Sentința primită de Mario Iorgulescu după rejudecarea dosarului privind accidentul din 2019. Decizia este definitivă

mario iorgulescu

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor.

Potrivit deciziei instanţei, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit şapte ani pentru ucidere din culpă şi doi ani închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aceste pedepse au fost contopite cu o condamnare de 3 ani aplicată în alt dosar pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, rezultând în final 8 ani şi 8 luni închisoare.

Decizia este definitivă.

Procesul se află în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

În iunie 2024, un complet de la Instanţa supremă a anulat condamnarea, în urma iterii unui recurs în casaţie (o cale extraordinară de atac), iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Motivul invocat pentru rejudecare a fost că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă, infracţiunea care are limite de pedeapsă mai mici.

Citește și
mario iorgulescu
Judecătorii nu sunt de acord ca Mario Iorgulescu să fie supus unei expertize în Italia

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul de ucidere din culpă
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul de ucidere din culpă

Procurorii au cerut vineri instanţei pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este judecat pentru ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor.

Judecătorii nu sunt de acord ca Mario Iorgulescu să fie supus unei expertize în Italia
Judecătorii nu sunt de acord ca Mario Iorgulescu să fie supus unei expertize în Italia

Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi cererea avocaţilor ca Mario Iorgulescu să fie supus unei expertize medico-legale în Italia, în dosarul în care este rejudecat în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019.

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa pentru omor după ce a ucis un tânăr, băut și drogat. Opinia separată
Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa pentru omor după ce a ucis un tânăr, băut și drogat. Opinia separată

Mario Iorgulescu a scăpat de pedeapsa de 13 ani și opt luni pentru omor, pentru că doi dintre judecători au stabilit că fapta a fost săvârșită fără intenție, chiar dacă au is că era băut și drogat.

Mario Iorgulescu, din nou pe lista celor căutați. Este condamnat din 2021 pentru complicitate la lipsire de libertate
Mario Iorgulescu, din nou pe lista celor căutați. Este condamnat din 2021 pentru complicitate la lipsire de libertate

La doar o zi după ce instanța supremă i-a anulat condamnarea definitivă de 13 ani și opt luni după teribilul accident de acum 5 ani soldat cu moartea unui tânar de 24 de ani, Mario Iorgulescu este din nou pe lista celor căutați.

Culisele unui proces controversat. Ce se poate întâmpla în cazul Mario Iorgulescu după decizia de rejudecare a dosarului
Culisele unui proces controversat. Ce se poate întâmpla în cazul Mario Iorgulescu după decizia de rejudecare a dosarului

Procesul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare va fi rejudecat de Curtea de Apel București.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.