Ce spune ministrul Educației despre amânarea cursurilor până la 1 octombrie

Scoala
StirilePROTV

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, susţine că aproximativ 80 la sută dintre unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru deschiderea şcolilor în privinţa asigurării materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19.

„Din raportările pe care le-am primit la Ministerul Educaţiei, aproximativ 80% din unităţile de învăţământ sunt pregătite, adică au aceste resurse. Este un proces continuu. Noi la momentul acesta, ieri la ora 13:00, când am avut videoconferinţa cu inspectori şcolari generali, aceştia asta au prezentat, că 80% dintre şcoli sunt pregătite cu tot ce le trebuie din punctul de vedere al resurselor şi materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii”, a declarat Monica Anisie sâmbătă, într-o emisiune la B1 Tv, conform news.ro.

Aceasta a explicat şi faptul că ideea avansată de către premierul Ludovic Orban privind posibilitatea revenirii elevilor în bănci de la 1 octombrie este o propunere primită de către autorităţi.

„Precizarea pe care făcut-o premierul ieri este una venită din propunerile pe care le-am primit la Ministerul Educaţiei, la Guvern în această perioadă. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să fim sinceri, că sunt şi părinţi îngrijoraţi care consideră că ar trebui să amânăm deschiderea anului şcolar. (...) există documentul prin care începerea anului şcolar este prevăzută în 14 septembrie, a fost aprobat, Ordinul comun dintre ministrul Educaţiei şi ministrul Sănătăţii şi în acel ordin este prevăzut şi un calendar (...) în funcţie de situaţia epidemiologică dar şi de specificul şcolii Consiliile de istraţie din fiecare unitate de învăţământ fac o propunere către Inspectoratul Şcolar şi apoi în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau în Comitetul municipiului Bucureşti se ia o decizie. Acolo unde situaţia epidemiologică este gravă, putem începe în sistem online” a precizat Anisie

Ea susţine că s-ar „hazarda” dacă ar spune, înainte de 7 septembrie, care este scenariul privind deschiderea unităţilor de învăţământ.

Citește și
elevi
Elevii de clasa a XII-a, în ultima săptămână de liceu. Festivități inedite și parade originale în București

„Până la data de 7 septembrie cred că m-aş hazarda dacă aş spune în mod car care este scenariul. (..) Nu putem spune la nivel general, la nivel de ţară cum anume va începe şcoala. (...) Trebuie să analizăm pe de o parte situaţia epidemiologică şi să nu îi expunem sub nicio formă pe elevi la îmbolnăvire. Pe de altă parte trebuie să privim şi specificul şcolii: are spaţiile necesare, are separatoare dacă nu există posibilitatea distanţării, are tot ce-i trebuie în ceea ce priveşte dezinfectant, măşti” a explicat ministrul.

Premierul Ludovic Orban afirmă că au existat discuţii ca elevii să meargă la şcoală din 1 octombrie, iar din 14 septembrie cursurile să se desfăşoare online. El spune că sunt argumente ale specialiştilor care spun că profesorii şi elevii revin din concediu, iar anchetele epidemiologice au arătat că o mare parte din cei infectaţi au fost în concediu. "S-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie în acest sens", precizează Orban.

Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că oficial nu a avut loc nicio discuţie referitoare la debutul de an şcolar fără prezenţa cadrelor didactice şi a elevilor şi că, de asemenea, nu a avut loc o discuţie la o amânare a deschiderii şcolilor până după alegerile locale.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Elevii de clasa a XII-a, în ultima săptămână de liceu. Festivități inedite și parade originale în București
Elevii de clasa a XII-a, în ultima săptămână de liceu. Festivități inedite și parade originale în București

În jur de 150.000 de elevi de clasa a XII-a au intrat în ultima săptămână de școală, în care se înscriu la bacalaureat, fac meditații cu profesorii clasei și organizează festivitățile de final de liceu.

Planurile cadru pentru învăţământul liceal vor fi puse în consultare publică în zilele următoare. Anunțul lui Daniel David
Planurile cadru pentru învăţământul liceal vor fi puse în consultare publică în zilele următoare. Anunțul lui Daniel David

Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că va pune în consultare publică, cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare, planurile cadru pentru învăţământul liceal.

Daniel David: Examenele de itere pentru clasele a cincea în unele şcoli sunt soluţii de moment, până se fac reforme
Daniel David: Examenele de itere pentru clasele a cincea în unele şcoli sunt soluţii de moment, până se fac reforme

Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră că examenul de itere în clasa a cincea nu este un model de bune practici, ci doar o soluţie temporară pentru selecţia elevilor în şcolile unde cererea pentru ciclul gimnazial este foarte mare.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.