10% din români declară că au consumat droguri. Cel mai consumat stupefiant în România

droguri bucuresti
Politia Romana

Cel puțin 10% dintre românii cu vârste între 15 și 64 de ani au consumat un drog pentru a experimenta. 6% dintre români auconsumat și recent, în ultimul an, arată un raport al Agenției Naționale Antidrog.

Raportul naţional privind situaţia drogurilor 2022, realizat de specialiştii ANA, cuprinde cele mai recente date şi informaţii legate de consumul şi traficul de droguri în România, fiind evidenţiate tendinţele de evoluţie în de ţara noastră, atât pe linia prevenirii consumului de droguri, cât şi pe cea a combaterii traficului de droguri, precum şi măsurile adoptate de instituţiile publice faţă de problematica drogurilor, transmite instituția, într-un comunicat preluat de Agerpres.

ANA precizează că datele analizate sunt cele în la nivelul anului 2021.

Principalele droguri consumate în România - 10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (consum experimental), în timp ce 6% dintre ei au consumat şi în ultimul an (consum recent).

Se remarcă o încetinire a ritmului de creştere a consumului pentru majoritatea drogurilor ilicite, excepţie făcând consumul de noi substanţe psihoactive (NSP).

Citește și
trafic de droguri Mehedinti
Tineri din România versus legea care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru deținerea de droguri de risc

Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 ani). Adolescenţa este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la iniţierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanţe psihoactive (13 ani).

Cel mai consumat drog în România

Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populaţia generală (locul 2 în clasamentul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanţe psihoactive), cât şi de populaţia şcolară.

La nivel regional, indiferent de tipul drogului consumat, cele mai mari prevalenţe ale consumului de droguri se înregistrează în regiunea Bucureşti - Ilfov.

Referitor la solicitările de tratament ca urmare a consumului de droguri, similar anului anterior, când s-a observat o scădere semnificativă a numărului de persoane consumatoare de droguri care solicită asistenţă, se consolidează această evoluţie descendentă, înregistrându-se 3.097 persoane consumatoare de droguri care au solicitat asistenţă, ceea ce înseamnă cu 10% mai puţin faţă de anul anterior, în principal pentru consum de canabis, opioide şi noi substanţe psihoactive.

La fel ca în anii anteriori, solicitările de asistenţă ca urmare a problemelor cauzate de consumul de canabis reprezintă peste 50% dintre cererile de tratament.

Au fost în 30 decese asociate consumului de droguri, dintre care 25 decese prin supradoză. Numărul cazurilor de decese asociate consumului de droguri continuă să scadă. Vârsta medie de deces rămâne în continuare peste 30 ani.

În privinţa infracţionalităţii la regimul drogurilor, parametrii de evaluare a infracţionalităţii la regimul drogurilor la nivel naţional au înregistrat creşteri faţă de valorile anului anterior, menţinând tendinţa în creştere a numărului de persoane trimise în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul drogurilor şi a numărului de persoane condamnate.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Traficant de droguri din Maramureș, arestat după ce ar fi vândut inclusiv unor liceeni. FOTO
Traficant de droguri din Maramureș, arestat după ce ar fi vândut inclusiv unor liceeni. FOTO

Un bărbat suspectat că vindea droguri şi substanţe psihoactive unor consumatori din judeţul Maramureş, inclusiv liceeni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tineri din România versus legea care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru deținerea de droguri de risc
Tineri din România versus legea care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru deținerea de droguri de risc

Un nou proiect de lege care prevede pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani pentru consumul de droguri a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților.

Percheziţii de amploare în Prahova într-un dosar de trafic de droguri de risc. 13 persoane sunt vizate, printre care şi elevi
Percheziţii de amploare în Prahova într-un dosar de trafic de droguri de risc. 13 persoane sunt vizate, printre care şi elevi

Nouă percheziţii domiciliare au avut loc în Prahova într-un dosar de trafic și deținere de droguri de risc. Vizate de anchetă sunt 13 persoane, printre care şi elevi, potrivit news.ro.

„Ne e teamă că o să moară”. Intervenție pentru Britney Spears: artista ar consuma droguri și ar avea comportament de „maniac”
„Ne e teamă că o să moară”. Intervenție pentru Britney Spears: artista ar consuma droguri și ar avea comportament de „maniac”

În ultima vreme, Britney Spears s-a luptat atât cu sănătatea mintală, dar și cu consumul de substanțe. Mai mulți apropiați ai artistei au pus la cale o intervenție pentru a o salva.

Un tânăr din Galați a fost surprins în flagrant comercializând droguri de la un ghişeu improvizat
Un tânăr din Galați a fost surprins în flagrant comercializând droguri de la un ghişeu improvizat

Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a fost surprins în flagrant comercializând droguri de la un ghişeu improvizat într-un imobil situat în Galaţi.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.