Vremea azi, 8 iulie. Zonele din țară vizate de averse cu fenomene electrice

×
Codul embed a fost copiat

Vineri vor fi înnorări și averse cu fenomene electrice în jumătatea vestică și pe la munte, iar în rest găsim vreme destul de bună și ploile apr doar sporadic. Maximele se vor situa între 25 de grade în depresiuni și în Bucovina și 32 de grade în Bărăgan.

Vedem cum va arăta ziua de vineri în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici găsim vreme schimbătoare, e posibil să picure puțin și vântul se intensifică pe parcursul zilei. Se încălzește, se ating 32 de grade în Bărăgan și vremea devine călduroasă.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vineri se încălzește semnificativ și după prânz vor fi 31 de grade. Norii vor fi rari pe timpul zilei și vântul se întețește din când în când.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță vreme bună în ansamblu. Ploile pot să apară doar sporadic, iar temperaturile cresc cu 5-6 grade față de joi.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, norii vor fi numeroși și vor aduce averse, cu tunete și fulgere. Izolat se mai pot strânge cantități însemnate de apă și vor fi condiții de grindină. Se încălzește și la amiază se ating 29 de grade la Satu Mare.

Citește și
o femeie merge cu umbrela pe vreme ploioasa
Vremea astăzi, 7 iulie. Ploi torențiale, vijelii puternice și căderi de grindină în multe zone din România

În ținuturile vestice, cerul va fi acoperit de nori, vin ploi zgomotoase și maximele ajung până la 28 de grade la Oradea.

În Transilvania, vineri, se încălzește și maximele ajung până la 30 de grade în vestul provinciei. Mai vin câteva ploi, dar vor fi și perioade cu soare pe parcursul zilei.

Ploile vin vineri și în zona Olteniei. Vor fi și fenomene electrice și izolat cantități mari de apă, îndeosebi în zonele de deal și de munte. Temperaturile scad și la amiază se ating cel mult 27 de grade.

În ținuturile sudice, e posibil să mai vină câteva ploi slabe de scurtă durată. Temperaturile cresc și după prânz se ating 30 de grade.

Vremea în București

În București, vineri, atmosfera va fi schimbãtoare și s-ar putea sã mai vină câțiva stropi de ploaie. Se încălzește și după prânz se vor înregistra în jur de 31 de grade Celsius.

Vremea la munte

La munte, ploile vin mai ales în Carpații Occidentali și Meridionali, iar vântul va crește în intensitate. Se mai pot strânge cantități însemnate de apă și vor fi condiții de grindină.

Vremea la mare

La mare, vor fi perioade cu soare, dar și înnorări și averse trecătoare. Pe plajă vor fi temperaturi cuprinse între 26 și 28 de grade, iar apa mării va avea cel mult 25 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi abundente în trei judeţe, Cod galben în nouă judeţe şi Bucureşti
Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi abundente în trei judeţe, Cod galben în nouă judeţe şi Bucureşti

istraţia Naţională de Meteorologie a restrâns, joi, Codul portocaliu de ploi abundente la trei judeţe din sudul ţării, iar Codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată la nouă judeţe, situate în sud şi sud-vest, și în Capitală.

Vremea astăzi, 7 iulie. Ploi torențiale, vijelii puternice și căderi de grindină în multe zone din România
Vremea astăzi, 7 iulie. Ploi torențiale, vijelii puternice și căderi de grindină în multe zone din România

Joi vremea se răceşte şi în est şi în sud-est, iar temperaturile ajung la valori normale: vor fi 24 de grade în depresiuni şi în Moldova şi 32 de grade în sud-vest. În multe zone, însă, apar ploi torenţiale, vijelii puternice şi căderi de grindină.

Vremea va continua să fie instabilă în următorea perioadă. Ce spun meteorologii
Vremea va continua să fie instabilă în următorea perioadă. Ce spun meteorologii

Ce se întâmplă cu vremea, în următoarele două săptămâni, ne spune colegul meu, Daniel Nițoiu. Bună seara, Daniel.  

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.