JO de la Tokyo. Naomi Osaka, „decepționată” după ce a fost eliminată în optimile de finală

Naomi Osaka - 2
Getty

Japoneza Naomi Osaka a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, fiind învinsă în două seturi, 6-1, 6-4, de cehoaica Marketa Vondrousova, într-o partidă disputată marţi.

"Sunt foarte decepţionată pentru această înfrângere, dar îmi face mai rău decât altele. Totul a decurs prost astăzi şi este suficient să te uiţi la meciul meu că să-şi dai seama. Este ca şi cum toate lucrurile pe care mă bazez de obicei m-au părăsit. Am impresia că atitudinea mea pe teren nu a fost bună, pentru că nu am ştiut să fac faţă presiunii", a spus Osaka.

"Am impresia că a fost prea multă presiune în jurul acestor Jocuri. Cred, poate, pentru că nu am mai participat niciodată la Jocurile Olimpice şi pentru că a fost un an greu pentru mine. Dar rămân, totuşi, mulţumită de modul în care am jucat, ţinând cont că nu am mai fost în competiţie de ceva vreme", a adăugat Osaka.

Jucătoarea niponă, una dintre principalele pretendente la aurul olimpic, venea după o absenţă de două luni din circuitul profesionist, din cauza unor probleme legate de stres, iar în ultimele trei zile a disputat trei partide, după ce vineri a aprins vasul olimpic, cu ocazia ceremoniei de deschidere a JO 2020.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Farul Constanța. Înlocuitorul său este o surpriză
Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Farul Constanța. Înlocuitorul său este o surpriză

Antrenorul Gheorghe Hagi a renunţat la funcţia de manager tehnic al echipei de fotbal Farul Constanţa, a anunţat fostul internaţional pe site-ul oficial al grupării dobrogene.

Două persoane au murit și sute au fost arestate în Franța după victoria PSG în Liga Campionilor
Două persoane au murit și sute au fost arestate în Franța după victoria PSG în Liga Campionilor

Doi oameni au murit și sute au fost arestați în timpul sărbătorilor zgomotoase după victoria lui PSG în finala Ligii Campionilor. Mașinile au fost incendiate, au fost lansate rachete de semnalizare și artificii, iar erii s-au ciocnit cu poliția.

Violențe în Franța după ce PSG a câștigat Champions League. Doi oameni au murit, peste 550 arestați
Violențe în Franța după ce PSG a câștigat Champions League. Doi oameni au murit, peste 550 arestați

PSG a câştigat Liga Campionilor, iar fanii au sărbătorit pe străzile din Franţa. Însă, manifestările de bucurie nu au fost lipsite de incidente. Au avut loc ciocniri între fani şi forţele de ordine, care au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.