Parada planetară din 2025, un spectacol ceresc unic în viață. Noaptea în care vom vedea pe cer 7 planete aliniate

Priviți cerul într-o noapte senină din ianuarie și februarie și ați putea primi un răsfăț astronomic, scrie BBC.

Șase planete – Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun – sunt vizibile în prezent pe cerul nopții. În timpul unei singure nopți de la sfârșitul lunii februarie, lor li se va alătura Mercur, o aliniere rară de șapte planete vizibilă pe cer.

Dar astfel de evenimente nu sunt doar un spectacol pentru observatorii stelelor – ele pot avea, de asemenea, un impact real asupra Sistemului nostru Solar și oferă potențialul de a obține noi perspective asupra locului nostru în cadrul acestuia.

Cele opt planete majore ale sistemului nostru solar orbitează în jurul Soarelui în același plan plat și toate cu viteze diferite.

Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, încheie o orbită – un an pentru planetă – în 88 de zile. Anul Pământului, desigur, este de 365 de zile, în timp ce, la capătul superior, Neptun are nevoie de 60.190 de zile, sau aproximativ 165 de ani pământești, pentru a finaliza o singură revoluție a stelei noastre.

Vitezele diferite ale planetelor înseamnă că, uneori, mai multe dintre ele pot fi aproximativ aliniate de aceeași parte a Soarelui.

De pe Pământ, dacă orbitele se aliniază exact, putem vedea mai multe planete pe cerul nostru de noapte în același timp. În cazuri rare, toate planetele se vor alinia astfel încât toate să apară pe cerul nostru de noapte împreună de-a lungul eclipticii, calea trasată de Soare.

”Parada planetară” de pe 28 februarie 2025

Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn sunt toate suficient de strălucitoare pentru a fi vizibile cu ochiul liber, în timp ce Uranus și Neptun au nevoie de binoclu sau telescop pentru a fi observate.

În ianuarie și februarie, putem asista la acest eveniment. Planetele nu sunt exact aliniate, așa că vor apărea într-un arc pe cer datorită planului lor orbital în Sistemul Solar.

În nopțile senine din ianuarie și februarie, toate planetele, cu excepția lui Mercur, vor fi vizibile - un eveniment numit uneori ”paradă planetară”. Pe 28 februarie, totuși, dacă vremea o permite, toate cele șapte planete vor fi vizibile, un spectacol grozav pentru observatorii de la sol.

„Există ceva special în a privi planetele cu proprii tăi ochi”, spune Jenifer Millard, un comunicator științific și astronom la Fifth Star Labs din Marea Britanie.

„Da, poți să mergi pe Google și să obții o vedere mai spectaculoasă a tuturor acestor planete. Dar când te uiți la aceste obiecte, acestea sunt fotoni care au călătorit milioane sau miliarde de kilometri prin spațiu pentru a-ți lovi retinele”.

Deși este fascinant de observat, au astfel de aliniamente vreun impact aici pe Pământ? Sau ar putea avea un folos pentru a ne îmbunătăți înțelegerea asupra Sistemului nostru Solar și nu numai?

De fapt, spune Millard, „se întâmplă să fie în această poziție a orbitelor lor”. Și, deși au existat sugestii de la unii oameni de știință că aliniamentele planetare ar putea avea impact asupra Pământului, baza științifică pentru majoritatea acestor afirmații este slabă sau inexistentă.

Alinierea planetelor ar putea influența activitatea Soarelui

În 2019, totuși, cercetătorii au sugerat că aliniamentele planetare ar putea avea un impact asupra activității solare. Una dintre principalele întrebări restante despre Soare este ce anume determină ciclul său de 11 ani între perioadele de activitate maximă, cunoscută sub numele de maxim solar (în care ne aflăm în prezent) și perioadele de cea mai slabă activitate, minim solar.

Frank Stefani, un fizician la Helmholtz-Zentrum, centrul de cercetare din Dresda-Rossendorf, Germania, a sugerat că forțele combinate de maree ale lui Venus, Pământ și Jupiter ar putea fi răspunsul.

