Studiu: Un medicament folosit împotriva paraziţilor intestinali ar putea fi tratament pentru cancer de piele agresiv

cancer de piele
Shutterstock

Un medicament împotriva paraziţilor intestinali, utilizat încă din anii 1950, ar putea avea un rol esenţial în tratamentul carcinomului cu celule Merkel, una dintre cele mai rare şi agresive forme de cancer.

Un studiu recent a demonstrat, în modele preclinice, că acest compus poate inhiba creşterea tumorilor şi poate inversa caracteristicile agresive ale acestui tip de cancer de piele, oferind o direcţie promiţătoare pentru dezvoltarea de noi terapii.

Descoperiri promițătoare de la cercetătorii americani

Studiul a fost coordonat de cercetători de la University of Arizona Cancer Center, iar rezultatele au fost publicate în Journal of Clinical Investigation - JCI.

Carcinomul cu celule Merkel este un cancer neuroendocrin rar, dar cu evoluţie rapidă, fiind de trei până la cinci ori mai letal decât melanomul. Rata de răspuns la tratamentele actuale prin chirurgie, radioterapie şi imunoterapie este limitată, punând în evidenţă imperativul dezvoltării unor terapii sigure, eficiente şi aplicabile la scară largă.

Ultimele date arată că incidenţa carcinomului cu celule Merkel este în creştere. Chiar dacă este o formă rară de cancer, acesta reproduce multe dintre mecanismele altor tipuri tumorale, a explicat dr. Megha Padi, cercetătoare în cadrul U of A Cancer Center şi conferenţiar la U of A College of Science.

Citește și
Medic pacient
Medic: „Este cel mai ieftin medicament şi ar trebui consumat cu încredere. Îndemn pe toată lumea să îl consume”

Ce este Pyrvinium pamoate

Pyrvinium pamoate, un medicament aprobat de autorităţile de reglementare din domeniul sănătăţii încă din 1955 pentru tratamentul oxiurilor (paraziţi intestinali), a demonstrat anterior potenţial antitumoral în mai multe tipuri de cancer, printre care cel de sân, colorectal, pancreatic şi vezical. Este pentru prima dată când acest compus este studiat în modele de carcinom cu celule Merkel.

Echipa de cercetare a descoperit că, în modele de laborator, pyrvinium pamoate a inhibat dezvoltarea celulelor canceroase şi a reuşit să inverseze caracteristicile neuroendocrine ale acestui cancer.

În modelele animale (şoareci), istrarea medicamentului a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor.

„Este o ipoteză, dar unii cercetători consideră că eficienţa unui medicament antiparazitar împotriva cancerului ar putea fi explicată prin asemănarea dintre tumori şi paraziţi”, a precizat dr. Padi.

Atât paraziţii, cât şi tumorile trebuie să dezvolte mecanisme prin care să valorifice resursele limitate ale gazdei pentru a se hrăni şi a se înmulţi necontrolat. Dacă tumorile utilizează aceleaşi căi metabolice ca paraziţii, este posibil ca aceste medicamente să fie eficiente şi în oncologie, consideră echipa de cercetare.

Alegerea acestui compus a fost susţinută de dovezi care indică implicarea căii de semnalizare Wnt ca element-cheie în mecanismul de oncogeneză asociat carcinomului cu celule Merkel. Acest compus este deja cunoscut ca inhibitor al căii Wnt, ceea ce a justificat explorarea lui ca agent terapeutic.

Pentru validarea clinică a utilizării acestui medicament în tratamentul carcinomului Merkel vor fi necesare studii suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Reacția unui șofer la testul antidrog, după ce luase un medicament pentru răceală. Poliția a făcut bilanțul în minivacanță
Reacția unui șofer la testul antidrog, după ce luase un medicament pentru răceală. Poliția a făcut bilanțul în minivacanță

Peste 1.500 de șoferi vitezomani au rămas fără permis în vacanța de Paște. 77 s-au ales cu dosar penal în ultimele 24 de ore.

Medic: „Este cel mai ieftin medicament şi ar trebui consumat cu încredere. Îndemn pe toată lumea să îl consume”
Medic: „Este cel mai ieftin medicament şi ar trebui consumat cu încredere. Îndemn pe toată lumea să îl consume”

Mișcarea, poate chiar prin dans, este cel mai bun medicament în zilele de sărbătoare, când mesele sunt îmbelșugate. Ideal ar fi ca mișcarea să o facem după ce mâncăm, a precizat un medic.

Tribunalul a decis. Procurorii DIICOT sunt obligați să restituie 25 de grame de canabis confiscate de la doi români
Tribunalul a decis. Procurorii DIICOT sunt obligați să restituie 25 de grame de canabis confiscate de la doi români

Procurorii DIICOT sunt obligați să restituie 25 de grame de canabis confiscate de la doi români, vara trecută. Respectivii, soț și soție, luau substanța ca medicament și aveau rețetă de la specialiști din Londra.

O asistentă a omorât o pacientă după ce i-a făcut un antibiotic la care era alergică, în Baia Mare. Ce spune fiica victimei
O asistentă a omorât o pacientă după ce i-a făcut un antibiotic la care era alergică, în Baia Mare. Ce spune fiica victimei

Tragedie la Spitalul Județean din Baia Mare. O femeie a murit la câteva zile după istrarea unui medicament la care era alergică.

În SUA a fost aprobat primul medicament nou împotriva durerii din ultimii 27 de ani
În SUA a fost aprobat primul medicament nou împotriva durerii din ultimii 27 de ani

istrația Americană pentru Medicamente a aprobat primul medicament nou împotriva durerii din ultimii 27 de ani, conceput pentru a elimina riscul dependenței și al supradozei, asociat opioidelor. 

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, în urmă cu puțin timp, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.