FCSB - Dinamo, meciul bugetelor. Cine face profit și ce datorii au cluburile

steaua dinamo, cupa romaniei, retur

Meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi Dinamo va avea loc sâmbătă (5 octombrie), începând cu ora 20:30, pe Stadionul "Naţional Arena".

Este prima întâlnire dintre cele două echipe în actualul sezon, un meci foarte important pentru ambele din perspectiva situației în clasament. FCSB ocupă locul 9, în timp ce Dinamo este pe 10, după 11 etape disputate.

Conform estimărilor reprezentanților celor două echipe, la meci sunt așteptați peste 25.000 de spectatori.

 

Meciul se va disputa pe arena Arena Națională, cel mai mare stadion al României, cu o capacitate maximă de 55.634 de locuri.

Citește și
restricții circulație
Mobilizare generală pentru meciul FCSB - Dinamo. Restricțiile de circulație

Rivalele au avut datorii totale de 6,6 milioane de euro

 

În „meciul bugetelor” disputat pe întregul an fiscal trecut, câștigător financiar este Dinamo, care a înregistrat un profit net de 33.462 euro. Rivalii de la FCSB au declarat, pentru aceeași perioadă, o pierdere netă de aproape două milioane de euro, conform declarațiilor fiscale oficiale depuse la Ministerul Finanțelor Publice.

În 2017, echipa din ,,Ștefan cel Mare” a înregistrat un profit de 48 de ori mare faţă de 2018, aproximativ 1,64 milioane de euro. În același an, FCSB a raportat un profit de 519.951 euro.

La capitolul datorii, Dinamo 1948 SA figurează cu 2,4 milioane de euro, în vreme ce Fotbal Club FCSB SA a raportat 4,2 milioane de euro.

Cifra de afaceri netă a clubului Dinamo, în anul 2018, a fost aproximativ 5,8 milioane de euro, iar a celor de la FCSB a atins pragul de 17,4 milioane de euro.

Calculele au fost făcute la cursurile medii anuale leu/euro, anunțate de către Banca Națională a României.

Detalii despre meci

 

Prețurile biletelor variază între 15 lei în peluză și 100 de lei la zona VIP.

Reprezentații galeriei Dinamo au anunțat pe rețelele de socializare că pentru acest meci pregătesc o coregrafie specială în memoria lui Cătălin Hâldan, care a decedat pe gazon în timpul unui meci de fotbal la 5 octombrie 2000.

Pentru meci vor fi impuse restricţii de circulaţie în zonă. Totodată, peste 170 de poliţişti bucureşteni vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere, cu ocazia desfăşurării meciului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
Mobilizare generală pentru meciul FCSB - Dinamo. Restricțiile de circulație
Mobilizare generală pentru meciul FCSB - Dinamo. Restricțiile de circulație

Meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi Dinamo va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20:30 pe Stadionul "Naţional Arena", ocazie cu care vor fi impuse restricţii de circulaţie în zonă.

Noul antrenor de la FCSB a adus deja 9 puncte echipei, fără să știe
Noul antrenor de la FCSB a adus deja 9 puncte echipei, fără să știe

Noul antrenor de la FCSB a adus deja 9 puncte echipei, fără să știe

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.