În timp ce forța de maree a fiecărei planete asupra Soarelui este extrem de mică, Stefani spune că atunci când două sau mai multe planete se aliniază cu Soarele - cunoscută sub numele de sizigie - se pot combina pentru a provoca mici rotații în interiorul stelei, numite unde Rossby. care poate determina evenimente meteorologice.

„Pe Pământ, undele Rossby provoacă cicloni și anticicloni”, spune Stefani. „Avem aceleași valuri Rossby în Soare”.

Calculele lui Stefani au arătat că alinierea lui Venus, Pământ și Jupiter ar determina o periodicitate a activității solare de 11,07 ani, aproape exact egal cu lungimea ciclurilor solare pe care le vedem.

Nu toată lumea este însă atât de sigură de idee, unii observând că activitatea solară poate fi deja explicată numai prin procese din Soare. „Dovezile observaționale sugerează că planetele care provoacă în mod direct ciclul solar pur și simplu nu se întâmplă”, spune Robert Cameron, om de știință solar la Institutul Max Planck pentru cercetarea Sistemului Solar din Germania, care a publicat o lucrare pe acest subiect în 2022. ”Nu există nicio dovadă a vreunei sincronizări”.

Alinierea planetelor și efectul de praștie, prin care o navă de pe Pământ zboară mult mai repede spre exteriorul Sistemului Solar

Dar există și alte ciudații, mult mai puțin controversate, ale aliniamentelor planetare care cu siguranță au un impact asupra noastră: utilitatea lor pentru observațiile științifice, în special în ceea ce privește explorarea Sistemului Solar.

Atingerea planetelor exterioare cu o navă spațială este dificilă, deoarece aceste lumi sunt atât de îndepărtate, la multe miliarde de kilometri, și ar dura zeci de ani pentru a ajunge acolo.

Cu toate acestea, folosirea atracției gravitaționale a unei planete bine plasate, cum ar fi Jupiter, pentru a arunca o navă spațială spre exteriorul Sistemului Solar poate reduce dramatic timpul de călătorie, ceva ce nicio navă spațială nu a făcut mai bine decât vehiculele Voyager ale NASA.

În 1966, un om de știință de la NASA numit Gary Flandro a calculat că va exista o aliniere a celor patru planete ultraperiferice – Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun – în 1977, fapt care ar permite vizitarea tuturor celor patru într-un interval de doar 12 ani, comparativ cu 30 de ani dacă nu s-ar fi aliniat.

Această aliniere fortuită, care are loc doar o dată la 175 de ani, a dus la lansarea de către NASA a navelor spațiale gemene Voyager 1 și 2 în 1977 într-un „Mare Tur” al Sistemului Solar exterior.

Voyager 1 a zburat pe lângă Jupiter în 1979 și Saturn în 1980, evitând Uranus și Neptun, deoarece oamenii de știință doreau să zboare pe lângă Titan, luna fascinantă a lui Saturn, și nu au putut face acest lucru fără a distruge efectul de praștie.

Dar Voyager 2 a folosit alinierea pentru a vizita toate cele patru planete, devenind singura navă spațială din istorie care a vizitat Uranus și Neptun, în 1986 și, respectiv, 1989.

„A ieșit fantastic”, spune Fran Bagenal, astrofizician la Universitatea din Colorado, Boulder din SUA și membru al echipei de știință Voyager. "Dacă Voyager 2 ar fi plecat în 1980, ar fi durat până în 2010 să ajungă la Neptun. Nu cred că ar fi câștigat sprijin. Cine ar finanța așa ceva?".

Alinierea corpurilor cerești creează lentila gravitațională, vitală pentru observarea începuturilor Universului

Nu doar în sistemul nostru solar sunt utile aliniamentele planetelor. Astronomii folosesc aliniamente pentru a sonda multe aspecte diferite ale Universului, și nici unul mai mult decât în ​​descoperirea și studiul exoplanetelor, lumi care orbitează în jurul altor stele decât Soarele.

