Turiştii, dezamăgiţi de staţiunea Predeal. După ce apune soarele, staţiunea pare părăsită

×
Codul embed a fost copiat

La munte, Predealul, stațiunea aflată la cea mai mare altitudine din România, pare locul ideal pentru o escapadă în aceste zile fierbinți.

Postăvarul, Piatra Mare și Bucegii pot fi irați în toată splendoarea. Dar, în afară de peisaj și de aerul curat şi răcoros, locul nu oferă mai nimic. Stațiunea nu are posibilități de agrement, iar turiștii se declară dezamăgiți și plictisiți.

Declarată de autorităţi staţiunea celor patru anotimpuri, Predealul devine un oraş aproape pustiu de cum se topeşte zăpada. Aşa că puţinii turişti care vin vara nu au cum să îi dea notă 10.

Turist: "Ne plictisim, ne plimbam, nu avem ce să facem altceva. Acum mergem să luăm cina şi după aia somn."

Seara şi când plouă este cel mai rău, spun oamenii.

Citește și
Mica Transalpina din Timis
„Mica Transalpină”, construită lângă Timișoara pe fonduri europene. Ce speră autoritățile

După ce apune soarele, Predealul pare părăsit. La multe hoteluri şi pensiuni luminile sunt stinse. În aşteptarea clienţilor, unele au fost scoase la vânzare.

Străzile sunt pustii, terasele s-au închis deja, iar muzica şi veselia turiştilor au fost înlocuite de maşinile care mai străbat staţiunea.

Primăria din Predeal încearcă de şase ani să termine un centru de agrement cu bazine de înot, sala de biliard, piste de bowling şi terenuri pentru squash.

Firma care a ridicat clădirea nu a respectat termenele, spun reprezentanţii primăriei, care au renunţat la ea. Lucrările au fost scoase apoi la licitaţie de mai multe ori, până când a apărut un constructor.

Problema este că nu are cu cine să semneze contractul. Primarul a fost revocat din funcţie după o condamnare definitivă pentru corupţie, iar viceprimarul şi-a dat demisia.

Problemele oraşului Predeal sunt acum pe umerii secretarului primăriei, care refuza să comenteze situaţia în care se afla staţiunea.

Centrul de agrement care ar fi putut să salveze zona trebuia deschis încă din 2015. Acum este năpădit de buruieni, iar autorităţile au pierdut finanţarea europeană pentru că nu au respectat termenul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Castelul dintr-o pădure din România unde o cameră fără TV ajunge la 500 euro pe noapte
Castelul dintr-o pădure din România unde o cameră fără TV ajunge la 500 euro pe noapte

''Pădurea şi animalele ne pot asigura un trai îmbelşugat, fără să ucidem.'' Asta şi-au propus să demonstreze proprietarii unui teren forestier din Covasna, împreună cu ecologiştii de la ''Agent Green'' şi localnicii din zonă.

„Mica Transalpină”, construită lângă Timișoara pe fonduri europene. Ce speră autoritățile
„Mica Transalpină”, construită lângă Timișoara pe fonduri europene. Ce speră autoritățile

Munţii noștri ascund peisaje spectaculoase, dar inaccesibile, în lipsa unor drumuri asfaltate. Pentru a atrage turiști, autoritățile din Timiș au construit cu fonduri europene o șosea care mărginește munții Poiana Rușca.

Râurile din România care atrag turiştii străini.
Râurile din România care atrag turiştii străini. "Caută aventura"

Râurile adânci, care străbat defileuri stâncoase și dau naștere unor cascade ireale, au transformat România în destinația pasionaților de rafting.

Românii, așteptați pe malul sârbesc al Dunării. Cum își promovează vecinii plajele
Românii, așteptați pe malul sârbesc al Dunării. Cum își promovează vecinii plajele

Vecinii sârbi ne dau o lecție despre cum trebuie făcut turism pe malul Dunării.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.