Reguli noi pentru azile. Nu vor mai putea fi afaceri cu profit. Multe centre ar putea fi închise

×
Codul embed a fost copiat

Reguli noi pentru azile şi centrele pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Ministrul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de lege care îi vizează în special pe cei care istrează aceste cămine prin intermediul unor societăți comerciale.

Practic azilele nu vor mai putea fi afaceri cu profit, ci întreprinderi sociale, ceea ce ar putea duce la închiderea multor astfel de centre.

Potrivit Ministerului Muncii, în România funcționează acum 745 de cămine pentru persoane vârstnice. Dintre acestea peste 200 sunt societăți cu răspundere limitată, adică srl-uri iar jumătate funcționează doar în București și Ilfov. Prin modificările legii, aceste cămine trebuie să se transforme în întreprinderi sociale, iar ii vor fi obligați să reinvestească 90% din profit în dezvoltarea centrului.

Cerasela Măciucă, Asociaţia Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici: „Legea, în forma actuală dorește să elimine tot ce înseamnă acești operatori economici care au un anumit profil și ar dori ca tot ce se licențiază să se licențieze parte non-profit și anume asociații și fundații.”

Dacă legea va fi aprobată cei care sunt deja licenţiaţi vor putea funcționa sub aceeași formă, de SRL, până la expirarea licenței, care durează 5 ani. După aceea vor fi obligați să îşi ia licența pentru întreprindere socială.

Citește și
studiu romani
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

ii de cămine nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Muncii.

cămin: „Suntem licențiați de aproape cinci ani, în mai anul viitor ne expiră licența. Suntem printre primii care putem transforma întreprinderea socială sau ONG. Nu o văd deloc bine, chiar nu văd cum am putea să ne descurcăm ca societate.”

Noua lege va aduce schimbări și în cazul furnizorilor privați de servicii sociale organizaţi cu PFA, care pot îngriji un bătrân în regim individual. Însă aceştia au nevoie de cursuri specializate şi autorizate. Autorităţile speră să convingă femeile care îngrijesc bătrâni în alte țări să se întoarcă acasă.

Georgiana Pascu, managerul Centrului de Resurse Juridice: „În accepțiunea legii îngrijitor la domiciliu este acea persoană formată și care vine și furnizează un serviciu de îngrijire la domiciliul persoanei în vârstă, ceea ce aduce acum legea nou este că îngrijitorul respectiv, pe PFA ar putea să ia acasă persoane în vârstă și aici noi considerăm că este o chestiune problematică.”

Ar putea fi o portiţă pentru centre clandestine. De asemenea, vor fi reviziuite şi criteriile de acreditare. Dacă până acum acreditarea se dădea pentru 1 an, apoi căminul putea să primească o licenţă, în noul proiect de lege, acreditarea va fi valabilă doar 3 luni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Terapiile copiilor cu probleme, în pericol în Dolj. Situație disperată după desființarea a 350 de posturi
Terapiile copiilor cu probleme, în pericol în Dolj. Situație disperată după desființarea a 350 de posturi

Situație disperată pentru sute de copii și adulți cu dizabilități din județul Dolj. 350 de salariați ai Direcției de Asistență Socială vor fi concediați. Și aproape tot atâtea posturi vacante vor fi desființate, pentru că nu există finanțare.

Președintele BNS: În sectorul public din România sunt maxim ”100.000 de pile venite pe criterii de partid”
Președintele BNS: În sectorul public din România sunt maxim ”100.000 de pile venite pe criterii de partid”

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a afirmat, marţi, la Ploieşti, că cifra de 500.000 de bugetari care trebuie concediaţi avansată de candidatul la prezidenţiale George Simion este "absolut hazardată".

Recomandări
MAE: Este în derulare o campanie de dezinformare care ”prezintă toate caracteristicile dezinformării ruseşti”
MAE: Este în derulare o campanie de dezinformare care ”prezintă toate caracteristicile dezinformării ruseşti”

Ministerul de Interne a transmis, joi, că se derulează, de câţiva ani deja, o ”campanie susţinută de manipulare şi interferenţă informaţională străină menită să influenţeze opinia publică din România şi, cel mai recent, alegerile din ţară”.

Calculele arată că România este în recesiune încă de anul trecut, spune Nicușor Dan. Cum putem ajunge la stabilitate
Calculele arată că România este în recesiune încă de anul trecut, spune Nicușor Dan. Cum putem ajunge la stabilitate

Calculele economice arată că România este în recesiune încă de anul trecut. Aşa sună semnalul de alarmă tras chiar de președintele-ales al României.

Schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată de la 1 iulie. Doar persoanele vulnerabile vor putea beneficia
Schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată de la 1 iulie. Doar persoanele vulnerabile vor putea beneficia

De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, și doar persoanele vulnerabile vor fi sprijinite în continuare de stat.