Modul dominant de a găsi astfel de lumi este cunoscut sub numele de metoda de tranzit: atunci când o exoplanetă trece prin fața unei stele din punctul nostru de vedere, estompează lumina stelei, permițând discernarea dimensiunii și orbitei acesteia.

Datorită acestei metode, am descoperit multe planete pe orbită în jurul anumitor stele. Trappist-1, o stea pitică roșie situată la 40 de ani lumină de Pământ, are șapte planete de dimensiunea Pământului care tranzitează toate steaua din punctul nostru de vedere.

Planetele din acel sistem sunt de fapt în rezonanță între ele – ceea ce înseamnă că planeta cea mai exterioară completează două orbite pentru fiecare trei orbite ale următoarei planete spre interior, apoi patru, șase și așa mai departe. Aceasta înseamnă că există perioade în care mai multe planete din sistem se aliniază într-o linie dreaptă, ceva ce nu se întâmplă în sistemul nostru solar.

Folosind tranzitele, putem studia existența atmosferelor pe planete ca acestea. „Dacă o planetă cu atmosferă merge în fața unei stele, acea aliniere înseamnă că lumina stelelor trece prin planetă, iar moleculele și atomii din atmosfera planetei absorb lumina la anumite lungimi de undă”, spune Jessie Christiansen, astronom la NASA Exoplanet, Institutul de Știință de la Institutul de Tehnologie din California.

Acest lucru permite identificarea diferitelor gaze, cum ar fi dioxidul de carbon și oxigenul. „Marea majoritate a analizei noastre de compoziție atmosferică se datorează aliniamentelor”, spune ea.

O eventuală civilizație extraterestră ar putea folosi aliniamentele pentru a ne observa mai bine

Aliniamente mult mai mari ne pot lăsa să sondăm Universul îndepărtat, și anume aliniamentele galaxiilor. Observarea galaxiilor din universul foarte timpuriu este dificilă pentru că semnalele lor sunt atât de slabe și de departe.

Cu toate acestea, dacă o galaxie mare sau un grup de galaxii trece între linia noastră de vedere cu o galaxie timpurie mult mai îndepărtată, marea sa atracție gravitațională poate mări lumina obiectului mai îndepărtat, permițându-ne să-l observăm și să-l studiem, un proces numit lentilă gravitațională.

„Acestea sunt aliniamente uriașe pe scara Universului”, spune Christiansen. Ele sunt folosite de telescoape precum telescopul spațial James Webb pentru a observa stele și galaxii îndepărtate precum Earendel, cea mai îndepărtată stea cunoscută de pe Pământ.

Lumina văzută de telescop de la stele a venit din primele miliarde de ani din istoria de 13,7 miliarde de ani a Universului și a fost vizibilă doar datorită lentilelor gravitaționale.

Și apoi există și alte utilizări noi ale aliniamentelor, cum ar fi sondarea existenței vieții extraterestre, în sistemele solare în care exoplanetele trec una în fața celeilalte din punctul nostru de vedere.

În 2024, studentul absolvent Nick Tusay de la Universitatea de Stat din Pennsylvania din SUA a folosit aceste aliniamente pentru a căuta orice comunicații transmise între lumile sistemului Trappist-1, cum ar fi modul în care pe Pământ trimitem semnale către planete precum Marte din sistemul nostru solar pentru a ”vorbi” cu rovere și nave spațiale. „Orice dată când două planete sunt aliniate ar putea fi interesantă”, spune Tusay.

Cu această ocazie, căutările s-au dovedit scurte. Dar o civilizație extraterestră care se uită spre propriul nostru sistem solar ar putea folosi aliniamente similare în același scop. În timp ce parada planetară din această lună depinde de punctul tău de vedere – oricare două planete din sistemul nostru pot fi aliniate dacă ești poziționat în unghiul corect – nu este imposibil să-ți imaginezi pe altcineva la celălalt capăt, urmărindu-te.

„Poate că o altă civilizație extraterestră ar putea vedea asta ca pe o oportunitate de a-și conduce propriile investigații”, spune Tusay.