Vremea azi, 14 ianuarie. Ninsori în majoritatea zonelor. Vântul se înteţeşte la altitudini mari

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi o să ningă în vest, în centru, în nord şi la munte, dar pe seară apar ninsori slabe şi prin est şi în sud-est.

Vântul se înteţeşte la altitudini mari, însă va avea intensificări la viteze mai reduse şi prin sud-vest, iar noaptea se lasa gerul în depresiuni.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan, avem înnorări, dar vor fi şi scurte momente însorite. Joi seara și joi noapte o să ningă slab, iar maximele ajung la 5 grade pe litoral.

În nordul Munteniei şi în sudul Moldovei, joi dimineaţă este ceaţă în zonele joase şi sunt condiţii de polei. Pe timpul zilei se adună norii, dar vom zări şi soarele din când în când. Mai către seară, apar ninsori slabe iar temperaturile urcă până la 3 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se adună norii, vremea va fi schimbătoare, vântul prinde putere la munte la altitudini mari, iar maximele nu trec de 3 grade Celsius.

Citește și
vremea
Vremea azi, 26 mai. Ploile apar îndeosebi în jumătatea estică pe unde se strâng cantităţi mari de apă

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vor fi înnorări persistente, o să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă. Temperaturile scad şi vor fi negative în toată zona.

În ţinuturile vestice o să fie puţin mai cald, iar temperaturile vor ajunge la 2 grade după orele prânzului. Nici pe aici nu zărim soarele, va ninge în cea mai mare parte a zilei şi se va depune un strat nou de zăpadă.

În Transilvania, urmează o altă zi mohorâtă: se anunţă ninsori în toată provincia, iar pe crestele montane, vântul va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpada. Maximele vor fi negative în depresiuni şi vor atinge pragul îngheţului în rest.

În Oltenia, norii se înmulţesc, dar vor fi şi scurte momente însorite. Pe-aici se înteţeşte vântul, iar temperaturile urcă până la 2 grade Celsius.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile sudice: înnorări în cea mai mare parte a zilei, cu scurte momente însorite şi maxime ce vor atinge 4 grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

 

 

În Bucureşti se adună norii, dar vedem şi soarele din când în când. Vremea se menţine rece şi, la amiază, nu vor fi mai mult de 2 grade Celsius. Mai către seară şi în cursul nopţii apar câteva ninsori slabe, iar minimă coboară până la minus 4 grade.

Vremea la munte

 

 

La munte prindem atmosfera închisă, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări mai ales la altitudini mari, pe unde va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpadă.

Vremea în următoarele zile, la nivelul întregii ţări

 

 

Joi, o să ningă în vest, în centru, în nord şi la munte, dar, pe seară, ninsori slabe mai apar în est şi în sud-est. Vântul se înteţeşte la altitudini mari şi prin sud-vest, iar noaptea se lasa gerul în depresiuni.

Vineri, atmosfera devine rece peste tot, iar în jumătatea nordică se anunţă o noapte geroasă. Tot pe-acolo o să ningă slab în timpul zilei, iar vântul spulbera zăpadă în masivele sudice.

Sâmbătă, temperaturile scad simţitor, iar noaptea se lasa gerul în majoritatea regiunilor. În nord-vest şi în centru vin alte ninsori slabe, iar vântul continua să sufle tare în zona montană.

Duminică, se menţine vremea foarte rece, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger. Tot dimineaţa se formează ceata asociată cu chiciură, iar vântul are intensificări la munte, în sud-vest şi în nord-est.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Vremea azi, 26 mai. Ploile apar îndeosebi în jumătatea estică pe unde se strâng cantităţi mari de apă
Vremea azi, 26 mai. Ploile apar îndeosebi în jumătatea estică pe unde se strâng cantităţi mari de apă

Luni vremea se menţine rece aproape peste tot. Ploile apar îndeosebi în jumătatea estică pe unde se strâng cantităţi mari de apă.

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.

Vremea azi, 25 mai. Ploi abundente, frig și vijelii în aproape toată țara. Ninsori la final de mai
Vremea azi, 25 mai. Ploi abundente, frig și vijelii în aproape toată țara. Ninsori la final de mai

Ziua de astăzi ne-aduce averse cu descărcări electrice în sud și în est, de asemenea, în sud-est. Tot în aceste zone temperaturile rămân la valori apropiate de normal, dar în rest se mai răcește.  

Recomandări
Nicușor Dan devine azi, oficial, președinte al României. La ora 12:00 va depune jurământul în Parlament
Nicușor Dan devine azi, oficial, președinte al României. La ora 12:00 va depune jurământul în Parlament

Nicușor Dan devine luni, oficial, președinte al României. La ora 12:00 va depune jurământul în fața deputaților și senatorilor, reuniți în sedință comună.  

Trump a anunțat că amână temporar tarifele de 50% pentru UE, după discuția telefonică cu Ursula von der Leyen
Trump a anunțat că amână temporar tarifele de 50% pentru UE, după discuția telefonică cu Ursula von der Leyen

Președintele Donald Trump a declarat duminică că a fost de acord să amâne tarifele de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană până la 9 iulie, potrivit CNN.

PSD decide azi dacă intră sau nu la guvernare. Seria atacurilor dintre USR și social-democrați continuă
PSD decide azi dacă intră sau nu la guvernare. Seria atacurilor dintre USR și social-democrați continuă

Conducerea PSD se reuneşte luni, de la ora 10.00, în sistem hibrid, cu participare fizică şi online, la sediul central, pentru a stabili mandatul cu care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni.