O tradiţie străveche românească este pe cale să apună

×
Codul embed a fost copiat

Este vorba de răvăşitul oilor, moment în care ciobanii îşi adună turmele şi separă oile trimise în transhumanţă de cele lăsate în gospodării.

Din obiceiul străvechi au rămas doar renumele, horele şi mâncarea. Mioarele şi ciobanii s-au împuţinat atât de mult, încât duminică, la răvăşitul oilor de la poalele Castelului Bran, au fost aproximativ 50 de ovine şi mii de petrecăreţi.

La Răvășitul Oilor de la Bran au fost aproximativ 5.000 de oameni și cel mult 50 de oi. Pe vremuri era exact invers. Turmele se micșorează văzând cu ochii, iar ciobanii sunt tot mai puțini și mai bătrâni.

Silviu Câțean, oier: „Noi avem la vânzare 300 de oi, cine vrea să vină să le cumpere. Câștigul nostru ca oieri e foarte mic pe oaie, să știți. Și atunci nu ne permitem să dăm nici salarii foarte mari la ciobani pentru că nu avem de unde.”

Reporter: „Câte oi mai aveți?”

Citește și
ciobani
Românii aduc lână din Italia și Turcia. Cum s-a ajuns în această situație

Gheorghe Hărda, cioban: „200”

Reporter: „Din câte? ”

Cioban: „Din 1700. ”

Reporter: „Și ce ați făcut cu restul? ”

Cioban: „Pastramă! Cu ce să le mai păzești și unde mai ai teren? Că în transhumanța nu mai pleci. Ai luat o bucățică și la revedere, nu mai avem! Pe câmpuri sunt numai fabrici acum!”

Gheorghe Hărda e singurul cioban autentic găsit în toată adunarea. Își amintește cum, odinioară, se strângeau mii de oi pe care ciobanii chiar le răvășeau: adică alegeau care rămân în gospodăriile oamenilor și care pleacă în transhumanța spre Bărăgan, Baltă Brăilei sau Dobrogea.

Gheorghe Hărda, cioban: „Plecam după răvășit și mai veneam în 10-20 mai. Numa și numa pe jos, nu cu mașini. Puneai mâncare pe măgar, te asigurai pe drum, cum puteai.”

Puținii ciobani care încă se mai țin de meserie au umplut tarabele cu brânză, pastramă și bulz.

Constantin Cojanu, producător de pastramă: „Pastrama băițuită vine băgată la maturat, cu condimente pe ea și lăsată 4 -5 zile să se matureze”

Client: „De ce pastramă de oaie? Pentru că o mâncăm o dată pe an, poate unde vezi atâta lume multă aici îți face poftă mai mare"

Clientă: „Toamna în general pentru că este must și cu mustul merge pastrama”

Vedetă a fost brânza în coajă de brad. E tot mai rară pentru că nici ciobanii nu se mai îndură să jupoaie brazii doar pentru plăcerea gustului.

Evelin Enescu: „Coajă îi dă pe margine gustul de brad. Cu timpul, dacă tot stă, tot stă, brânza capătă gust de brad.”

Un kilogram de brânză în coajă de brad costă la răvăşitul oilor de la poalele Castelului Bran 35 de lei kilogramul, la fel și pastramă de oaie.

 Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cât câștigă comercianții de flori la începerea școlii. Unii părinți renunță la tradiție
Cât câștigă comercianții de flori la începerea școlii. Unii părinți renunță la tradiție

E forfotă mare în ajunul începerii şcolii, iar pentru clasicul buchet de flori, unii au făcut comenzi în avans. Într-o singură florărie de lux, de pildă, în ultimele zile s-au comandat aranjamente de 10.000 de euro.

Românii aduc lână din Italia și Turcia. Cum s-a ajuns în această situație
Românii aduc lână din Italia și Turcia. Cum s-a ajuns în această situație

Crescătorii de oi vor primi o subvenție pentru lână de două ori mai mare: 2 lei pe kilogram. Dar suma nu îi ajută nici pe ciobani, nici pe cei care au nevoie de materie primă pentru industria textilă ori sisteme de izolație.

Crescătorii, supărați că mieii nu se vând, deși au scăzut prețul. Cât costă un kilogram
Crescătorii, supărați că mieii nu se vând, deși au scăzut prețul. Cât costă un kilogram

Deşi mai sunt doar trei zile până la Paşte, cumpărătorii din pieţe nu se prea înghesuie să cumpere carne de miel. De teamă să nu rămână cu animalele, crescătorii de oi din Mureş au tot scăzut preţul foarte mult.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol

În timp ce inteligența artificială revoluționează educația, la noi mulți copii învață în subsoluri și clădiri modulare. Școlile lor sunt blocate în șantier de constructori neserioși.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%
Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%

România va avea o creștere economică mai mică decât cea estimată anul trecut, când a fost construit bugetul pe acest an. Potrivit datelor Comisiei de Prognoză, avansul economic va fi unul timid, de 1,4% din PIB.