Simion acuză manipularea sondajelor: „Firmele au ca misiune să ofere un scor strâns care nu reflectă realitatea”

George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, acuză unele firme de sondaje că vor prezenta la ora 21:00 rezultate strânse, nereale. El anunță că AUR va face o numărătoare paralelă și va publica primele date la ora 21:40.
"Este foarte important pentru România, pentru Europa, pentru lumea liberă, ceea ce se întâmplă astăzi. AUR va avea o numărătoare paralelă, iar în jurul orei 21,40 vom avea primele rezultate. Din câte înţelegem noi, mai multe firme de sondaje au ca misiune, li s-a transmis să ofere la ora 21,00 un scor strâns care, în opinia noastră, nu reflectă realitatea de pe teren până la ora aceasta, adică un scor strâns 50 - 50. Asta va fi anunţat la ora 21,00", a susţinut Simion, într-o declaraţie de presă.
Totodată, Simion a adresat un apel românilor să iasă cu încredere la vot, precizând că trebuie avut grijă ca instituţiile statului să-şi facă datoria nepartizan.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
"Îi rog pe toţi românii să meargă cu încredere la vot (...), cu încredere în viitor, iar grija noastră, pe lângă buna funcţionare a instituţiilor care trebuie să-şi facă datoria nepartizan, este să nu avem persoane decedate care să-şi exprime în mod miraculos, biblic chiar, opţiunea de vot. De aceea specialiştii noştri sunt în acest moment împreună cu specialiştii de la STS la Biroul Electoral Central şi pot verifica fiecare persoană dacă şi-a exprimat opinia de vot sau nu, la fel cum am cerut prin colegii noştri care compun echipa de campanie ca Ministerul Afacerilor Interne să ne lămurească cu privire la unele acte de identitate temporare şi unele chestiuni asupra cărora sunt suspiciuni", a transmis Simion.
„Tentative de fraudă” denunțate de AUR
El a anunţat, totodată, că a pus la dispoziţie un număr de Whatsapp pentru cei care vor să dea informaţii despre persoane decedate care figurează ca votanţi.
"Avem un număr de Whatsapp unde ne pot scrie dacă au cunoştinţă de persoane decedate care ar fi votat sau pe care vor să le verifice dacă au votat sau nu. Colegii noştri care sunt în coordonare cu BEC şi cu STS, vor face verificările necesare", a menţionat Simion.
În ceea ce priveşte "tentativele de fraudă" pe care AUR le-a denunţat în Republica Moldova, Simion a spus că "turismul electoral practicat acolo, în mare parte a luat sfârşit".
"Mă bucur că tentativele de fraudă pe care le-am denunţat în Republica Moldova, turismul electoral practicat acolo, în mare parte a luat sfârşit. Îi asigur pe fraţii noştri de peste Prut că sunt în inima noastră, că îi iubim, că fac parte din naţiunea română, o naţiune măreaţă, şi că sub nicio formă, nimeni, nicio parte a spectrului politic, nu trebuie să pună presiuni pe ei cu privire la un vot sau altul. Indiferent de cine este preşedinte, prim-ministru, de cine conduce la Bucureşti, întotdeauna Basarabia e România, a fost România şi va fi România. Nu ne vom lăsa antrenaţi în tentative de dezbinare a poporului român", a conchis Simion.