O scoala din Capitala a fost sanctionata pentru discriminare. A vrut sa formeze o clasa "de elita"

×
Codul embed a fost copiat

Dupa ce a incercat sa imparta elevii in functie de capacitatile lor, conducerea unei scoli din Bucuresti a fost acuzata de discriminare si amendata.

Mai multi parinti s-au plans Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, suparati ca elevii au fost departajati, iar cei care au intrat intr-o clasa de elita vor face carte, iar restul, nu.

Discutia porneste de la cele trei clase a V-a a caror soarta a fost hotarara la inceputul acestui an scolar. Una dintre ele a fost transformata in clasa intensiva de engleza, iar in cazul celorlalte doua conducerea scolii a hotarat sa le departajeze printr-un examen de matematica. Astfel incat o parte dintre elevi sa studieze la clasa de elita, iar ceilalti in clasa de nivel mediu.

O hotarare pe care la inceput parintii au agreat-o. Pe parcurs, insa, au aparut nemultumiri.

"Traditia acestei scoli este sa imparta acesti elevi intr-o clasa de elita (clasa buna) si restul ( clasa mai putin buna). Ni s-a adus la cunostinta ca doar acesti elevi vor fi pregatiti pentru concursuri si olimpiade, doar ei se vor bucura de cei mai buni profesori, spun parintii. Cu primii se vor rezolva 10 probleme, iar restul vor face mult mai putin, fiind lasati in ritmul lor, ca nu toata lumea este facuta sa invete carte", se precizeaza in plangere.

Citește și
Romi
Secretarul de stat pentru Minoritati este cercetat pentru declaratii la adresa minoritatii romilor

Parintii au facut plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, iar institutia a sanctionat scoala 81 din Bucuresti, dupa ce directoarea nu a putut contrazice cu probe spusele parintilor.

Alexandru Vasile, membru Colegiul Director CNCD: "Din punctul de vedere al procesului educational, strict de acest aspect ne-am legat si al dreptului la educatie al fiecarui copil. Este o fapta de discriminare, este o fapta contraventionala pe baza ordonantei 137 pentru care a si fost amendata contraventional in cunatum de 1.000 de lei".

Directoarea scolii nu a dorit sa comenteze situatia. Inspectoratul Scolar face si el verificari.

Constantin Traistariu, inspector general ISMB: "Initierea unei testari mi se pare ilegala si nepedagocica. Intr-o clasa normala, copiii sunt diferentiati, insa in interiorul clasei apare concurenta si atunci cel care este cel mai bun devine un fel de motor al clasei respective, ori in momentul in care am luat clase fara motoare nu mai apare aceasta concurenta".

O situatie similara este pe cale sa se intample si in Bacau, unde o profesoara vrea sa propuna o noua metoda didactica, numita metoda performantelor diferentiate. Concret, femeia vrea sa le predea elevilor si sa ii testeze in functie de capacitatea fiecaruia.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Scunzii pot fi buni politisti. Amenda care poate schimba conditiile de itere in scolile militare
Scunzii pot fi buni politisti. Amenda care poate schimba conditiile de itere in scolile militare

Ministerul de Interne ar putea fi obligat sa scoata din grila de examinare a candidatilor la scolile si academia de politie limita minima de inaltime.

Secretarul de stat pentru Minoritati este cercetat pentru declaratii la adresa minoritatii romilor
Secretarul de stat pentru Minoritati este cercetat pentru declaratii la adresa minoritatii romilor

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a fost sesizat de mai multe ONG-uri privind declaratiile facute de secretarul de stat din Ministerul Educatiei Kiraly Andras György.

25 de afro-americani acuza proprietarul unui restaurant de discriminare. Ce s-a intamplat in local
25 de afro-americani acuza proprietarul unui restaurant de discriminare. Ce s-a intamplat in local

Un grup de 25 de persoane, afro-americani, au fost dati afara dintr-un restaurant de catre managerul acestuia pentru ca o alta clienta s-a simtit amenintata de ei.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.