Curtea de Apel Bucureşti își reia activitatea, deși nemulțumirile nu au fost rezolvate

CAB
Agerpres

Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti (CAB) a hotărât la 20 februarie 2020 reluarea activităţii de judecată, începând cu data de 24 feburarie 2020, la toate secţiile Curţii.

Potrivit unui comunicat al CAB, Adunarea Generală a judecătorilor a votat cu 102 voturi pentru și 58 împotriva, reluarea activității.

„Aducem la cunoştinţa publicului faptul că, deşi problemele care au generat protestul nostru nu și-au găsit încă rezolvarea și că, în condiţiile în care am asistat în ultima vreme la o acţiune concentrată împotriva corpului profesional al magistraţilor din partea celorlalte puteri ale statului, acţiunea lezeaza statutul şi demintatea profesiei de magistrat, am luat hotărârea de a întrerupe protestul din respect pentru justiţiabili”, se arată în comunicat.

Comunicatul integral al CAB poate fi accesat la finalul articolului.

Curtea de Apel Bucureşti și Tribunalul Bucureşti şi-au suspendat activitatea la 23 decembrie 2019 în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a modifica drepturile salariale şi pensiile judecătorilor şi întregului personal din justiţie.

Citește și
CCR, Curtea Constitutionala
CCR dă peste cap planurile Executivului. Două proiecte au fost întoarse de judecători

CAB suspendase toate activităţile cu publicul, respectiv cele din registraturi şi arhive.

De asemenea, au fost suspendate procesele în sălile de judecată, cu excepţia dosarelor penale urgente.

Cuantumul pensiilor speciale ale magistraților

 


În luna decembrie erau în plată 3.878 de „pensii de serviciu” privind statutul procurorilor și judecătorilor, cu o valoare medie de 18.716 lei, sumă din care 17.409 lei a fost ată direct de la bugetul de stat.

La ele se adaugă alte 1.800 de pensii de serviciu în plată, acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și Parchetelor, cu o valoare medie de 4.439 de lei, dintre care 2.525 de lei au fost ați direct de la bugetul de stat.

În total, pentru cele aproape 5.700 de persoane care beneficiază de pensii de serviciu speciale acordate unor angajați din sistemul judiciar au fost plătiți circa 970 de milioane de lei, respectiv peste 200 de milioane de euro.

La finalul perioadei menționate, în sistemul de pensii de stat erau înregistrați peste 4,6 milioane de pensionari, care au avut în decembrie o pensie medie de 1.373 de lei, în creștere cu un leu față de luna precedentă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Val de pensionări în magistratură după ce parlamentul a eliminat pensiile de serviciu
Val de pensionări în magistratură după ce parlamentul a eliminat pensiile de serviciu

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat marţi eliberarea din magistratură, prin pensionare, a 12 procurori.

CCR dă peste cap planurile Executivului. Două proiecte au fost întoarse de judecători
CCR dă peste cap planurile Executivului. Două proiecte au fost întoarse de judecători

Curtea Constituțională dă peste cap planurile Executivului. Două dintre proiectele pentru care Ludovic Orban și-a pus mandatul pe masă - transportul elevilor între orașe și institutul magistraturii - au fost întoarse de judecătorii constituționali.

Judecarea dosarului „Microsoft 3” se reia de la zero. Unul dintre judecători s-a pensionat
Judecarea dosarului „Microsoft 3” se reia de la zero. Unul dintre judecători s-a pensionat

Judecarea dosarului "Microsoft 3", în care au fost trimişi în instanţă, printre alţii, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, se va relua de la zero, după ce unul dintre judecători s-a pensionat.

Recomandări
UE a aprobat programul de înarmare de 150 miliarde de euro pentru statele membre și partenere. Ce prevede schema de împrumut
UE a aprobat programul de înarmare de 150 miliarde de euro pentru statele membre și partenere. Ce prevede schema de împrumut

UE a adoptat marele program de înarmare al statelor membre și partenere, în valoare de 150 de miliarde de euro. Prin această schemă pot fi acordate credite pe termene de până la 45 de ani, cu 10 ani perioadă de grație.

Ministrul Mediului: Evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare. Una dintre cele mai ploioase luni mai din istorie
Ministrul Mediului: Evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare. Una dintre cele mai ploioase luni mai din istorie

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, la o şedinţă a Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, că evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare, în condiţiile în care solul este deja saturat şi sunt prognozate noi ploi.

Parchetul General a extins urmărirea penală pentru Călin Georgescu, pentru că ”ar fi dat de înțeles că susține idei fasciste”
Parchetul General a extins urmărirea penală pentru Călin Georgescu, pentru că ”ar fi dat de înțeles că susține idei fasciste”

Călin Georgescu s-a prezentat marţi la Parchetul General, unde procurorii l-au anunţat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui.