Mobilizare uriașă în campusurile universitare. În Timișoara sunt deschise trei secții

×
Codul embed a fost copiat

Sute de mii de studenţi din ţară sunt aşteptaţi la urne. Cei mai mulţi vor vota în localităţile în care studiază.

În campusul studențesc din Timişoara sunt deschise trei secţii de votare. Ca să vă faceţi o idee, la primul tur de alegeri, aceste trei secţii au fost cele care au avut cea mai mare prezență la vot din oraş.

De pildă, la secţia de liceul Ion Vidu, prezenţa a fost de peste 200 la sută. Situaţia a fost similară şi la celelalte două secţii, unde sute de persoane au votat pe listele suplimentare.

De altfel, majoritatea celor care au votat pe listele suplimentare au fost studenţi, unii dintre ei aflaţi la primul vot din viaţă.

Doar în Timişoara învaţă aproximativ 40.000 de studenţi, la cele patru universităţi de stat.

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

alegerile prezidențiale, turul doi, pot fi urmărite în timp real pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.