Cine este tânăra din România care a trăit alături de starurile Argentinei emoțiile de la ceremonia de premiere din Qatar

×
Codul embed a fost copiat

Argentina îşi trăieşte visul suprem prin toţi porii! Regina lumii a ajuns acasă cu trofeul pe care îl aştepta o naţiune întreagă de decenii.

Emoţionaţi până la lacrimi peste un milion de mii de oameni au invadat monumentalele bulevarde din Buenos Aires, şi au învăţat să cânte pe o singură voce: ''eu sunt Argentina, iar asta, este o stare de spirit''.

Iar fotbalul le este religia, casa şi masa, în capul căreia s-a aşezat pentru totdeauna: Lionel Messi. Naţionala Albiceleste a ajuns în ţară când nu se luminase de ziuă, dar asta nu i-a împiedicat pe cei mai înflăcăraţi dintre fani, să meargă la aeroport, şi să blocheze străzile.

O mare alb-albastră, a invadat piața Republicii din centrul capitalei Buenos Aires. Agențiile de presă locale transmit că peste un milion de argentinieni sunt în stradă dornici să salute şi să vadă echipa ”Albiceleste”. Unii au urcat de-a dreptul pe Obelisc. Îşi trăiesc pe viu visul suprem, şi fiecare în parte este un campion mondial.

A fost decretată sărbătoare națională în Argentina şi doar cei din domeniile esenţiale au mers câteva ore la muncă. Restul au putut să îşi manifeste bucuria dezlănţuită odată cu golul dat duminică de Gonzalo Montiel.

Citește și
emiliano martinez, argentina
Argentinianul Emiliano Martinez continuă să îl ironizeze pe starul z Kylian Mbappe. Fotografia care a uimit internetul

Campionii mondiali au sosit acasă puţin după ora două dimineața.

Primul care a coborât din avion a fost căpitanul echipei și cel mai bun jucător al turneului, Lionel Messi care avea în mâini cupa. I-a fost alături antrenorul Lionel Scaloni.

Încă de la aeroport, autocarul descoperit pregătit pentru fotbaliști a înaintat cu greu atât de mulţi fani au ieşit în întâmpinare.

Emoțiile au fost electrizante de ambele părţi.

Pe lângă recordurile fotbalistice, eroul finalei din Qatar, Lionel Messi a doborât și recordurile de pe Instagram. Fotografia pe care a postat-o imediat după câștigarea cupei mondiale a devenit cea mai apreciată postare din istoria rețelei sociale, cu peste 60 de milioane de likeuri. Sunt însă şanse să fie detronata tot de o poză cu Messi care a dormit cu trofeul pe pernă.

Chiar dacă a pierdut finala, și naționala Franței a fost primită de fani cu ovații.

Vicecampiona mondială a salutat mulțimea strânsa în Place de la Concorde.

Emoțiile de la ceremonia de premiere din Qatar au fost trăite și de o româncă. Adriana Paul, de 27 de ani, din Negrești-Oaș este însoțitoare de zbor la Qatar Airways și a fost aleasă dintre cele 15.000 de stewardese ale companiei să facă parte din echipa care a dus pe scenă medaliile și trofeele.

Adriana Paul, stewardesa: ”Maximă emoție cred că a fost când am ieșit din tunel spre scenă, chiar îmi tremurau picioarele, nu știam cum să calc, nu mai știam cum să umblu sincer. Nu pot să descriu, încă am emoții când mă gândesc și mă uit la videouri, la postări, chiar îs pe scenă, am împărțit scena cu cei mai mari oameni din sport, nu pot să descriu sentimentul”.

Adrianei i-a revenit sarcina să țină chiar trofeul pentru cel mai bun fotbalist care i-a fost înmânat lui Messi.

Adriana Paul: ''Balonul a fost foarte greu, îmi tremurau mâinile și încercam să mă concentrez, să nu-mi joace ochii prea mult pe jucători, pe ecrane”.

Adriana Paul a aflat că va lua parte la ceremonii doar cu o săptămână înainte de finală.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Argentinianul Emiliano Martinez continuă să îl ironizeze pe starul z Kylian Mbappe. Fotografia care a uimit internetul
Argentinianul Emiliano Martinez continuă să îl ironizeze pe starul z Kylian Mbappe. Fotografia care a uimit internetul

Portarul Emiliano Martinez e pe cai mari la câteva zile după ce a ajutat Argentina să câștige Cupa Mondială din Qatar, dar acest lucru nu l-a oprit să îl atace cel mai bun atacant al naționalei Franței, Kylian Mbappe.

Reacția erilor la întoarcerea echipei Franței, după înfrângerea dureroasă din finala Campionatului Mondial. VIDEO
Reacția erilor la întoarcerea echipei Franței, după înfrângerea dureroasă din finala Campionatului Mondial. VIDEO

Franţa, vicecampioana mondială, a ajuns, luni seară, în Place de la Concorde din Paris, unde jucătorii sunt aclamaţi de zeci de mii de eri.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Messi ar fi refuzat să poarte mantia. Explicația unui român care a lucrat în Qatar
Ce s-ar fi întâmplat dacă Messi ar fi refuzat să poarte mantia. Explicația unui român care a lucrat în Qatar

Un antrenor român care a lucrat în Qatar a comentat controversele apărute după ce Messi a fost îmbrăcat cu o mantie qatareză la ceremonia de premiere, înainte de a ridica trofeul.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.