Începe noul sezon Imperiul Leilor la PRO TV și VOYO. ”Avem nevoie de astfel de exemple în fiecare zi”

Imperiul Leilor
Pro TV

O revenire așteptată de către toți pasionații de antreprenoriat. Un show care a schimbat viitorul celor care au crezut și au muncit pentru pasiunea lor. 

Imperiul Leilor revine marți seară, 19 septembrie, cu mai multă maturitate și responsabilitate.

După ce au investit milioane de euro în afaceri cu potențial, Leii revin încrezători în puterea lor de a face o diferență. Premiera sezonului patru poate fi văzută în această seară, de la ora 21:30, la PRO TV.

În acest an, opt Lei se vor afla în fața celor de acasă și îi vor căuta pe antreprenorii alături de care să poată dezvolta pe termen lung afaceri de succes: Mircea Căpățînă (Marketing Guru), Cristina Bâtlan (Antreprenor în serie), dr. Wargha Enayati (Doctor în afaceri de bine), Răzvan Raț (Jucător la profit), Dragoș Petrescu (Veteranul Imperiului), Daniel Mischie (Omul de fier al ospitalității), Felix Pătrășcanu (Investitor de cursă lungă) și Dan Șucu (Business Titan).

În această seară, în fața leilor vor ajunge Gigi și Simo, căsătoriți de 10 ani, au un băiat. După mai mult timp petrecut în Italia, în care au muncit foarte mult, au reușit să pună bani deoparte și să revină în țară, așa cum visau încă de la început.

Citește și
imperiul leilor
VIDEO Imperiul Leilor revine din 28 august pe PRO TV și VOYO cu sezonul 4. Primele imagini din noul sezon

”Mi-era dor de copilăriile mele”, va spune Gigi. Nu au fost niciodată în vacanță, la munte sau la mare și s-au implicat total în munca lor. Toți banii strânși, i-au investit, iar acum vor să facă următorul pas: ”Îmi doresc un partener să facem un imperiu de benzinării electrice”.

Vor reuși ei să-și găsească finanțatorul?

Ce-i va impresiona pe investitori? Ce-l va motiva pe Warga să spună că ”ava fi un mare câștig pentru România” sau pe Cristina să afirme că ”asta e noblețea. Avem nevoie de astfel de exemple în fiecare zi”? Vedem în doar câteva ore!

Leii sunt pregătiți! Antreprenorii au cele mai bune planuri. E vremea să înceapă investițiile!

Noul sezon Imperiul Leilor începe în această seară, de la ora 21:30, pe PRO TV și VOYO!

Imperiul Leilor – Investește în tine!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
”Imperiul leilor”, sezonul 4. Unul dintre ”lei” a fost atât de impresionat de un antreprenor, încât a plâns și a ... investit
”Imperiul leilor”, sezonul 4. Unul dintre ”lei” a fost atât de impresionat de un antreprenor, încât a plâns și a ... investit

Pentru cei pasionați de antreprenoriat și investiții, avem vești bune! Un nou sezon al emisiunii „Imperiul Leilor” revine de marți, 19 septembrie, de la 21:30, la PRO TV și VOYO.

VIDEO Imperiul Leilor revine din 28 august pe PRO TV și VOYO cu sezonul 4. Primele imagini din noul sezon
VIDEO Imperiul Leilor revine din 28 august pe PRO TV și VOYO cu sezonul 4. Primele imagini din noul sezon

Emisiunea"Imperiul Leilor" revine în forță la PRO TV, aducând cu sine o nouă serie plină de inovație și oportunități de afaceri.  Opt investitori de renume sunt gata să susțină idei inovatoare și să ofere sprijin antreprenorilor cu viziuni curajoase.

Opt investitori. O singură șansă de a-i convinge. Încep filmările pentru noul sezon Imperiul Leilor
Opt investitori. O singură șansă de a-i convinge. Încep filmările pentru noul sezon Imperiul Leilor

Ziua așteptată de către toți pasionații de business, de către toți cei care au o viziune și vor să o pună în aplicare sau de către cei care au nevoie de în afacerile lor pentru a ajunge mai departe a venit.

Au început preselecțiile pentru „Imperiul leilor”, sezonul 4. Cum vă puteți înscrie
Au început preselecțiile pentru „Imperiul leilor”, sezonul 4. Cum vă puteți înscrie

Au început preselecțiile pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Imperiul Leilor”.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.