România”

Patronatul IMM cere creşterea cu 70 de lei a salariului minim brut în 2021. Aproape niciun bugetar nu are salariul minim
Inquam/ Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că ”efectiv nu se poate trăi cu salariul minim în România”, varianta discutată cu partenerii sociali pentru anul viitor fiind de 3.000 de lei.

”Cred că se impune să luăm măsura de majorare a salariului minim. Repet, impune şi contextul economic şi cel social”, a declarat Marius Budăi, potrivit News.

Acesta a precizat că înţelege temerile medului de afaceri şi ale angajatorilor, dar ”trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să îşi plătească utilităţile ca şi ei, trebuie să îşi ducă copiii la şcoală şi trebuie să îşi hrănească copiii”.

PSD vrea creșterea salariului minim la 3.000 de lei

Ministrul a precizat că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei.

”Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (...) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să... nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.

Citește și
euro
Parlamentul European a adoptat reglementări privind salariul minim european. „Să garanteze un nivel de trai decent”
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Nicolae Ciucă anunță că este posibil ca salariul minim și pensiile să crească în 2023
Nicolae Ciucă anunță că este posibil ca salariul minim și pensiile să crească în 2023

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există voința politică din partea coaliției de guvernare ca anul viitor să fie crescute salariul minim pe economie și pensiile.

Parlamentul European a adoptat reglementări privind salariul minim european. „Să garanteze un nivel de trai decent”
Parlamentul European a adoptat reglementări privind salariul minim european. „Să garanteze un nivel de trai decent”

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri reglementări care prevăd salarii minime în Uniunea Europeană (UE), care urmează ”să garanteze un nivel de trai decent” muncitorilor, relatează AFP.

Cât vor câștiga în plus românii după introducerea salariului minim european. „Va creşte cu rata inflaţiei”
Cât vor câștiga în plus românii după introducerea salariului minim european. „Va creşte cu rata inflaţiei”

Eurodeputatul REPER Dragoş Pîslaru susţine că directiva privind salariul minim european, care va fi adoptată miercuri de Parlamentul European, ar trebui să aducă o creştere de peste 500 de lei unui angajat cu salariu minim din România.

Marcel Ciolacu: Salariul minim trebuie mărit la 3.000 lei. Vorbim de 1,5 milioane de români care se încadrează aici
Marcel Ciolacu: Salariul minim trebuie mărit la 3.000 lei. Vorbim de 1,5 milioane de români care se încadrează aici

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că salariul minim trebuie majorat la 3.000 lei având în vedere numărul mare al românilor din sistemul privat care au aceste venituri.

Surse: PNL s-a supărat pe PSD, după ce social-democrații au anunțat că vor să crească salariul minim
Surse: PNL s-a supărat pe PSD, după ce social-democrații au anunțat că vor să crească salariul minim

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că liberalii s-au supărat pe colegii lor social-democrați din Guvern, după ce aceștia au anunțat public faptul că vor să mărească salariile și pensiile, fără să le ceară și lor acceptul.

 

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.